Așa nu, domnule Erdogan

Trebuie reamintit încă o dată: Turcia și Olanda sunt ambele membre ale aceleiași comunități de valori cu numele NATO. Turcia este încă candidată la aderare la o altă comunitate amplă de valori, și anume Uniunea Europeană. Libertatea de opinie și respectarea celorlalți sunt în ambele foruri amintite la mare preț. La sfârșitul săptămânii trecute, guvernul turc s-a descalificat practic din ambele comunități, prin comportamentul său dizgrațios.

Cu siguranță că mulți politicieni europeni tare ar mai vrea să-i arate cartonașul roșu lui Erdogan, dacă Turcia nu ar fi o țară de importanță strategică pentru NATO și un stat-tampon în criza refugiaților. UE încă ignoră derapajele de la Ankara, în ciuda amenințărilor cu sancțiuni ale lui Erdogan la adresa Olandei și a comparării de către acesta a actualei Germanii cu cea din perioada nazistă. La ultimul summit european nu s-a discutat deloc despre provocările Turciei și nici despre strategia Ankarei de a-și extinde campania electorală internă în democrațiile liberale ale Europei. UE nu amenință nici cu stoparea ajutoarelor financiare acordate statului turc. Sunt pregătite sute de milioane de euro pentru a fi plătite Turciei ulterior, ca "ajutoare pre-integrare", bani care ar trebui să ajute inclusiv la consolidarea statului de drept în Turcia. Ce mai mascaradă.

Un răspuns comun al UE lipsește încă. Singurul care l-a solicitat până acum a fost cancelarul Austriei Kern. Cancelara Germaniei nu a respins ferm până acum manevrele electorale ale guvernului turc. Tentativa Berlinului de liniștire a situației a eșuat și se va dovedi în săptămânile următoare că a fost o greșeală. Guvernul turc nu o va lăsa mai moale până la referendumul din 16 aprilie și va încerca să învrăjbească între ele țările din UE. În Franța miniștrii turci au voie să participe la mitinguri electorale pentru referendumul din Turcia, în Germania doar în anumite cazuri, Olanda însă chiar îi expulzează pe responsabilii turci care încearcă să facă acolo campanie electorală. În Suedia a fost anulat contractul de închiriere pentru o sală în care urma să aibă loc adunarea electorală turcă. Danemarca anulează o invitație pentru premierul turc. Nu așa arată un front comun, care ar fi însă posibil.

Limitele exprimării libere

Dreptul la liberă exprimare este valabil în UE și pentru străini. Dar nu este un drept absolut. Conform deciziei Curții Constituționale germane, nu sunt acoperite de acesta aparițiile electorale, discursurile generatoare de ură și adunările ce necesită aprobare de la autorități. Este absurdă tentativa ministrei turce Kaya, expulzată din Olanda, de a argumenta invocând dreptul internațional. Acordul de la Viena îi conferă drepturi speciale ambasadorului unui stat, dar nu și miniștrilor străini. Dacă este periclitată siguranța publică, accesul la un consulat poate fi desigur respins, cum s-a întâmplat la Rotterdam. La fel a procedat și executivul turc, prin izolarea ambasadei Olandei la Ankara.

Cui folosește această dispută nedemnă între state de fapt aflate în relații de prietenie? Președintele turc Erdogan va încerca să profite la maximum de escapadele din weekend. Susținătorii săi din Europa îi vor deveni astfel și mai loiali. Luni dimineață, un bărbat a ridicat steagul turc în locul celui olandez la consulatul din Rotterdam și a scandat "Dumnezeu este mare". Apă la moara criticilor Islamului din jurul lui Geert Wilders, care ar putea primi astfel și mai multe voturi la alegerile parlamentare de miercuri. În Olanda, atât populiștii de dreapta, cât și premierul Rutte pot profita electoral de o abordare dură față de Turcia.

La final, turcii plătesc oalele sparte

S-a creat deci pe termen scurt o situație de tip win-win pentru politicienii din Turcia și Olanda. Dar la final firmele și economia din Turcia vor plăti oalele sparte. Turismul în această țară s-a prăbușit și mai mult după puciul eșuat și după radicalizarea lui Erdogan. Investitorii ocolesc Turcia. Iar cetățenii europeni nu vor mai merge în concediu în Antalya aflată în stare de necesitate, mai ales după ce au fost făcuți naziști. Ridicarea vizelor de intrare în UE pentru cetățenii turci devine de asemenea tot mai îndepărtată.

Guvernul turc, care la el acasă calcă în picioare libertatea de exprimare și îi califică drept teroriști inclusiv pe jurnaliștii germani, și-a irosit practic dreptul la liberă exprimare în UE. Să ne imaginăm că populistul olandez Geert Wilders ar vrea să apară la un miting electoral la Istanbul pentru a critica politica islamistă a partidului de guvernământ AKP. Cum ar reacționa în acest caz executivul turc?

Autor: Bernd Riegert