Forţa nu este suficientă

Comisia Europeană planifică să aloce fonduri suplimentare pentru transformarea Agenţiei Europene pentru Protecţia Graniţelor, care consilia până acum, în mod voluntar, statele membre ale UE, într-o agenţie independentă pentru protecţia graniţelor şi a zonelor de coastă din cadrul Uniunii Europene. Noua autoritate urmează să numere peste 1000 de angajaţi, să beneficieze de un buget de 300 de milioane de euro şi să dispună de trupe de intervenţie rapidă cu peste 1500 de poliţişti de frontieră. Experienţele negative avute cu cei care trebuiau să apere frontierele în Grecia sau Italia l-au enervat atât de tare pe preşedintele Comisiei Europene Juncker, încât el extinde competenţele pe linie politică. Comisia intenţionează să stabilească sediul central al noii autorităţi la Bruxelles şi să intrevină parţial în suveranitatea statelor membre.

O construcţie mai mult decât complicată, încrucât controlul frontierelor reprezintă una din îndatoririle de bază ale statelor suverane. Se va opune rezistenţă serioasă. Multe guverne, de la Varşovia prin Praga până la Bratislava şi Atena, sunt atât de critice faţă de ideea europeană, încât nu vor accepta o imixtiune de acest gen din partea Comisiei Europene. Deşi şefii de stat şi de guvern au însărcinat oficial Comisia Europeană cu îmbunătăţirea controlului la frontiere, puţini dintre ei s-au gândit însă că Jean-Claude Juncker va înfiinţa o trupă europeană cu un statut propriu. Este greu de crezut că, în aceste condiţii, proiectul va fi aprobat de statele naţionale.

Fără răspuns rămâne şi întrebarea referitoare la misiunea propriu-zisă a trupelor de protecţie în zonele de coastă. Urmează ca militarii să identifice ambarcaţiunile cu refugiaţi care plutesc pe Mediterană pentru a le trimite înapoi în Turcia sau Libia? Deci nu să îi salveze, ci să îi expedieze dincolo de teritoriul comunitar?

Vor trece ani buni

Mai există şi multe alte probleme practice. Până acum, Comisia Europeană nu are nici o evidenţă clară a numărului total de grăniceri şi de nave de patrulă din interiorul spaţiului comunitar. Fiecare stat are nevoie de o analiză de risc proprie, ca şi de un plan de ajutor. Este nevoie de eforturi uriaşe pentru a pune pe picioare o autoritate europeană eficientă.

Comisia europeană şi-a fixat cu mult optimism un termen limită: anul 2020. Este evident că în actuala criză a refugiaţilor, noul organism european nu va fi funcţional. Va putea interveni în situaţii similare, dar într-un viitor ceva mai îndepărtat. Mai există un plan care îi preocupă acum pe experţii Comisiei: un eventual val de refugiaţi din Ucraina, în cazul în care conflictul cu Rusia se va intensifica.

Grecia deţine cheia

Singura soluţie în actuala criză a refugiaţilor este obligarea Greciei să lucreze mai serios, prin asigurarea unor controale mai riguroase la graniţe şi prin înregistrarea refugiaţilor.Ceea ce se poate face chiar astăzi, în lipsa unei noi autorităţi europene, cu condiţia ca şi Atena să dovedească voinţă politică în acest sens. Până acum coaliţia de guvernământ a refuzat, la fel ca guvernul anterior, să colaboreze. Foarte încet, prea încet îşi schimbă poziţia guvernanţii eleni. Au primit fonduri europene pentru întârirea controalelor la graniţă, deşi ministrul de resort de la Atena se plânge, de câte ori are ocazia, că Bruxellesul lasă Grecia de izbelişte. Din păcate, avem de-a face cu o tragică realitate georgrafică: cel mai slab membru al UE se află exact în zona de sud-est, pe unde valurile de refugiaţi forţează accesul în UE.

Atâta vreme cât graniţele externe ale UE rămân poroase, tot mai multe state membre se vor vedea nevoite să reintroducă controalele la frontieră, în ciuda existenţei spaţiului Schengen. Modificarea Acordului Schengen ar fi incomodă, dar nu ar însemna sfârşitul Uniunii Europene. Uniunea se auto-blochează, cât timp Comisia Europeană şi statele membre nu vor cădea de acord asupra competenţelor şi suveranităţii.