Jürgen Habermas, filosoful republican

Este istoria unei apropieri care a necesitat un timp îndelungat. În anii 1950 şi 1960, Jürgen Habermas  era considerat un marxist. Teza sa de abilitare intitulată "Sfera publică și transformarea ei structurală" este o critică fundamentală la adresa concentrării de capital şi putere. În tânăra R.F.Germania, oamenii se bucurau însă de efectele miracolului economic. Iar despre faptul că numeroase poziţii-cheie erau încă ocupate de foste cadre de nădejde ale naziştilor, de felul lui Hans Globke, co-autor al legilor rasiale de la Nürnberg, devenit ulterior funcţionar în Cancelaria federală, nu prea se vorbea cu plăcere.

Elucidarea perioadei naziste a devenit o temă de dezbatere aprinsă abia odată cu apariţia mişcării 68-iste, de care Habermas se simţea atras şi nu prea. În 1986, el s-a pronunţat însă categoric, în aşa-numita "dispută a istoricilor", împotriva încercărilor academice de negare a caracterului unic al Holocaustului. În context se punea şi problema vinei şi responsabilităţii în tratarea istoriei germane.

De această chestiune fundamentală se ocupase cu un an înainte şi preşedintele federal de atunci, Richard von Weizsäcker. În discursul pe care l-a rostit cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Weizsäcker a calificat ziua de 8 mai 1945 drept zi a eliberării. "Acea zi ne-a eliberat pe noi toţi de sistemul nazist de guvernare violentă, dispreţuitor de oameni", a subliniat vorbitorul. Astăzi există consens în linii mari privind justeţea acestei afirmaţii, dar în epocă a provocat în parte critici vehemente. Cum poate un preşedinte federal, şi încă unul conservator, să califice ziua de umilinţă, a capitulării necondiţionate, drept zi a eliberării? Cu atât mai mult cu cât capitularea a iniţiat divizarea Germaniei?

Un test pentru iubirea de patrie

Elucidarea trecutului era percepută pe atunci ca un test dificil pentru atitudinea faţă de propria ţară. Cine iubeşte Germania ar face bine să nu judece prea aspru propria istorie. Dar cine făcea asta avea dificultăţi în privinţa sentimentelor patriotice, fiindcă acestea erau cel mult permise la meciurile echipei naţionale de fotbal. Această atitudine a fost magistral formulată de Gustav Heinemann, un predecesor al lui von Weizsäcker.  El a declarat: "Ce să mai...eu nu iubesc state. Eu îmi iubesc soţia!"

Jürgen Habermas a fost cel care a reuşit să dizolve această ambivalenţă, prin conceptul său de "patriotism faţă de Constituţie". Dragostea nu mai este faţă de o patrie bazată pe etnie şi teritoriu (în limbaj nazist "sânge şi glie"), ci faţă de valori politice comune, cum  ar fi democraţia şi libertatea de opinie. O naţiune precum cea germană nu mai este un scop politic în sine, ci formează doar cadrul de referinţă pentru cetăţenele şi cetăţenii săi. Aceasta include şi acordarea şi retrocedarea cetăţeniei de stat.

Un astfel de patriotism constituţional nu este însă posibil decât acolo unde discursul liber contribuie la formarea voinţei politice. Acolo unde există o cultură a dezbaterii şi controversei. Şi unde fundamentele constituţionale ale acelei republici sunt respectate. Acestea sunt aspecte asupra cărora Habermas a avertizat în repetate rânduri. Şi care sunt în linii mari respectate în rutina politică de zi cu zi.

Mentalitatea identitară - o ameninţare

Totuşi, ambele concepte, şi discursul liber şi patriotismul constituţional, sunt în prezent ameninţate, şi anume din două părţi. Dacă tot mai mulţi oameni nu se mai informează decât prin intermediul reţelelor de socializare, rămânând captivi în sfera ideatică proprie, aproape că nu mai este posibilă dezbaterea socială. Cine nu mai percepe lumea decât prin intermediul Facebook, acela pierde din vedere întregul. Şi putem constata în prezent cum fragmentarea punctelor de vedere merge mână în mână cu amplificarea urii şi mâniei.

A doua ameninţare provine dinspre dreapta politică. Acolo ideologia identitară devine tot mai importantă, care pleacă de la premisa unităţii biologice a unui popor. Acestea sunt criterii crezute demult depăşite şi graţie influenţei exercitate de Habermas.

În ziua în care Jürgen Habermas împlineşte 90 de ani, ar trebui să fim conştienţi de două lucruri: mai întâi, filosoful şi sociologul a marcat istoria Republicii Federale Germania şi felul în care noi o percepem. În al doilea rând, ordinea bazată pe libertate a acestei republici nu este de la sine înțeleasă, ci trebuie apărată în fiecare zi.