Contingente şi limitarea imigraţiei

Pe scena politică de la Berlin sunt lansate în continuare, într-o veselie, propuneri aburitoare. Vă mai amintiţi de "zonele de tranzit", care cu patru săptămâni în urmă au dus la încingerea spiritelor şi despre care nu mai vorbeşte, între timp, nimeni?

Noua expresie magică este acum "soluţia contingentului" şi a fost lansată în actuala dezbatere de către social-democraţi. Ideea nu e deloc nouă, măsura fiind aplicată deja din 2013, cu menţiunea, ce-i drept, că era vorba de un număr mărunt de numai 20.000 de refugiaţi din Siria. Propunerea SPD s-a dorit a fi un răspuns la cererile lansate insistent, în ultimele două luni, de creştin-socialii bavarezi (CSU) şi liderul lor, Horst Seehofer, privind stabilirea unei "limite superioare" a numărului de imigranţi. Mai nou, chiar şi Tânăra Uniune (Junge Union Deutschlands), organizaţia de tineret a ambelor partide - CDU şi CSU - se alătură revendicărilor bavareze. Până nu demult gruparea era supranumită "Grădiniţa mămicii Merkel", pe vremea când cancelara mai era încă pe deplin necontroversată în Uniunea Creştin-Democrată (CDU). Mai precis înaintea crizei refugiaţilor.

Desigur că social-democraţii preferă formula "soluţia contingentului", care sună ceva mai uman decât ceea ce se întâmplă din vară în regiunea Mării Egee şi pe ruta balcanică. Şi deoarece numărul refgiaţilor care bat cu disperare la porţile Europei în loc să se reducă, la început de iarnă, potrivit aşteptărilor, ia în continuare amploare, vom asista în timpul sărbătorilor la imagini şi mai îngrozitoare. Vom vedea cum, undeva în "ţara nimănui", între două state, oamenii îngheaţă de frig.

Bănuita soluţie de rezolvare a problemei

Ce frumos ar fi dacă această soluţie a contingentului ar funcţiona. Asta ar însemna stabilirea unui număr bine definit de refugiaţi, care la porţile Europei, mai precis în taberele de refugiaţi din Turcia, Liban sau Iordania, să obţină un "bilet de intrare" în Germania. Cu banii lor, în loc să-i ofere bandelor criminale de traficanţi de oameni, prin care, aşa cum se ştie între timp, este finanţat şi terorismul ISIS, migranţii ar putea să-şi cumpere un bilet de avion spre Germania. Acordând aceste "bilete de intrare", Germania ar putea să-i aleagă dintre refugiaţi pe cei mai nevoiaşi, pe cei care au în primul rând nevoie de ajutor - deci femeile şi copiii şi nu înainte de toate bărbaţii tineri.

Dar termenii "contingent" şi "limita superioară" suferă, din faşă, de două probleme eseţiale:

1. Ce se întâmplă în momentul în care contingentul sau limita superioară au fost atinse? Restul refugiaţilor sunt trimişi pur şi simplu înapoi acasă? Şi chiar crede cineva în mod serios, ţinând cont de cele petrecute în ultimele luni, că aceşti oameni vor face cu adevărat cale întoarsă?

2. Soluţiile naţionale au devenit, dacă ne gândim la dimensiunile fenomenului, de neimaginat. Fiecare stat în parte e efectiv depăşit de problemă, fapt care se face resimţit deja şi în Germania. Căci Europa vrea ca şi în cazul refugiaţilor să aplice standardele europene. Cu alte cuvinte să facă mai mult decât doar să ridice, undeva în lume, corturi pentru refugiaţi şi să le ofere mâncare. Problema e că statele europene nu reuşesc să cadă de acord. Nicio ţară a UE nu urmează cursul Germaniei referitor la primirea nelimitată de refugiaţi. Angela Merkel este complet izolată în această chestiune.

Germania trebuie să-şi recâştige partenerii din UE

Deocamdată nu se întrezăreşte o ieşire din criză. Germania ar trebui să recapete controlul asupra propriilor frontiere. Altfel este ameninţată cu pierderea statalităţii. Consecinţele ar fi grave: un astfel de stat nu mai e de nimeni luat în serios - nici de propriii săi cetăţeni, dar nici de cei care caută acolo adăpost. Asta nu înseamnă că ar trebui închise graniţele, dar ar trebui să fie posibil să li se permită intrarea doar celor care sunt în posesia unor acte legale. Aceasta n-ar însemna o încălcare a drepturilor omului sau a convenţiei privind refugiaţii, deoarece Germania nu se învecinează cu nicio ţară aflată în război sau cu o regiune de criză. Ca atare, refugiaţii care vor să vină aici se află deja demult în siguranţă. Lucru valabil şi pentru cei care declară că s-au văzut nevoiţi să-şi arunce documentele în timpul călătoriei pentru a prelungi durata de verificare a cererii de azil şi ca atare şederea în Germania.

Doar o ţară care îşi apără propriile frontiere este credibilă atunci când cere partenerilor săi să apere graniţele exterioare ale Uniunii. Şi anume de către statele UE însele. De ce să-şi asume toate acestea Turcia? Bineînţeles că fâşia de câteva mile marine din Marea Egee poate fi strict supravegheată. Cine spune că aşa ceva nu e posibil ia în derâdere întreaga NATO, cu statele ei din UE şi Turcia, care de asemenea aparţine Alianței.

Protejarea frontierelor externe înseamnă însă şi stoparea ambarcaţiunilor cu refugiaţi şi trimiterea lor în porturile din care au pornit. Sigur, astfel de demersuri vor genera imagini dramatice, cu oameni care plâng, strigă disperaţi şi opun rezistenţă. Dar cel care nu e dispus să o ia pe această cale, n-are niciun rost să mai vorbească despre "contingente" şi "limite superioare". Căci nu va funcţiona nici una nici alta.