Politica energetică a Europei: nu dictată din afară!

Nu surprinde opoziția SUA față de Nord Stream 2. America a fost și în anii 1980 împotriva conductei prin Ucraina. Guvernul german a putut atunci să-și impună planul în pofida unei opoziții dure din partea Casei Albe, unde se afla atunci Ronald Reagan. SUA nu au privit niciodată cu ochi buni tentativele Europei de a deveni independentă de politica energetică geostrategică a Washingtonului.

Vehemența cu care ambasadorul american la Berlin, Richard Grenell, critică acum proiectul Nord Stream 2 se datorează stilului administrației americane de azi sub Donald Trump. Scrisori deschise de presiune adresate companiilor se adaugă la articole scrise pentru diverse publicații și siteuri media europene. În spatele acestor proteste se ascunde însă și interesul politicii energetice globale a SUA.

Dar să vedem cum arată datele problemei: de fapt, poziția SUA se îndreaptă împotriva unei independențe mai mari a Europei în ceea ce privește politica energetică. Nord Stream 2 nu este un proiect de stat german, ci este co-finanțat de firme germane, austriece, olandeze și franceze.

Conductele generează o dependență reciprocă

Afirmația potrivit căreia Europa ar deveni dependentă sau chiar șantajabilă de Rusia este pur și simplu falsă. Conductele generează o dependență reciprocă: una din părți are nevoie de gaz, cealaltă de bani. În mod concret, Rusia nu-și poate schimba prea ușor clienții, în timp ce Europa își poate schimba oricând furnizorii. Există o multitudine de conducte și terminale de gaz lichefiat cu capacitate suficientă. Rețeaua europeană de gaz este atât de bine dezvoltată, încât niciun stat european nu depinde de un singur furnizor - nici măcar Ucraina, care este azi aprovizionată prin conducte din Europa de Vest.

Europa nu este șantajabilă prin livrările de gaz. Rusia are însă mare nevoie de încasările din exportarea acestui gaz. Acești bani reprezintă o parte serioasă din bugetul Federației Ruse. La nevoie, pentru a putea exporta este nevoită chiar să micșoreze prețul.

În realitate, nici măcar Grenell și colegii săi ambasadori nu cred în propriul lor argument. Pentru că același gaz din Rusia nu dă dependență, potrivit lor, dacă este direcționat prin țara de tranzit Ucraina. Iar experiența anterioară confirmă că livrările de gaz rusesc din Siberia au fost de încredere inclusiv în perioada tulbure a destrămării URSS. Probleme au existat o singură dată în secolul acesta - în 2009, când Rusia și Ucraina s-au certat pe tema prețurilor și a taxelor de tranzit. Disputa lor a afectat mai ales țările din sudul Europei.

De fapt, este vorba despre altceva: dacă se dorește blocarea artificială a accesului unui furnizor de gaz pe piața deschisă europeană, de exemplu prin stoparea Nord Stream 2, atunci pe piață va avea loc o micșorare a ofertei. Dacă oferta se reduce, cresc prețurile. Ceea ce este bine pentru SUA. Gazul american lichefiat obținut prin fracking costă în medie cu 20% mai mult decât gazul prin conductă. Prin urmare, gazul american nu este atât de competitiv în Europa.

SUA vor să devină principal exportator mondial de gaz lichefiat

Iată care este noutatea în comparație cu perioada lui Ronald Reagan și adevăratul substrat pentru actualele controverse privind gazul: spre deosebire de anii 1980, SUA nu vor doar să împiedice independența Europei de America în materie de politică energetică. Azi, SUA vor să fie chiar furnizorul de gaz al europenilor!

De câțiva ani, datorită boom-ului înregistrat de exploatările prin fracking, SUA au devenit cel mai mare producător mondial de gaz și țiței. Și vor să devină și cel mai mare exportator de gaz lichefiat (LNG) al lumii. Capacitățile de export ale SUA, la dezvoltarea cărora se lucrează în continuare, vor depăși 70 de milioane de tone de LNG - ceea ce ar echivala cu întregul consum de gaz anual al Germaniei. Președintele asociației exportatorilor americani Charlie Riedl a declarat public că America vrea să devină în șase ani cel mai mare furnizor de gaz lichefiat pentru Europa.

Problema cu gazul lichefiat american are două aspecte: economic și ecologic. Gazul american, obținut cu consum major de energie prin fracking, din pământ, răcit apoi la minus 161 de grade Celsius și lichefiat, încărcat pe nave și transportat jumătate de glob, are un bilanț ecologic la fel de prost precum exploatările de cărbune europene. Ca să nu mai vorbim de costurile care-l fac nerentabil.

Europa trebuie să nu se mai bazeze atât de mult pe gaz

Poți să ai ce părere vrei față de Nord Stream 2, dar Europa ar face bine să nu permită SUA să-i dicteze politica energetică. Și mai bine ar fi ca Europa să-și structureze politica energetică pe bazele unei reale independențe. Politica energetică oficială a UE se bazează pe importuri sporite de gaz. Mai deșteaptă ar fi renunțarea la gazul purtător de energii fosile, printr-o eficiență energetică sporită, prin economisiri energetice și accentuarea energiilor regenerabile. Ar ajuta nu doar la îndeplinirea obiectivelor climatice proprii, ci ar îmbunătăți inclusiv independența strategică a Europei.

Dacă Germania și-ar izola termic anual clădirile sale cu 3% și s-ar baza mai mult pe căldură generată de surse regenerabile, până în 2030 ar economisi atât de mult gaz cât importă azi din Rusia. Ceea ce este o veste proastă pentru Richard Grenell: din cauza situației din piață, această evoluție ar lovi și Gazprom, prin scăderea prețului gazului, dar cel mai direct ar fi afectate exporturile de gaz americane. Există deci motive foarte bine întemeiate pentru administrația Trump pentru a veni cu argumente împotriva protecției climei.