Eșecul Greciei nu înseamnă eșecul euro

După cum arată lucrurile în prezent, uniunea monetară va avea în câteva zile un membru mai puțin. E adevărat, un membru a cărui importanță economică este doar marginală, dar cu o importanță simbolică deosebită în ceea ce privește integrarea europeană. Să fie acesta începutul sfârșitului pentru moneda euro?

Fraza: "Dacă euro eșuează, atunci eșuează Europa" este teatrală, exagerată și, practic, neadevărată - chiar dacă ea a fost rostită în urmă cu câțiva ani de cancelara Angela Merkel. Euro nu poate eșua, atât timp cât există cineva care îl recunoaște ca mijloc de plată. Și asta fac americanii, asiaticii, rușii, brazilienii și restul lumii, cu sau fără Grecia.

Se poate pune în schimb întrebarea dacă moneda comună conține erori de concepție, care nu fac decât să împingă spre ruină până la urmă statele slabe economic. "Spunem DA monedei Euro!" - au clamat la mijlocul anilor 90, cu mult înainte de introducerea acesteia, Asociația Sindicatelor Germane și puternicul sindicat industrial IG Metall.

Atunci m-am frecat mirat la ochi. Nu lucrează niciun economist pentru sindicatele astea? Nu știe nimeni că, atunci când renunți la moneda națională, renunți și la extrem de eficientul mijloc de devalorizare? Nu știe nimeni că, fără monedă națională, această devalorizare se poate face doar reducând salariile, concediind oameni și prelungind programul de lucru al celor care mai rămân în câmpul muncii?

Curs de economie, semestrul întâi: o țară cu monedă proprie poate să-și devalorizeze această monedă atunci când întâmpină dificultăți economice. Ieftinirea propriei monede prezintă mai multe avantaje: importurile se scumpesc, ceea ce disciplinează activitatea de import; produsele de export ale țării se ieftinesc, ceea ce face țara respectivă mai competitivă; în fine, țara devine mai atractivă pentru investiții directe, pentru că acestea devin mai ieftine în moneda națională.

Mă temeam atunci, la mijlocul anilor 90, că statele din sudul Europei vor avea la un moment dat serios de suferit, pentru că, slabe economic fiind, renunță la instrumentul de devalorizare a monedei, modalitate prin care își compensau slăbiciunile structurale.

La început, a fost însă altfel. Din 1995, de când a devenit clar care țări vor adera la nobila uniune monetară, aceste state au primit laurii de la piețele financiare, sub forma unor dobânzi extrem de mici la credite, o invitație de a se îndatora și mai mult.

În sud a început petrecerea, în timp ce în Germania s-a întâmplat exact pe dos. Sindicatele germane au renunțat la solicitările de majorări salariale, prioritară a devenit asigurarea locurilor de muncă. Economiștii o spun pe șleau: timp de 10 ani, Germania a operat o devalorizare internă, transformându-se din bolnavul Europei în locomotiva acesteia. Americanii, francezii și italienii critică acum aceste decizii economice ale Germaniei, deși poate că ei ar fi avut mai mare nevoie de ele.

Să nu ne facem iluzii: după cum arată azi lucrurile, peste câteva zile uniunea monetară va avea un membru mai puțin. Un membru de importanță economică marginală, a cărui plecare nu va afecta succesul monedei euro. Așa stau lucrurile, indiferent cât de amară va deveni în continuare situația pentru cetățenii greci.