Comentariu: Berlinala, un festival al publicului

Succesul festivalului se reflectă chiar în cifra record de vizitatori: nu mai puţin de 330.000 de bilete au fost vândute în acest an în timpul Berlinalei. Cine s-a înarmat cu răbdare şi l-au ţinut picioarele la coada din faţa ghişeelor a reuşit, pe parcusul celor 10 zile de festival să obţină bilete. Poate nu mereu chiar la filmul sau ora dorită. Festivalul internaţional de film din capitala Germaniei e cotat drept cel mai mare festival al publicului din lume. El nu s-a limitat doar la locaţii în centrul metropolei, în Potsdamer Platz, ci a reuşit să devină un eveniment pentru publicul larg, interesat de cultură.

E drept că la Cannes sunt prezentate cele mai multe dintre producţiile artistice de vârf ale momentului, iar la Veneţia, un festival cu mult mai mic, fericiţii care reuşesc să pună mâna pe un bilet sunt răsplătiţi şi de culisele istorice ale încântătorului Oraş al Lagunelor. În SUA, mai ales cu prilejul decernării Oscarurilor, sunt prezentate cu precădere peliculele americane, mainstream, de limbă engleză. Dar Cannes, Veneţia şi Los Angeles nu se adresează unui public atât de larg, cum se întâmplă la Berlin.

Unde mai există posibilitatea de a viziona filme deja din orele dimineţii şi până după miezul nopţii, de a alege din extrem de bogata ofertă? Aproape alt film la fiecare oră. Şi alegerea nu-i deloc simplă. Să intri la un film chinez sau argentinian? Să renunţi la micul dejun pentru a vedea un film german sau să rezişti până după miezul nopţii pentru a vedea o producţie independentă din SUA?

Pe lângă filmele aflate în competiţia pentru Urşii de Argint şi Ursul de aur, Berlinala cuprinde o serie întreagă de alte secţiuni care trezesc interesul publicului larg. Documentarele, restrospectivele istorice, filmele artistice din numeroase ţări, care în Germania nu figurează altfel în programele cinematografelor. Apoi să nu uităm filmele cu substrat politic, social, care au tradiţie deja la Berlin.

Aşa stând lucrurile, poţi să treci cu vederea mai uşor dacă, în cursa pentru Ursul de Aur sau cei de Argint se află şi unele producţii mai slabe, ceea ce te face cu adevărat să te întrebi ce caută acolo.

Şi în acest an, au existat semne de nemulţumire legate de decernarea marelui premiu peliculei chineze poliţiste "Bai Ri Yan Huo" ("Black Coal, Thin Ice") a lui Diao Yinan. Principalul favorit, atât al publicului cât şi al criticilor, fusese filmul regizorului american Richard Linklater "Boyhood". Acesta a fost desemnat, cel puţin, cu un Urs de Argint pentru cea mai bună regie. Totuşi, victoria producţiei chineze nu e chiar nemeritată. Au existat, în istoria Berlinalei, şi pelicule câştigătoare, de care nu-şi mai aduce astăzi nimeni aminte.

Sigur că nu totul e perfect şi că e loc şi pentru mai bine. De pildă ar putea fi redus numărul filmelor aflate în concurs, ridicându-se şi mai mult nivelul calităţii artistice. Anul viitor, Berlinala va împlini 65 de ani, atingând astfel vârsta "de pensionare". Cu toate acestea, festivalul din capitala Germaniei nu dă deloc semne de oboseală şi îmbătrânire. Mai rar un pensionar aşa de vital.