Cu Tsipras merge altfel

Deja din momentul în care s-a mutat în locuinţa oficială a primului ministru, câştigătorul alegerilor anticipate, Alexis Tsipras, a început să-l acuze pe predecesorul său până şi de furtul hârtiei igienice. Bineînţeles că această remarcă a amuzat copios, dar ea poate în acelaşi timp să fie considerată un simbol al lipsei de continuitate a politicii greceşti. În primul lui discurs în faţa parlamentului, Tsipras a declarat că va face totul altfel decât conservatorul Antonis Samaras. Noul premier de stânga al acestei ţări aflate în prag de faliment a promis că va lua măsuri pentru a sprijini păturile sociale dezavantajate, a calificat programul internaţional de ajutor financiar un eşec, propunând o nouă înţelegere, un “nou deal” între Europa şi Grecia.

În topul agendei sale politice se află „criza umanitară“, şomajul uriaş, recesiunea şi creşterea constantă a datoriilor, în ciuda ajutoarelor internaţionale. Tsipras a transmis o grămadă de semnale în ţară şi în străinătate. De pildă, anunţul că maşinile de lux ale miniştrilor de până acum şi că unul dintre cele trei avioane ale premierului vor fi scoase la licitaţie, dă foarte bine ca măsură a unei politici corecte, într-o Grecie marcată de criză. În curând se vor împărţi raţii de alimente, săracii vor avea parte de curent electric gratuit, concedierile neconstituţionale vor fi anulate, iar salariul minim va creşte.

Prea puţine măsuri concrete pentru partenerii europeni

Cu declarata luptă împotriva corupţiei şi a evaziunii fiscale, guvernul Greciei se va face auzit la Bruxelles şi la Berlin. Numai că în cazul Greciei, intenţiile nu mai sunt de ajuns. Toate guvernele din ultimii cinci ani, de la izbucnirea crizei, au promis că vor pune capăt economiei bazată pe nepotism şi evaziunii fiscale. Rezultatele au fost foarte slabe. Sub conducerea lui Tsipras, negocierile, în ceea ce priveşte programele de ajutorare, vor fi dificile. Partidul de stânga consideră de pildă că privatizarea ar însemna o „înstrăinare a averii publice“, sau că restrîngerea sectorului public ar duce automat către creşterea şomajului.

Deşi guvernul Tsipras intenţionează să treacă la o nouă negociere cu finanţatorii internaţionali, acesta are deocamdată prea puţine de oferit în schimb. UE se aşteaptă ca Atena să prelungească rapid programul de ajutor financiar, care expiră în februarie. Tsipras a exclus acest pas, cu argumentul convingător că nu poţi prelungi o politică fiscală catastrofală. El se aşteaptă mai degrabă la un program provizoriu până la jumătatea anului. Şi pare să fie sigur pe o soluţie amiabilă pentru problema datoriilor Greciei.

În căutarea imposibilului

În momentul de faţă, divergenţele de opinie între Atena şi creditorii săi par de nedepăşit. Dar politica reuşeşte întotdeauna imposibilul. Deşi în lunile trecute s-a vehiculat des ideea că Grecia va ieşi din zona euro, scenariul cel mai proabil este totuşi că nu se va produce o ruptură între Atena şi partenerii săi. Spre deosebire de Grecia, Europa are continuitate politică. Ce-ar mai fi zona euro, dacă n-ar putea să-şi ajute la nevoie cea mai slabă verigă? Sau ce s-ar întâmpla dacă după ieşirea Greciei din zona euro, pieţele şi-ar îndrepta atenţia asupra datoriilor enorme ale Italiei? Atena va trebui aşadar să ajungă la anumite compromisuri în următoarele zile. Dar restul zonei euro de asemenea.

Nu trebuie să uităm că problemele structurale ale zonei euro nu sunt cauzate de Atena, ci de asocierea fatală între moneda unică şi economiile atât de diferite. Această eroare structurală nu va fi depăşită nici de salvarea şi nici de excluderea Greciei. Germania, în calitatea sa de cel mai importat stat din zona euro, ar trebui să varieze conceptele de salvare a celor mai slabi din sudul continentului. Aripa mai slabă de sud a zonei euro are nevoie de o combinaţie între politici de austeritate, reforme, dar şi investiţii şi măsuri împotriva şomajului. Detaşarea anumitor părţi ale zonei euro de nucleul său prosper din nord ar duce la tensiuni puternice. Partidul de stânga, Syriza, din Grecia, nu e singurul produs al balanţei inegale din interiorul spaţiului euro. Cele mai recente sondaje prevăd şi în Spania, deja în acest an, finalul sistemului clasic bipartidic şi victoria partidului de stânga, Podemos.