Despre lei şi vulpi

Fără îndoială e o schimbare radicală de poziție. Dar s-ar putea şi să iasă prost. Pe de o parte o penibilă lingușeală politică, pe de alta un exercițiu transatlantic reușit.  Avea nevoie Franţa să sărute cizma acestui vântură-lume, care, cu nu mult timp în urmă, o califica drept iad? "La Grande Nation" are înțelegere pentru Trump? Trebuia preşedintele Macron să-şi trăiască înclinaţia spre autoreprezentare chiar cu orice băieţandru politic cu care nu mai vrea să se joace nimeni? În ce lumină apare așa Europa?

Macron intră în jocul riscant care înăbuşă din faşă necesitatea, tot mai des amintită, a unei noi conştiinţe de sine europene (Putem şi fără SUA!) prin lingușeli prezidențiale. Şi se mai și oferă, îndrăzneţ, fără să-i fi cerut careva, să fie noul lider al europenilor. O obrăznicie! Franţa n-are nevoie de amiciţia Trump-Macron. Europa cu atât mai puțin!             

Mândria nu e în politică un sfetnic bun

Mândria falsă nici atât. Franţa şi Europa trebuie să se poziţioneze faţă de noua administraţie de la Washington. Doar să se plângă de stângăcia politică, dovedită, a noului președinte american nu e în ordine nici pentru Franța și nici pentru Europa, mai ales în actualul context confuz internațional.  

Iar la adresa criticilor ar trebui spus că aceasta nici nu este chestiunea principală. Europa, Franţa, pot întotdeauna cumva cu câte cineva. Însă în politică nu nevoie doar să te fofilezi ci e nevoie de simboluri şi mesaje. Dincolo de agenda politică. Naţiunile sunt suma istoriilor lor, au la bază propriile mituri.

Tocmai la asta face referire Macron, arătându-i lui Trump că "nu noi doi (sigur nu!), ci statele noastre au o istorie comună teribilă! Primul Război Mondial. Remember!)." Vizita la mormântul lui Napoleon, trupe franceze şi americane defilând împreună pe Champs-Elysée - Macron a înțeles că Trump are aici un flanc deschis.

Noul preşedinte al Franţei vrea progrese. Un joc al minţii în care sunt îngăduiţi naiv atâţia lauri. Progrese în Siria, în lupta contra terorismului, contra transformărilor climatice. Despre asta e vorba. Se reușește destul de rar, dar şansele sunt mai mari prin cooperarea transatlantică decât fără aceasta.

Macron este un politician pragmatic. Şi cine priveşte în ansamblu, admite faptul că fără SUA, multe probleme ajung greu să se rezolve.     

Să nu i se cedeze terenul Theresei May

Cine ştie numai să hulească, nu e mai bun ca des criticatul preşedinte american. Franţa şi Europa ar trebui să fie mai bune. Un membru al UE a considerat-o ca fiind atât de deplorabilă încât e pe cale s-o părăsească. Așa arată realitatea politică în Europa. Ar trebui Franţa, ar trebui Europa să asiste cu mâinile-n sân la tentativa premierei britanice, Theresa May, de a-şi țese "relațiile speciale" transatlantice ? Nu!

Europa trebuie să dea dovadă de măreție. În ciuda lui Trump. Agresiuni verbale în campania electorală? Nu ne coborâm la un asemenea nivel. Ba chiar te invităm la petrecerea noastră din 14 iulie şi-ţi dăm voie să-ţi aduci şi jucăriile cu tine. Acesta a fost calculul politic al preşedintelui Macron. Să le amintească Statelor Unite şi mai ales lui Donald Trump ce anume leagă cele două state, dincolo de campania electorală, dincolo de bătaia cu noroi din arena politică. Şi - atenție - dincolo de secolul în care trăim. 

Lei puternici şi vulpi șirete

E poate arogant, dar aduce profit politic: să demonstrezi forţă. Fără confruntare. Așa pur și simplu. Emmanuel Macron este fiu al naţiunii sale. Şi orice copil de școală înțelege jocul machiavelic. Că e mereu nevoie de amândoi: de leu, dar și de vulpe. Doar leul puternic nu-i suficient pentru a învinge. E nevoie şi de-o vulpe care să pună la cale o șiretenie. Șiretenia a constat în a convinge SUA de puterea și conștiința de sine a Europei prin pompă militară și spectacol de istorie care să-ți ia ochii. De aceea demersul ar trebui privit cu încuviințare și ca atare luat în calcul.

Trump, așa și pe dincolo. Important e ca relațiile transatlantice să nu se deterioreze total. Că Macron a făcut această tentativă de apropie în contextul politicii aiuritoare a președintelui SUA, Donald Trump, ar trebui privit cu înțelegere. Nu numai Francois Mitterrand era convins că "trebuie să-ţi săruţi duşmanul pentru a-l sugruma mai uşor". În cel mai rău caz, preşedintele Macron ar putea lăsa impresia unui linguşitor ridicol. În cel mai bun caz, Franţa s-ar putea profila. Iar Europa ar putea profita, hotărând, stăpână pe sine, agenda politică internaţională. Macron şi-a asumat acest risc. Pe bună dreptate.  

Autor: Catherine Martens / CS