1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Europa poate înfrânge coronavirusul doar împreună

Barbara Wesel
5 decembrie 2020

Politicieni britanici sărbătoresc aprobarea accelerată a primului vaccin anti-covid în ţara lor ca pe un succes al Brexit-ului. Ei revendică merite care nu le aparţin şi mint cu neruşinare, crede Barbara Wesel.

https://p.dw.com/p/3mGQU
Biontech Covid-19 Impfstoff
Imagine: Laci Perenyi/picture alliance

Afirmaţiile unor politicieni sunt atât de deplasate încât rămâi cu gura căscată. Ministrul britanic al Sănătăţii, de pildă, a declarat, cu neruşinare, că autorităţile britanice au putut aproba vaccinul BioNTech-Pfizer mai rapid decât "înceata" UE din pricina Brexit-ului. Colegul său conservator Rees-Mogg a mers chiar mai departe, afirmând că guvernul de la Londra tocmai a modificat regulile, astfel încât vaccinul nu mai necesită greoaia aprobare din partea UE. Mereu e nostim când oamenii nu au habar de faptele reale sau când inventează ei înşişi unele cu nonşalanţă. Aşa ceva se cheamă îndeobşte fake news.

Ministrul german al Sănătăţii a reacţionat ca un om de stat la acest nonsens, precizând că exact aceste reguli ale UE conţin o aprobare excepţională pentru cazuri de forţă majoră, pe care o poate activa oricare stat membru. Şi Germania ar fi putut merge pe acest drum, a spus ministrul Jens Spahn, dar s-a decis pentru calea comună, alături de parteneri, pentru a obţine aprobarea vaccinului de către autoritatea europeană competentă.

Barbara Wesel
Barbara Wesel

Iritare diplomatică

Guvernul britanic pare obsedat să-şi aroge cumva succesul vaccinului anti-coronavirus. Pentru cei ce nu ştiu, amintim că vaccinul a fost elaborat cu ajutorul unei proceduri revoluţionare într-o firmă germană de către cercetători cu origini turceşti. Cercetarea a fost finanţată din mai multe surse, inclusiv de către UE. Britanicii nu au avut nicăieri o contribuţie.

Întreaga poveste pare de fapt copilăroasă şi poate că nici nu merită să fie abordată la acest nivel. Dar ea a nimerit un punct nevralgic. Un eurodeputat cu îndelungată experienţă a pus îndreptăţita întrebare: aşa va arăta viitoarea colaborare cu Marea Britanie?

Şi ambasadorul german la Londra şi-a exprimat în termeni diplomatici părerea faţă de acest mod de a face politică. De ce e atât de greu să recunoşti că acest salt înainte este un succes internaţional major? Andreas Michaelis a adăugat că nu crede că vaccinul este o poveste naţională. Bravo, domnule ambasador!

Brexit schimbă caracterul

Din păcate ştim răspunsul la întrebarea de ce se comportă astfel britanicii. Tocmai ei, care erau atât de mândri de frumoasa lor tradiţie a fair play-ului. Diagnoza este următoarea: Brexit perverteşte caracterul. Partizanii lui au început deja la referendumul de acum patru ani să le povestească cetăţenilor neadevărul. Şi trebuie să continue tot aşa. Din despărţirea de UE pare să se fi desprins nefericita lor necesitate de a se împodobi cu meritele altora, de a se bate cu pumnii în piept şi a prezenta Marea Britanie ca pe o "ţară de frunte la nivel global". Şi asta indiferent de temă.

În realitate această propagandă, adesea penibilă, e de-a dreptul deplasată în legătură cu pandemia de coronavirus. Aceasta fiindcă, dragi prieteni britanici, cu toţii ne infectăm la fel cu acest virus, de-o parte şi de alta a Canalului Mânecii. Suferim şi murim din cauza lui, fie că suntem membri ai UE, fie că nu. Medicii noştri luptă toţi pe acelaşi front, surorile noastre medicale sunt peste tot la fel de epuizate. Naţionalismul de epocă de piatră izvorât din Brexit nu are nimic de-a face cu toate acestea.

Ruşine de ruşinea altora

Între timp am înţeles însă cu toţii că doar împreună putem ieşi din această cumplită situaţie. Numai dacă ne sprijinim reciproc, dacă împărţim resursele şi luptăm împreună. Şi UE a avut nevoie de ceva timp până să înţeleagă asta. Între timp, o mare coaliţie a înţelepţilor a înţeles în Europa că nu putem supravieţui pandemiei decât împreună şi numai împreună vom putea gestiona după aceea viitorul economic. Iar faptul că mii de britanici vor fi vaccinaţi cu trei săptămâni mai repede decât francezii sau olandezii nu poate avea vreo importanţă. Parcă-mi vine să mă ruşinez de ruşinea altora.