Fără alianță ruso-americană în Siria

SUA și Rusia au convenit asupra unor discuții militare directe privind loviturile din Siria, pentru a evita eventuale incidente în spațiul aerian al țării. În același timp, a parvenit informația că președintele rus Putin l-a primit la Kremlin pe omologul sirian Bashar al-Assad. Să fie acesta începutul unei alianțe ruso-americane în conflictul sirian? Se apropie astfel momentul soluționării acestui război și implicit a crizei refugiaților care afectează major Europa și în special Germania? Nici vorbă!

Joc de putere al Rusiei

Nici Rusia şi nici SUA nu au vreun interes prioritar în vederea rezolvării crizei refugiaților din Europa. Ambele state sunt preocupate de jocurile lor de putere și de apărarea intereselor proprii în Orientul Mijlociu. Kremlinul vrea ca, prin acțiunile sale militare din Siria, să devieze în plan intern atenția de la criza economică cu care se confruntă Rusia - astfel, lupta împotriva Statului Islamic înlocuiește propaganda de până acum despre "fasciștii din Ucraina".

În plan extern, este vorba de influența Rusiei în Orientul Mijlociu, scop în care Moscova a decis menținerea la putere la Damasc a lui Assad. Un semnal clar al acestei orientări politice ruse este vizita lui Assad la Moscova, prima ieșire externă a președintelui sirian de la începerea războiului civil din Siria, în 2011. Cam atât cu speranțele naive că Putin îl va abandona până la urmă pe Assad.

Totuși politica rusă din regiune înseamnă mai mult decât Assad. Moscova s-a raliat practic axei șiite din Orientul Mijlociu, reprezentate de Iran, Irak, Siria lui Assad și Hezbollah în Liban - împotriva forțelor sunite concentrate în special în regiunea Golfului Persic și în teritoriile din Irak și Siria controlate de Statul Islamic.

Interpretare greșită a politicii americane

Și politica SUA în Orientul Mijlociu este înțeleasă greșit. În tradiția ultimelor decenii, se presupune adesea că Washingtonul dorește să se implice puternic pe mai departe militar în această regiune.

Dar nu aceasta este strategia Americii sub Barack Obama: după eșecurile din Afganistan, Irak și Libia, Obama a decis, în contextul criticilor interne masive, ca politica externă a SUA în Orientul Mijlociu să fie amendată prin reconcentrarea asupra obiectivelor naționale majore: securitatea statului Israel, în special prin evitarea unui scenariu în care Iranul se înarmează nuclear. Ceea ce a și reușit, prin acordul atomic încheiat cu Teheranul în vară.

SUA se retrag

Spre deosebire de anii trecuți, Irakul și Arabia Saudită nu mai joacă un rol atât de important pentru americani. Conducerea actuală a Irakului pare oricum mai influențată de Teheran decât de Washington. Explicația: SUA au devenit total independente energetic, în premieră după criza țițeiului din anii 70, după dezvoltarea masivă a exploatărilor autohtone de gaze de șist. Aceasta este baza politicii prudente practicate de Obama în regiune și nu timiditatea sau slăbiciunea de care este acuzat șeful de la Casa Albă.

De aceea, o alianță ruso-americană în Siria este puțin probabilă. De ce ar face SUA un astfel de serviciu Rusiei? Mai degrabă ne așteptăm ca implicarea americană în Siria să se reducă și mai mult.

Probabil că SUA se retrag din acest conflict, după ce Rusia pare să fi plonjat în războiul confesional șiito-sunit cu final deschis din regiune. Iar Moscova trebuie să fie atentă să nu sufere aceleași eșecuri ca Washingtonul anterior. Pentru Europa toate acestea ar putea însemna pe termen scurt o înrăutățire a crizei refugiaților, pe fondul escaladării conflictului sirian.