1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Marea Neagră nu poate fi o baltă a vanităţilor militare

5 noiembrie 2016

Cel târziu după anexarea Crimeei de către Rusia, Marea Neagră a devenit o prioritate şi pentru NATO. Acum, sud-estul Alianței va fi consolidat. În sfârșit, un pas corect, crede Robert Schwartz.

https://p.dw.com/p/2SCfM
Flota NATO la Marea Neagră
Imagine: Getty Images/AFP/D. Mihailescu

Flancul estic al NATO e vulnerabil și trebuie întărit. În acest punct domneşte consensul în NATO. Războiul din estul Ucrainei şi ameninţările Rusiei la adresa vecinilor europeni au nevoie de un răspuns clar din partea aliaţilor occidentali. Iar prin trupele multinaţionale din Polonia şi Ţările Baltice, NATO încearcă să prevină şi să descurajeze. Această strategie urmează să fie extinsă acum în direcţia sud-est. Iniţiativa românească de consolidare a prezenţei NATO la Marea Neagră pare a da roade. Mai multe state, printre care şi Germania, au promis că vor sprijini această iniţiativă.

NATO - schimbare de curs

La cel mai recent summit NATO de la Varşovia, din luna iulie, s-a conturat clar lipsa unei poziţii comune în regiunile geo-strategice importante din sudul Europei. Dar şi statele membre riverane Mării Negre - Bulgaria, România şi Turcia - nu au ajuns la un compromis privind forma în care NATO şi-ar putea consolida prezenţa în zonă. De ani buni, România avertizează asupra transformării Mării Negre într-o "baltă" rusească.

Prin anexarea Crimeei de către Rusia, Bucureştiul a primit practic confirmarea necesităţii staţionării unei flote a Alianţei în zonă. În vreme ce Turcia oscila între fidelitatea faţă de Alianţă şi menţinerea relaţiilor cu Rusia, Bulgaria a respins propunerea. Premierul de la Sofia, Boiko Borisov, visa la o mare cu veliere, iachturi şi vase de croazieră, refuzând cu obstinaţie din peisaj vreo prezenţă sub pavilion NATO.

La întrunirea miniştrilor apărării din statele NATO, de la finele lunii octombrie, s-a transmis un mesaj decisiv referitor la o linie comună a aliaţilor în flancul sud-estic. Se va forma o brigadă cu până la 5000 de militari, sub conducere românească. Mai multe state au acceptat să se implice şi cu forţe navale şi aeriene. Nu va exista o flotă permanentă NATO, dar a fost hotărâtă prezenţa permanentă a Alianţei la Marea Neagră.

Alianţa rămâne unită

Acesta este semnalul corect pentru statele membre de la periferia estică a Alianţei. Grijile şi temerile acestora față de o eventuală agresiune rusească sunt pe deplin justificate. Luptele din Georgia şi din Ucraina au lovit în coarda sensibilă a siguranţei în zonă. Mult prea mult a ezitat occidentul, până a găsit un răspuns adecvat. Acum poziţia expectativă a Alianţei a fost modificată din temelii. Strategii de la Moscova trebuie să ştie că, în caz de nevoie, NATO intervine decisiv pentru a-şi apăra partenerii. În fond, Rusia trebuie să dovedească acum că nu îşi doreşte nicio confruntare cu vestul. Marea Neagră nu are voie să devină o baltă a vanităţilor sau provocărilor militare. Moscova ar face bine să nu mai incite. Un alt război ar fi catastrofal pentru Europa, dar şi pentru Rusia.

Robert Schwartz
Robert Schwartz

Autor: Robert Schwartz / A.K.