Europa poate totuşi să fie manager de crize

Extenuaţi, sceptici, dar şi mulţumiţi, participanţii la maratonul negocierilor de la Minsk s-au bucurat de aprecierea colegilor europeni la reuniunea de la Bruxelles. Cancelara Angela Merkel şi-a arătat oboseala şi rezistenţa, rămânând rezervată în ceea ce priveşte mult-negociatul acord: atât Merkel cât şi Hollande au vorbit despre speranţa de pace. Mai mult nu s-a putut obţine în condiţiile existente. Dar au reuşit să demonstreze că Uniunea Europeană poate fi un manager de criză şi poate face politică externă.

Franţa şi Germania din nou un tandem

Dar a funcţionat atât de bine şi pentru că s-au implicat numai două state europene, pe care le despart diferenţele, dar pe care le uneşte o tradiţie a cooperării. Merkel şi Hollande sunt îndeajuns de maturi pentru a trece peste micile neînţelegeri la nivel naţional şi a i se adresa împreună lui Putin. S-a văzut de fapt de mai multe ori în timpul crizei din Ucraina cum colaborarea dintre Germania şi Franţa dă rezultate. În orice caz, această atitudine de răbdare diplomatică aproape nelimitată şi de perseverenţă s-a dovedit a fi mai eficientă decât ameninţările şi retorica agresivă a americanilor.

Colaborarea e cheia rezolvării conflictului din Ucraina

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a lăudat şi el unitatea europeană, în ciuda propriilor temeri că luptele vor continua. O unitate totală nu prea există de fapt, dacă ne gândim că ţări ca Ungaria sau Austria reacţionează vehement de fiecare dată când vine vorba despre sancţiuni împotriva Rusiei. Franţa a rămas cu o navă de război în valoare de o jumătate de milliard de euro, care nu a mai putut fi vândută din cauza sancţiunilor. Şi Germania a suferit pierderi în comerţul cu Rusia. Polonia a primit despăgubiri pentru merele pe care nu le-a mai putut livra Rusiei. Europenilor le-a fost destul de greu în această perioadă. Şi cu toate acestea au rezistat.

Dar nu a funcţionat întotdeauna. În Siria, europenii au eşuat la fel de deplorabil ca americanii. Fiecare a aşteptat să acţioneze celălalt şi până la urmă nu a făcut nimeni nimic. Ascensiunea Statului Islamic şi în consecinţă ameninţarea teroristă au arătat şefilor de guverne din Europa, mai ales după atentatele din Paris, că între timp se mai pot uni numai într-o luptă defensivă împotriva violenţei islamiste. Faptul că UE a decis acum să stocheze datele pasagerilor companiilor aeriene, faptul că serviciile secrete colaborează mai strâns sau că se şterg site-urile care instigă la terorism, toate acestea reprezintă un eşec al politicii externe.

Marea Britanie departe de Europa

E păcat că prin politica premierului David Cameron, Marea Britanie s-a îndepărtat de Europa. Britanicii s-au retras de tot din politica externă a UE, deşi ei şi francezii au cea mai vastă experienţă în Orientul Apropiat şi Mijlociu. Dar atitudinea anti-europeană a conservatorilor a făcut ca politica de la Bruxelles să fie privită numai de la distanţă. În afară de remarcile la adresa Greciei. Pe această temă, preşedinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a avut la summit ultimul cuvânt: “Grecia nu mai e cea mai mare problemă a noastră”. Oare ştie şi Atena acest lucru? Liniştea va dura numai până la întâlnirea miniştrilor de finanţe de lunea următoare.