Act simbolic, dar fără plan de acțiune

Există lucruri clare, care nu au nevoie de discuții: lumea aceasta ar fi un loc mai bun fără așa-numitul "Stat Islamic". Laburista Hilary Benn, care ar fi ministru de Externe dacă formațiunea sa ar ajunge la putere, i-a calificat pe extremiștii grupării amintite drept "fasciști". "Și ce știm despre fasciști, este că trebuie să-i învingem", a spus el.

Benn a condus direcția rebelă din rândul laburiștilor care au votat în favoarea implicării militare în Siria. Conservatorul David Davis, rebel la rândul său, dar în partea partidului aflat la guvernare, este împotriva misiunii militare britanice în Siria. De la începutul loviturilor aeriene americane împotriva pozițiilor Statului Islamic, în urmă cu mai bine de un an, numărul susținătorilor SI s-ar fi dublat, a arătat el. Loviturile aeriene omoară câțiva luptători ai SI, dar nu îndeplinesc obiectivul de a distruge efectiv gruparea.

Simbolism și fapte

De fapt este greu de crezut că un număr limitat de avioane de luptă britanice vor produce SI pagube decisive. SUA, Franța, Turcia, Iordania, Arabia Saudită, Olanda, Canada și Bahrein sunt deja țări care participă militar activ la atacurile aeriene asupra pozițiilor SI. Să nu mai amintim de aviația militară rusă și de ce a mai rămas din cea siriană.

În spatele votului din legislativul britanic se află o politică simbolică - la fel ca la dezbaterile din Bundestag la Berlin. Este normal și corect că Europa vrea să se alăture Franței după atentatele teroriste de la Paris.

Dar dorința de acțiune imediată este riscantă. Un val de promisiuni occidentale de intensificare a operațiunilor militare în regiune ar putea determina SI să recurgă la recrutări sporite.

"Parte a unei strategii mai ample"

Premierul David Cameron a insistat că loviturile aeriene ar fi "parte a unei strategii mai ample" împotriva SI. Dar care este acest plan complex privind Siria? Este dispus vestul să coopereze pe termen scurt sau mediu cu președintele sirian Bashar al-Assad?

Pactul neclar dintre Moscova și Damasc, conform căruia forțele ruse au început să bombardeze pozițiile rebelilor sirieni, aduce doar putere militară suplimentară, nu și structură. Ce se întâmplă cu kurzii din Irak și Siria, până acum cei mai importanți aliați ai coaliției internaționale? Ce rol joacă viitorul acestora într-o viitoare strategie comună și ce are de zis Turcia în acest sens?

Cu toată oroarea provocată de atentatele de la Paris, cei mai mulți britanici se opun acestor operațiuni militare actuale. La 14 ani de la debutul intervenției din Afganistan, talibanii și-au revenit din nou. SI a acaparat teritorii însemnate din Irak și se îndreaptă acum spre Libia, o altă țară gata de prăbușire. Lipsește în mod clar o strategie pe termen lung a vestului.

Marea Britanie este oricum țintă a teroriștilor

Trebuie să respingem însă din start un argument des invocat împotriva implicării militare britanice în Siria: și anume că aceasta ar transforma Regatul Unit în posibilă țintă pentru atentatorii SI. Este naiv și chiar periculos să ne limităm la acest punct de vedere.

Serviciile britanice de securitate au comunicat deja că doar anul acesta au dejucat șapte tentative de atacuri teroriste. Este penibil să credem că SI va feri Marea Britanie dacă aceasta va bombarda Mosulul, dar nu și Rakka. Londra a fost și rămâne o țintă majoră pentru teroriști, tocmai pentru că reprezintă lumea liberă și democratică. Afirmația este valabilă și pentru Germania, indiferent ce se va decide în Bundestag cu privire la implicarea militară a Berlinului împotriva Statului Islamic.

Hilary Benn are dreptate: teroriștii SI sunt niște fasciști, care trebuie învinși. Dar pentru aceasta este nevoie de o dezbatere-maraton, pe plan internațional, nu doar în parlamentele unor țări, în care să se decidă cum se poate îndeplini obiectivul de distrugere a SI.