Ce-i de făcut în Siria?

Războiul civil a izbucnit în Siria cu patru ani în urmă. De atunci şi-au pierdut viaţa mai bine de un sfert de milion de oameni. Alte milioane s-au refugiat în Liban, Turcia, Iordania şi, mai nou, de când speranţele încetării rapide a războiului s-au năruit, au luat drumul Europei.

Siria s-a scindat demult. La Damasc şi în regiunile alawite domneşte în continuare Bashar al Assad. Dar vaste regiuni ale ţării sunt controlate de aşa-numitul "Stat Islamic" sau de Frontul al-Nusra, două entităţi teroriste de o brutalitate fără precedent. Câteodată, un oraş sau altul este controlat temporar de rebeli democraţi. Un lucru este cert: războiul nu se va încheia curând, fiindcă mai e mult până la epuizarea părţilor implicate.

Ce e de făcut? Pe de-o parte există opţiunea militară. Să atace occidentul? De partea cui să intervină? Dar mai ales împotriva cui să lupte? Împotriva Statului Islamic? Ar fi o soluţie înţeleaptă, dar raidurile aeriene nu ar fi suficiente. Apoi, cel care îi declară război autointitulatului Kalif al-Baghdadi îi întăreşte indirect poziţia lui Assad. Şi asta nu-şi doreşte niciun occidental. Fiindcă preşedintele de la Damasc este responsabil pentru hecatombele din ţara lui. Un război pe două fronturi împotriva lui Assad şi împotriva Statului Islamic, cu ajutorul trupelor terestre, nu-şi doreşte iarăşi nimeni. Pe drept cuvânt. Acţiunile turceşti împotriva Statului Islamic şi împotriva PKK demonstrează cât de dificile sunt aceste operaţiuni. Şi cât de inutile, probabil, în cele din urmă.

Complicate opţiuni de negociere

Rămâne soluţia diplomatică. Sau, mai bine zis, încercarea unei soluţionări diplomatice. Dar asta nu e posibil decât stând de vorbă cu Assad. El trebuie să fie prezent la masa tratativelor, dar această perspectivă îi revoltă pe adversarii democraţi ai preşedintelui sirian. Dar poate că ei ar accepta această prezenţă dacă ar şti că zilele lui Assad la putere sunt numărate. Dar fiindcă el nu vrea să plece de la sine (unde să se ducă?), apare Rusia ca posibil partener de negociere, alături, probabil, de Iran. Aceasta ar fi runda mare de negociere, aparent inevitabilă: SUA, Rusia, UE, Iran şi Arabia Saudită. Arabia Saudită este cel mai mare inamic al lui Assad şi este un rival al Iranului în lupta pentru supremaţie în lumea musulmană. Deci această variantă nu prea are sorţi de izbândă. Să se încerce excluderea de la negocieri a Iranului şi Arabiei Saudite? Vor accepta cele două ţări asta? Să se decidă ceva peste capul lor?

Arabia Saudită observă bănuitoare revenirea Iranului pe scena politică internaţională, o revenire devenită posibilă după înţelegerea privind programul atomic iranian. Guvernul de la Riad ar fi vrut să împiedice această evoluţie, la nevoie chiar şi în înţelegere cu Israelul, care consideră acordul nuclear o fatală eroare.

O soluţie diplomatică pare aşadar imposibilă. Şansele sunt aproape nule. Iar tratativele ar necesita un timp îndelungat. Un timp pe care încercatul popor sirian nu îl mai are. Nici intervenţia militară nu promite rezultate. Ce se poate face deci pentru stoparea acestui război civil iraţional? Pentru moment, nu ştie nimeni.