Europa, în pragul colapsului?

Este înfiorător să observi cât de repede sunt date uitării valorile europene, chiar în interiorul graniţelor comunitare, sub presiunea crizei refugiaţilor. Modul de abordare a situaţiei în faţa valurilor crescânde de refugiaţi, azilanţi şi imigranţi ameninţă să dezintegreze Uniunea Europeană, dacă nu se schimbă ceva.

Refugiaţii nu mai beneficiază în mod garantat de un tratament demn. Cămine umplute până la refuz, bande de traficanţi criminali, atitudini rasiste, tabere improvizate în jurul gărilor, al Canalului Mânecii sau în centrul Bruxellesului. Toate imagini ale unei amare realităţi, care contravine principilor europene referitoare la dreptate şi solidaritate.

Nici cancelara Merkel nu pare să mai aibă un plan. Pe de-o parte, ea declară în interviuri că regulile Acordului de la Dublin nu mai sunt în vigoare. Pe de altă parte, tot ea insistă asupra respectării prevederilor acestui acord de către Ungaria, Grecia sau Italia. Documentul stabileşte că responsabilitatea preluării refugiaţilor revine primului stat comunitar pe teritoriul căruia ajung aceştia.

Dublin a murit, trăiască încăpăţânarea?

Nu mai merge aşa. Germania, Austria şi alte state care preiau majoritatea refugiaţilor solicită o împărţire "justă" a azilanţilor între cele 28 de state membre. Cele mai multe dintre ţările comunitare nu sunt direct afectate de valurile de refugiaţi şi deci nu au niciun interes să reformeze legislaţia în vigoare. Totul este în regulă, atât timp cât azilanţii îşi doresc să ajungă în Germania, Suedia sau Austria, se gândesc polonezii, spaniolii, irlandezii, finlandezii şi mulţi alţii. Solidaritatea? Lipseşte cu desăvârşire.

Sistemul de drept valabil până acum devine caduc şi Uniunea Europeană priveşte încremenită. Guvernul ungar încearcă să restabilească un oarecare control în plin haos, prin amplasarea unui gard de sârmă ghimpată la graniţa cu Serbia, ca şi prin trimiterea refugiaţilor spre Austria sau Germania. Austria şi Germania se apără prin intensificarea controalelor. Viena deplânge lipsa de solidaritate a statelor membre, care îi lasă pe refugiaţi pe capul contribuabililor austrieci.

Ocoleşte-mă pe mine, du-te la vecini

Pot apărea astfel rapid conflicte între statele membre, care să se soldeze cu îngrădirea libertăţii de mişcare în aşa numitul "spaţiu Schengen". Dacă nu te mai poţi bizui pe controalele statelor îndrituite, atunci trebuie să îţi aperi singur graniţele, o logică ce atentează la valorile europene. În plină criză a refugiaţilor, s-a reinstituit vechiul principiu: cruţă-mi casa mea, incendiaz-o pe a vecinului.

Atena a renunţat de ani buni la principiile europene: nu există nici centre de preluare a refugiaţilor şi nici proceduri de acordare a azilului. Grecia îi transportă pe cei pe care ar trebui să îi preia în nordul ţării şi îi trimite pe ruta balcanică. Din Serbia, oamenii reintră pe teritoriul UE prin Ungaria, deşi intraseră o dată în spaţiul comunitar prin Grecia. Până la un punct este de înţeles şi reticenţa Ungariei. Nici Italia nu procedează cu mult mai diferit decât Grecia. Iar britanicii încearcă să se protejeze, certându-se cu Franţa în privinţa asigurării Tunelului şi a portului de tranzit de la Calais. Încă un scandal în inima Europei.

O criză anunţată

Nimeni în Europa nu s-a aşteptat la un număr atât de mare de refugiaţi. Nici Germania. De ani buni, Berlinul reduce locurile din căminele de refugiaţi. Landurile nu dispun de destul personal care să prelucreze rapid dosarele şi să decidă acordarea sau respingerea cererii de azil.

La centrul UE din Bruxelles, soluţiile se lasă aşteptate. Comisia Europeană se trezeşte tocmai din somnolenţa de după vacanţa de vară şi murmură ceva despre un plan în zece puncte prezentat în luna mai, pe care statele comunitare nu l-au pus în practică însă. Încă din primăvară, Comisia remarca starea de necesitate din Grecia şi Spania. Transferul azilanţilor sau al refugiaţilor de război de acolo către alte state europene nu a mai avut loc.

Dacă la întrunirea miniştrilor de interne din statele comunitare, programată să aibă loc abia peste vreo două săptămâni, nu se va decide o reformare amplă a Acordului de la Dublin, precum şi o politică comună de acordare a azilului, ca şi o formulă de repartizare a refugiaţilor pe teritoriul tuturor statelor membre, Uniunea Europeană va reveni la epoca barierelor, a gardurilor şi a zidurilor. Dincolo de destinul dramatic al refugiaţilor, un asemenea scenariu ar echivala cu declararea stării de necesitate pentru proiectul european.