Cine profită de pe urma unui atac asupra Siriei?

Războiul este o continuare a politicii prin alte mijloace, a spus celebrul strateg german Carl von Clausewitz. Se referea la politica externă. Pentru preşedintele SUA, Donald Trump, însă, războiul pare a fi mai degrabă o continuare a politicii interne prin alte mijloace. Cu cât presiunile asupra şefului Casei Albe cresc pe plan intern şi cu cât investigaţiile procurorului special Robert Mueller se apropie tot mai mult de cel care conduce Casa Albă - iar declaraţiile actriţei porno Stephanie Clifford alias Stormy Daniels au vizat chiar sfera intimă a acestuia - cu atât mai haotice şi mai periculoase devin acţiunile lui Trump dincolo de hotarele SUA. 

Nicio strategie pentru Siria

Anunţatul atac cu rachete în Siria are prea puţină legătură cu poporul sirian. Dacă ar fi vorba despre civilii din ţara afectată de război, ar trebui să existe şi o strategie coerentă pentru viitorul Siriei. Însă la Washington nici urmă de un asemenea plan. La o săptămână după surprinzătorul anunţ referitor la retragerea completă a trupelor militare americane din Siria, Trump vorbeşte despre un atac armat, îi ameninţă pe aliaţii ruşi şi îl dezumanizează pe adversarul Assad numindu-l "animal". Orice s-ar crede despre preşedintele Rusiei şi despre omologul său sirian, în actuala situaţie, fără ei - şi în niciun caz nu luptând împotriva lor - sfârşitul războiului, al suferinţei, nu va fi posibil. Mesajul de pe Twitter al preşedintelui american dovedeşte o dată în plus cât de departe este Donald Trump de practicile diplomaţiei internaţionale.

Cu postarea sa de pe Twitter, "comandantul-şef" a răspuns unui avertisment al ruşilor conform căruia, dacă obiective ruseşti ar fi atacate, forţele Kremlinului nu numai că ar distruge rachetele, ci şi platformele de pe care acestea au fost lansate. Numai că nu Kremlinul a lansat această ameninţare, ci ambasadorul Rusiei în Liban. Deci nu vorbim despre un oficial de rang înalt ca Donald Trump.

Iar Rusia nu este interesată de o confruntare directă cu SUA. Este aproape uitat faptul că, în lupta împotriva organizaţiei teroriste Statul Islamic - care n-a fost nici pe departe înfrântă - armata rusă şi cea americană au colaborat.  

Pentru aplauzele ieftine, primite din partea susţinătorilor săi, Trump toarnă gaz pe focul sirian. Oricum, unii senatori americani critică orice posibil atac al SUA asupra ţintelor din Siria, indiferent de însemnătatea acestuia. La Casa Albă s-a mutat recent noul consilier în domeniul securităţii naţionale, John Bolton. De ani de zile, Bolton pledează pentru un război contra Iranului. În opinia sa, în ciuda consecinţelor dezastruoase, invazia Irakului a fost decizia corectă. 

Cine l-ar putea contrazice pe Trump?

Şi noul secretar de stat Mike Pompeo şi-a consolidat reputaţia de promotor al unei linii dure, în funcţia sa anterioară de şef al CIA. Singurul care ar putea contrazice planurile şi metodele lui Trump ar putea fi James Mattis. Ministrul american al Apărării ştie cum arată războiul. În urmă cu două luni, Mattis a declarat că nu deţine nicio dovadă palpabilă prin care atacul cu gaz sarin, de acum un an, de la Khan Sheikhun, să-i poată fi atribuit lui Assad chiar dacă, la vremea respectivă, ministrul american al Apărării şi-a lăsat extrem de mult timp pentru verificarea acestei acuzaţii. Acum se întrevede riscul unei confruntări cu marea putere Rusia şi cu puterea regională Iran pe baza, nici mai mult nici mai puţin, a unor filmuleţe video de pe YouTube.

Este surprinzător faptul că secretarul general al ONU, Antonio Guterres, cere numai o atitudine rezervată. Aliaţii europeni şi partenerii NATO s-au abţinut până acum de la critici şi intenţionează să se implice în eventuale acţiuni militare (Franţa şi Marea Britanie). Astfel, din cauza poziţiei sale geografice, Europa va simţi rapid consecinţele în cazul în care războiul sirian se înteţeşte. Nu numai prin apariţia unor noi valuri de refugiaţi.

Autor: Matthias von Hein / CS