Comentariu: Grecia, sacrificii în zadar?

Mergând pe drumul înfundat al alegerilor prezidenţiale, Alexis Tsipras a putut obţine ceea ce nu reuşise acum câţiva ani: funcţia de prim-ministru. Sondajele indică însă, momentan, faptul că Syriza, alianţa de stânga, conduce în preferinţele alegătorilor eleni. Dacă Tsipras va conduce guvernul grec de acum încolo şi va alege să renunţe la politica de consolidare fiscală, situaţia nu arată deloc bine. Nici pentru Grecia, nici pentru Europa.

Să ne reamintim: doi şefi de guvern greci, socialistul Giorgos Papandreou şi actualul prim-ministru, conservatorul Antonis Samaras, au încercat din răsputeri să îi convingă pe concentăţenii lor de utilitatea reformelor solicitate de creditorii ţării. Încă de pe atunci, cel mai aprig adversar al austerităţii a fost Alexis Tsipras. Însă, fără aceste condiţii, UE şi FMI nu ar fi intervenit să salveze Grecia de la un faliment mai mult decât sigur, pompând în vistieria ţării enorma sumă de 240 de miliarde de euro.

Trebuie remarcat că, în 2012, în timpul campaniei sale electorale, Samaras s-a bucurat nu doar de susţinerea Angelei Merkel, care face parte din aceeaşi familie politică, ci şi de ajutorul preşedintelui socialist francez, Francois Hollande şi de cel al premierului italian, Mario Monti, care la acea vreme nu făcea parte din niciun partid politic. Atât Hollande cât şi Monti s-au opus unui aşa-numit "dictat german de austeritate". În cazul creditelor acordate Atenei, amândurora le era însă clar că rămânerea Greciei în zona euro, dacă nu cumva chiar întreaga politică europeană de salvare, depindeau de acceptarea condiţiilor impuse de creditori.

Iată că viitorul economic al Greciei s-ar putea afla din nou pe muchie de cuţit. Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schäuble, a atras atenţia că "oricare ar fi noul guvern grec, acesta trebuie să respecte înţelegerile internaţionale semnate de guvernul precedent". În caz contrar, a spus Schäuble, lucrurile se complică.

Ironia sorţii în cazul unei victorii a Syriza în cadrul acestor alegeri anticipate, ar fi exact momentul în care ea are loc. Economia grecească, după ani lungi şi grei de recesiune, dă semne de revenire. Ţara poate culege primele roade, după o perioadă dură, de mari sacrificii. Or, aceste sacrificii făcute de oamenii din Grecia, ar putea deveni inutile, dacă Tsipras alege să renunţe la reforme şi austeritate.

Din punct de vedere politic, creditorilor nu le rămâne altceva de făcut, decât să sisteze partea lor de ajutor. Cărui contribuabil din Germania, Olanda sau Franţa i-ar putea cineva explica, de ce Grecia primeşte bani fără a i se cere să combată cauzele ajungerii în sapă de lemn? Un asemenea lucru nu ar fi uşor de explicat nici irlandezilor sau portughezilor, care, de asemenea, au făcut mari sacrificii pentru a rămâne pe linia de plutire. De altfel, Irlanda este cel mai bun exemplu de consolidare fiscală. După ani de zile în care s-a aflat pe marginea prăpastiei, Irlanda înregistrează creşteri economice spectaculoase.

Tsipras ar vrea să rămână în zona euro, dar să renunţe la austeritate. Or, acest lucru nu este posibil. Ori una, ori alta. Deocamdată, doar sondajele prevăd o victorie a Syriza. Până la 25 ianuarie, opţiunile electorale se pot schimba. De fapt, în ultima vreme, nici Tsipras n-a mai fost la fel de radical în exprimare, când ameninţa că, odată venit la putere, ar anula complet programul de austeritate. Între timp, se pare că a luat decizia de a negocia cu creditorii. Însă ţelurile sale oficiale - majorarea salariilor şi vârsta de pensionare, oprirea disponibilizărilor şi a privatizărilor - stau la baza cerinţelor formulate de creditori. De altfel, inclusiv condiţiile de achitare a ratelor au fost mult îmbunătăţite. Prin urmare, este greu de crezut că premierul Tsipras ar putea obţine şi alte concesii din partea creditorilor.

Poate că grecii înşişi vor începe să vadă că unele din reformele solicitate imperativ din exterior, nu au fost tocmai rele. Unele măsuri au fost însă prost sau deloc explicate de politicieni lipsiţi de curaj. Acesta este cazul reformelor care vizează aparatul grecesc de stat, supradimensionat şi ineficient, sau colectarea taxelor. Cu precădere subiectele privind taxele şi impozitele dovedesc că schimbările nu presupun întotdeauna măsuri sociale dure, ci, iată, ele pot favoriza apariţia dreptăţii sociale.