O viitoare intervenţie a Ligii Arabe contra SI

O trupă de intervenţie rapidă ar trebui să se implice în lupta contra terorismului. Cel puţin aşa cere, de câteva săptămâni încoace, secretarul general al Ligii Arabe, Nabil al-Arabi. Zilele acestea, reprezentanţii celor 22 de state membre ale Ligii se reunesc la Cairo. Scopul întâlnirii: posibilitatea formării unei trupe speciale.

Dacă s-ar reuşi înfiinţarea unui asemenea comando, dotarea acestuia cu echipamentul militar necesar şi coordonarea comună a trupei, Statul Islamic şi alte grupări teroriste ar putea fi combătute cu mai mult succes ca până acum.

Incertitudinea care planează asupra eforturilor armatei irakiene în lupta contra SI demonstrează încă o dată cât de puternic este adversarul înfruntat. O putere bazată, nu în ultimul rând, pe atracţia pe care o exercită SI asupra multora.

În prezent, acestei organizaţii teroriste i s-au alăturat peste 31.000 de combatanţi, dar se presupune că numărul simpatizanţilor săi ar fi de ordinul sutelor de mii. Imaginea dură şi metodele violente ale SI par să-i ungă pe suflet.

Însă lupta contra organizaţiei mai este dificilă şi dintr-un alt motiv: popularitatea grupării născute din nedreptăţile de ordin politic şi social pe care statele membre ale Ligii Arabe le-au permis, ba chiar au contribuit la crearea lor - parţial.

Rigidizarea confesională

Un exemplu: Irakul. Intervenţia americană (2003) şi sancţiunile impuse au împins ţara, şi aşa slăbită, într-un haos din care n-a mai reuşit să scape până în ziua de azi. Nici elaborarea unei noi Constituţii, adoptate în pripă, nici compozitul confesional la conducerea statului n-au reuşit să ducă la o oarecare laicizare.

Atât în rândul suniţilor, câţ şi în cel al şiiţilor, s-au format miliţii convinse că liniştea comunităţilor pe care le apără poate fi asigurată numai prin anihilarea adversarilor.

Irakul a trăit cea mai neagră perioadă a sa după instalarea la guvernare a lui Nuri al-Maliki (2006). Premierul şiit a abuzat de puterea sa politică şi militară, acţionând riguros contra suniţilor. În aceste condiţii, nu puţini dintre ei au căutat protecţie din partea Statului Islamic. Până la radicalizare n-a mai fost decât un pas.

La operaţiunile terestre contra jihadişilor iau parte şi mulţi şiiţi - a căror brutalitate nu diferă cu nimic faţă de cea a luptătorilor SI. Şiiţii se folosesc de războiul cu jihadiştii pentru a-i alunga pe suniţi din teritoriile în care trăiesc. Succesorul premierului Maliki, Haider al-Abadi, n-a reuşit până acum să disciplineze miliţile şi să înfiinţeze o armată cum scrie la carte.

Autocraţia religioasă

Principalul exemplu: Arabia Saudită. Regatul a ridicat wahabismul la rangul de religie de stat. Iar, până acum, prea puţine vorbesc despre o schimbare. Dimpotrivă, interpretarea ultraconservatoare, bazată pe Sharia, a doctrinei ramurii sunite a islamului s-a răspândit în lume.

Pentru mulţi, fundamentalismul propagat de wahabiţi este poarta de intrare în sfera jihadismului. Condamnarea bloggerului Raif Badawi demonstrează cât de aspru pedepseşte Arabia Saudită, în numele religiei, diferenţa de opinie. Judecătorii care au pronunţat verdictul în cazul lui Badawi l-au acuzat de "ofensă religioasă" şi "apostazie" - fapte pedepsite chiar cu moartea în Arabia Saudită. O mentalitate cu nimic deosebită faţă de cea a jihadiştilor.

Regatul condamnă "crimele contra islamului" - deci nu poate risipi suspiciunea că dă apă la moara unei ideologii pe care, pe un alt front, încearcă să o combată.

Justiţie arbitrară

Alt exemplu: Egiptul. Guvernul al-Sisi combate disidenţa. Anul trecut, şeful Frăţiei Musulmane, Mohammed Badie, a primit pedeapsa capitală. În toamnă, pedeapsa a fost comutată în închisoare pe viaţă.

La sfârşitul lunii februarie, militantul pentru drepturi civice Alaa Abdel Fatah a fost aruncat pentru cinci ani în închisoare din cauza participării sale la o demonstraţie interzisă. Alţi demonstranţi au primit între 10 şi 15 ani de puşcărie. Iar acestea sunt numai cazurile mai cunoscute.

Justiţia egiptează a condamnat la moarte sute de membri ai "Frăţiei Musulmane", libertatea presei e masiv îngrădită, tribunalele militare îi judecă până şi pe civili. În ţară domneşte brutalitatea iar teroarea jihadistă înaintează din Sinai în restul ţării.

Trei ţări, trei exemple diferite. Şi lista nu e completă. Statele Ligii Arabe au multe probleme nerezolvate, pe care, până acum, pare că nici n-au vrut să le rezolve. Iar lupta contra jihadismului nu le va face viaţa mai uşoară.