Trebuie să se îngrijoreze depunătorii germani?

Criza financiară globală din anii 2008-2009 a impus o reformă a sistemelor de asigurare a depunerilor bancare. Cancelara germană de atunci, Angela Merkel, şi ministrul ei de Finanţe din epocă, Peer Steinbrück, au făcut următoarea promisiune: "Le spunem depunătorilor că banii lor sunt în siguranţă. Guvernul federal garantează şi asta". De atunci, pentru băncile care au sediul în Uniunea Europeană există prin lege o protecţie în valoare de 100.000 de euro, pe fiecare client şi bancă. Această protecţie prin lege este oferită de toate instituţiile bancare din Germania, atât cele private, cum ar fi Deutsche Bank sau Commerzbank, casele de economii şi băncile landurilor, cât şi cele ale Volksbank şi Raiffeisenbank.

Băncile private oferă această protecţie prin lege din Fondul de Despăgubiri al Băncilor Germane (EdB), o ramură a Asociaţiei Băncilor Germane (BdB). Această asigurare a depunerilor este valabilă pentru toate conturile. Multe bănci germane private nu sunt doar obligate să fie membre ale EdB, ci sunt benevol şi membre ale Fondului de Asigurare a Depunerilor, din subordinea Asociaţiei Băncilor Private (BdB). 

Falimentul băncii Greensill a impus şi alte reforme

Deci, în cazul în care o bancă ar ajunge în faliment, depunătorii sunt pentru început despăgubiţi de către EdB. Dacă depunerile lor depăşesc suma de de 100.000 de euro, intră în joc propria asigurare benevolă a depunerilor. Aici suma maximă de despăgubire este mult mai mare - până la 15 la sută din capitalul propriu al unei bănci, şi cel puţin 750.000 de euro. De la începutul anului, suma maximă a fost limitată la cinci milioane de euro, şi începând din 2025 plafonul va fi coborât la maximum trei milioane de euro.

Falimentul Greensill-Bank de acum doi ani a arătat Asociaţiei Băncilor că este necesară o altă reformă. Acel caz de despăgubire a costat băncile private în total aproape trei miliarde de euro, din care două miliarde au fost plătite din fondul benevol de asigurare. Însă depunerile care aparţin băncilor, între timp şi asiguratorilor şi întreprinderilor care aparţin în parte statului, nu sunt acoperite.

Casele de economii (Sparkasse) şi băncile populare (Volksbank) protejează depunerile clienţilor lor prin aşa numita "Asigurare a Institutului" (Institutssicherung). Dacă un institut dă faliment, asociaţia celorlalte bănci îl susţine. Astfel sunt protejate toate depunerile clienţilor lor. "În prezent nicio Sparkasse nu se confruntă cu probleme, astfel că putem avea încredere în robustul mecanism de asigurare a depunerilor", a declarat marţi Karolin Schriever, membră a Consiliului de Administraţie al Deutschen Sparkassen-und Giroverbands. Concomitent, ea a recunoscut că Asociaţia Caselor de Economii a pierdut 7,8 miliarde de euro din pricina majorării dobânzii de referinţă a Băncii Centrale Europene (BCE).

O asigurare comună, europeană, a depunerilor, este controversată

O asigurare comună a depunerilor la nivelul UE a eşuat până acum din pricina opoziţiei Sparkasse şi a asociaţiei Genossenschaftsbanken. Acestea se tem de o mutualizare a riscurilor, dat fiind că în alte state ale UE, fondurile de asigurare a depunerilor nu sunt atât de dotate ca în Germania. Aceasta ar face ca protecţia garantată depunătorilor germani să se diminueze.

Experţilor le este însă clar că dacă o mare bancă ar ajunge în faliment, inclusiv sistemele de asigurare din Germania ar putea fi suprasolicitate. În prezent aceste sisteme au în dotare mai puţin de 0,6 la sută din valoarea totală a depunerilor asigurate.

Iar împiedicarea unei suprasolicitări cade în sarcina autorităţii de control. Aceasta încearcă să recunoască cât mai rapid posibil riscuri la adresa stabilităţii financiare, a explicat Mark Branson, preşedintele Autorităţii de Supervizare a Sistemului Financiar din Germania (Bafin).

De aceea, regulamentul cere băncilor să-şi facă anumite rezerve de capital şi lichidităţi pentru situaţii neprevăzute. "Rezervele sunt mecanismele de siguranţă ale sistemului financiar. Aceasta este învăţătura care se trage din orice criză financiară", a subliniat Branson. Crize care vor genera pierderi pentru bănci vor exista mereu, "şi de aceea sunt necesare rezervele, de aceea este nevoie de rezilienţă", a avertizat şeful Bafin.

În caz de criză ultima posibilitate rămâne garanţia de stat, pe care a pronunţat-o guvernul german în 2008, după falimentul băncii Lehman Brothers din SUA. Şi preşedintele SUA, Joe Biden, a recurs acum la acest mijloc, după falimentul băncii SVB. "Administraţia americană este într-o situaţie foarte neplăcută. Pe de o parte trebuie să semnalizeze că depunerile din bănci sunt sigure", a explicat în context Clemens Fuest, preşedintele Institutului de Studii Economice Ifo, de la München. "Dar atunci când preşedintele iese în public şi declară oficial aşa ceva - abia atunci mulţi oameni încep să devină cu adevărat îngrijoraţi".