Estul Europei a tras învăţăminte

Pe 1 mai 2004, Europa sfârtecată odinioară de Cortina de Fier, a reînceput să se dezvolte unitar. Blocul de Est a devenit Blocul de Vest. Statele baltice (Estonia, Letonia şi Lituania), Slovenia şi ţările care alcătuiesc astăzi Grupul de la Visegrád (Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia), precum şi statele insulare Cipru şi Malta, din sudul continentului, au devenit memebre ale Uniunii Europene. 

UE s-a extins astfel de la 15 la 25 de state membre, sporindu-şi populaţia cu aproximativ 20 la sută. Starea de spirit era eurforică şi toţi erau convinşi că dacă est-europenii vor face ceea ce făceau vest-europenii, le va merge la fel de bine. Câţiva ani a şi fost într-adevăr aşa. Pas cu pas, Estul şi-a redus din decalajul faţă de Vest. 

Stagnarea ia locul miracolului economic

Apoi a intervenit criza economică din 2009 şi decalajul de prosperitate dintre Est şi Vest s-a amplificat din nou. Oamenii din Est au resimţit o stagnare în locul avântului economic aşteptat. În locul bunăstării generale, integrarea în structura vestică a produs un strat subţire de profitori revoltător de bogaţi şi, în rest, o nesiguranţă existenţială. Preţurile au crescut, dar veniturile au rămas mici. Oamenii nu ştiau cât timp îşi vor mai putea păstra locul de muncă, aproape nimeni nu-şi mai permitea un concediu, două salarii nu erau de ajuns pentru acoperirea nevoilor unei familii de patru persoane. Viaţa mizeră, dar sigură din comunism se transformase într-o luptă pentru supravieţuire. Euforiei integrării europene i-a urmat o mare deziluzie. 

În consecinţă, a avut loc un proces de învăţare. Ideea de a copia modelul occidental nu fusese cea mai fericită, deoarece în răsărit economia şi societatea nu erau la fel de stabile şi mature ca în occident. Electoratul a adus la putere guverne care se contrau cu Vestul. Statul a intervenit mai substanţial în economie, iar concernelor occidentale, curtate până atunci, li s-au impus impozite suplimentare. Statele Grupului de la Visegrád au format un soi de uniune de autoapărare, pentru a-şi impune mai lesne interesele în cadrul UE. Noi idei venite din Vest erau analizate sceptic şi respinse punctual: politica braţelor deschise faţă de imigranţi, slăbirea statului naţional şi cedarea tot mai multor prerogative în favoarea instituţiilor UE. Toate acestea nu au sens, spuneau est-europenii. În schimb ideea unei armate europene, a unei politici economcie responsabile cu o mai redusă îndatorare a statului erau foarte necesare. 

Statele răsăritene ale UE stabilesc măsuri pentru a-şi întări reciproc economiile, în loc să se orienteze mereu în funcţie de occident. Drept rezultat, PIB-ul creşte din 2012, în regiune, aproape de două ori mai rapid decât în restul UE. În sfârşit au început să se majoreze şi veniturile, parţial în mod accelerat. Una peste alta, noii membrii ai UE au tras învăţămintele necesare: cum să acţioneze în cadrul UE şi să formeze alianţe, pentru a-şi apăra mai bine interesele.

Nicăieri UE nu are o mai mare popularitate

Este o poveste de succes, adesea neînţeleasă în occident de atâta moralism. Vestul se concentrează pe critici, parţial îndreptăţite, cu privire la încălcări ale principiilor statului de drept, la regimuri autoritare sau nedemocratice şi mai ales la lipsa de recunoştinţă şi adversitatea faţă de UE, manifestate de est-europeni. Realitatea este că nicăieri, în Europa, susţinerea pentru UE nu este mai mare decât în Est şi nicărieri nu-şi doresc mai puţini oameni ieşirea ţării lor din UE. Criza de încredere cu care se confruntă Uniunea Europeană nu este una a Estului, ci una a Vestului şi a Sudului. Toate sondajele o dovedesc. 

Cei din răsăritul Europei sunt realişti din cauza amarei lor experienţe istorice. Ei au înţeles cum funcţionează real existenta UE şi cum trebuie să se bată pentru a se afirma în interiorul ei şi a-şi păstra identitatea. Încrezători în sine, est-europenii marchează, alături de ceilalţi, discursul european - căci e vorba şi de Europa lor. În cadrul UE au şi ei o voce şi nu ezită s-o ridice. Prin asta UE şi-a sporit diversitatea. Cu alte cuvinte, s-au înmulţit controversele. Dar controversa e un mijloc verificat de găsirea soluţiilor. 

Boris Kálnoky, născut în 1961, este corespondent la Budapesta al cotidianului "Die Welt" şi al altor publicaţii germane.