Erdogan și copiii de refugiați

Nu se știe ce a îndemnat marea coaliție de la Berlin să accepte preluarea copiilor de refugiați din taberele de refugiați din Grecia, la doar câteva săptămâni după ce ministrul federal de Interne, Horst Seehofer, a respins categoric o atare propunere. Germania, a spus oficialul federal, nu face nimic de una singură, lucrurile trebuie să se întâmple la nivelul UE. E drept însă că acest ministru se răzgândește deseori. 

Situația pare să se schimbe după ce telespectatorii au fost nevoiți să privească în ultimele zile numeroșii copii aflați la granița greco-turcă și în celebrele tabere de refugiați. Așa funcționează umanitatea – când ceva nu se vede, nu există. Taberele de pe insulele grecești au existat și în timpul crizei refugiaților din 2015. Erau mai mici mici și gândite ca o soluție temporară. Cinci ani mai târziu, taberele au devenit mahalale imense, care ar rușina orice țară din lumea a treia.

În Europa, nimeni nu se simte responsabil 

S-a vorbit din când în când despre condițiile precare din taberele pentru migranți, unde nu există încălzire, dușuri, toalete, protecție împotriva ploii, copiii nu fac lecții, iar mâncarea cam lipsește. Colibele se scufundă în noroi și gunoi. Disperarea duce la depresie profundă în rândul copiilor și adolescenților. Toată lumea poate citi și verifica aceste aspecte, mass-media prezentând în mod regulat condițiile de acolo. Totuși, nimeni din capitalele europene nu s-a simțit responsabil pentru ceea ce se petrece în Grecia.

După ce Grecia a fost declarată depozitul central al refugiaților pe ruta Mediteranei de Est și după încheierea acordului de readmisie cu Turcia, problema a părut să fie pe moment soluționată pentru UE. Președintele turc Erdogan nu este de vină pentru aceste tabere mizerabile. Oricât ar merita acesta să fie etichetat drept vecin rău, autocrat nemilos și jucător de poker politic iresponsabil, Erdogan nu este responsabil pentru condițiile strigătoare la cer din tabăra Moria de pe Lesbos. 

Responsabilitatea principală revine guvernului grec, care demonstrează un amestec de rea-voință, incompetență organizațională și superficialitate deliberată. Binecunoscuta scuză a anilor de datorii și criză economică nu este valabilă în situația de față. UE a transferat sute de milioane de euro sub formă de ajutoare către Atena, oferă sprijin direct și a alocat suplimentar alte 350 de milioane de euro. 

Acest lucru ar trebui să fie suficient pentru a oferi celor aproape 70.000 de refugiați din Grecia condiții de viață rezonabile. În plus, numeroase organizații de ajutorare lucrează în tabere și oferă îngrijiri medicale, îmbrăcăminte și alte lucruri. Dar să nu uităm un lucru: imaginile mizerabile surprinse pe Lesbos și în alte părți sunt dorite. Pentru că ele trebuie să aibă un efect de intimidare!

Dincolo de aceasta, UE a eșuat în principiu și pe scară largă. Temându-se de populismul de dreapta aflat în creștere, țările membre au renunțat la azil și drepturile omului, iar cuvântul "refugiat" a fost trecut pe lista neagră. De ani de zile, europenii se comportă ca niște copii, ținându-și mâinile la ochi pentru a nu vedea problema. N-o putem rezolva? Atunci ne prefacem că s-a rezolvat!

Salvați copiii!

Dacă umanitatea urmează să fie aprobată din nou în Germania în doze mici, atunci luați în sfârșit măsuri: preluați copiii și adolescenții neînsoțiți, chiar dacă au mai mult de 14 ani, nu sunt fete și nici bolnavi. Astfel de restricții artificiale sunt utilizate numai pentru apărare. Toate acestea s-ar fi putut face cu ani în urmă. Însă mai bine acum decât niciodată! Propunerea curajoasă a mai multor primari din toate regiunile Republicii Federale i-a convins probabil pe negaționiștii de la Berlin că mai multe sute de copii nu vor îngenunchea o bogată națiune industrializată precum Germania. 

Așadar, în loc să se supere la interval de o oră pe președintele turc Erdogan și pe tentativele sale de șantaj la granița turco-greacă, politicienii germani ar trebui să se uite în oglindă și să le fie rușine de propria lipsă de curaj și împietrire a inimii. Și, mai presus de toate: scutiți-ne de această ipocrizie insuportabilă. Desigur, domnule Merz, copiii de refugiați sunt mai ușor de ajutat în Germania decât pe insulele grecești. Și ar fi trebuit să o facem demult! Cine vrea să devină cancelar și președinte al unui partid care poartă termenul "creștin" în denumirea sa, ar trebui cumva să dea dovadă și de omenie.