1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Democrații americani și problema ego-ului

15 ianuarie 2020

Dacă certurile dintre politicienii înscriși în cursa pentru obținerea nominalizării din partea Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale din SUA durează prea mult, va profita Trump, crede Carla Bleiker.

https://p.dw.com/p/3WE1X
Iowa, Des Moines: CNN - Präsidentschaftskandidaten der Demokraten
Joe Biden (stânga) și Bernie Sanders la dezbaterea televizată desfășurată la Des Moines, în statul IowaImagine: Getty Images/R. Beck

În cadrul dezbaterii televizate a candidaților democrați de marți, prima din anul electoral 2020, cei șase politicieni au avut ocazia să prezinte un fel de colecție de "greatest hits" privind subiectele lor preferate, cum ar fi destituirea președintelui Trump, asigurarea de sănătate și politica comercială.

Singura temă mai nouă a fost escaladarea dramatică a conflictului dintre SUA și Iran de la începutul anului, când a fost omorât generalul iranian Ghassem Soleimani într-un atac cu drone al americanilor. Politicienii democrați Elizabeth Warren și Bernie Sanders vor să retragă cât mai rapid toți soldații din Orientul Apropiat, în timp ce Joe Biden și Pete Buttigieg preferă să mai lase câteva trupe americane în această regiune. În mare, toți cei șase politicieni înscriși în cursa pentru obținerea nominalizării din partea Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc în noiembrie sunt de acord că politica externă a lui Trump e greșită.    

Bernie Sanders și candidatura femeilor  

Carla Bleiker, corespondentă DW la Washington
Carla Bleiker, corespondentă DW la WashingtonImagine: privat

În privința altor teme dezbătute, candidații au ținut să evidențieze cu orice ocazie, cât mai politicos, că existe diferențe fine între viziunile lor. Ei au căzut însă de acord asupra direcției generale. În contextul politicii de sănătate, senatoarea din Massachusetts Elizabeth Warren a observat: "Chiar dacă ne certăm aici între noi, vom candida împotriva unui republican din cauza căruia milioane de oameni au rămas fără asigurare de sănătate. Eu prefer poziția noastră." 

În final, s-a ajuns și la discuții aprinse. Luni, în ziua dinaintea dezbaterii televizate, mass-media din SUA au relatat că Bernie Sanders i-ar fi spus lui Elizabeth Warren în cadrul unei întâlniri din decembrie 2018 că o femeie nu poate câștiga cursa pentru Casa Albă. La dezbaterea de marți, 14 ianuarie, Sanders a negat cu vehemență că ar fi zis așa ceva, dar Warren și-a reiterat poziția citată în presă. 

Încercând să infirme aceste acuzații, Sanders a declarat că ar sprijini orice concurent sau orice concurentă în cursa împotriva lui Trump. "Dacă altcineva dintre cei aflați pe această scenă va obține nominalizarea pentru Partidul Democrat, voi face tot ce-mi stă în putere pentru ca această persoană să câștige alegerile prezidențiale", a declarat senatorul din Vermont. E o promisiune frumoasă, dar nu pare prea credibilă dacă o rostește Bernie Sanders, cel care a lungit în mod inutil alegerile preliminare cu patru ani în urmă, spre bucuria republicanilor. În plus, susținătorii lui Sanders au fost cei care au preferat să stea acasă la scrutinul prezidențial din noiembrie 2016, în loc să voteze cu Hillary Clinton. Astfel, ei au contribuit la succesul lui Donald Trump.

Un electorat scindat      

Dacă Sanders amintește acum de Hillary Clinton pentru a-și demonstra entuziasmul pentru o femeie candidată și subliniază că ea a reușit să convingă cu trei milioane de alegători mai mult decât Trump, totul sună aproape a batjocură. Toți candidații democrații care au rămas în cursă trebuie să fie dispuși să-și lase ego-ul la o parte dacă vor, într-adevăr, o victorie în noiembrie.

În cazul în care se întrevede deja un învingător sau o învingătoare în curând, în cadrul alegerilor preliminare care încep pe 3 februarie în statul Iowa, ceilalți candidați au obligația să renunțe la visul lor și să sprijine persoane respectivă - nu doar în ultimul moment, înainte de nominalizarea oficială a candidatului Partidului Democrat în iulie.

Republicanii conduc deja de acum în sondaje, având avantajul că întreaga lor campanie electorală se învârte în jurul actualului președinte. Dacă electoratul democraților va fi la fel de scindat ca în 2016, Trump poate fi sigur de o nouă victorie.  

DW | Carla Bleiker
Carla Bleiker Channel manager pentru pagina de start a DW și reporter pentru departamentul de Știință al DW.