Cehia după aderarea la spaţiul Schengen
8 februarie 2008Anul trecut, extinderea spaţiului Schengen a fost frumos sărbătorită la graniţa dintre Germania, Cehia şi Polonia. Cu această ocazie, premierul Mirek Topolánek şi mulţi alţi invitaţi au evocat momentul 1989:
"Îmi aduc aminte de luna noiembrie, 1989. Gardul de sârmă ghimpată a fost tăiat, iar eu am putut călători pentru prima oară la Viena. Acolo m-am dus pe strada "Mariahilferstr." şi mi-am cumpărat o friteuză. Cred că mulţi concetăţeni de-ai mei au asemenea amintiri. Astăzi s-a încheiat un proces care a început în 1989 cu tăierea gardului de sârmă ghimpată şi câştigarea libertăţii noastre" .
La un alt punct de trecere a frontierei, un şofer era la fel de entuziasmat de desfiinţarea graniţelor: "În sfârşit nu mai trebuie să deschid geamul de la maşină şi să prezint actul de identitate!"
Extinderea spaţiului Schengen nu le-a adus însă numai bucurie cehilor, ci şi o oarecare doză de neîncredere. Aşa de pildă, comunităţile din zonele de graniţă se tem că traficul rutier în localităţi va fi îngreunat din cauza camioanelor cu marfă care vor tranzita oraşele şi satele în urma închiderii multor puncte de trecere a frontierei.
În plus, se pune problema creşterii ratei criminalităţii. Premierul Topolánek şi omologul său austriac, Alfred Gusenbauer, au pledat în nenumărate rânduri, în favorea unei mai bune cooperări între poliţiştii din cele două state. La câteva săptămâni de la includerea Cehiei în spaţiul Schengen, şeful executivului de la Praga prezenta următorul bilanţ:
"Nu mai e nevoie să menţionez faptul că, din punct de vedere psihologic, intrarea în Schengen este pentru noi foarte importantă. De asemenea, am ştiut că această schimbare implică şi unele riscuri. Nu-i vorba de faptul că am putea crea probleme altor ţări, ci mai degrabă invers: noi ne-am putea confrunta cu probleme noi. Suntem o ţară de tranzit, deci pe teritoriul nostru ar putea intra oricând persoane certate cu legea. Dar, extinderea spaţiului Schengen nu este percepută ca o problemă".
Cehii pot călători acum liber, însă piaţa muncii din Germania va rămâne închisă în continuare pentru ei. Austria primeşte de anul acesta forţă de muncă din statele membre, care au aderat în 2004, dar numai în domeniul construcţiilor. Pentru premierul Topolánek o altă problemă ce trebuie rezolvată cât mai curând:
"Sârma ghimpată şi graniţele au dispărut, dar mai avem de înlăturat nişte bariere. Preşedinţia cehă a Consiliului European şi-a propus ca în prima jumătate a anului 2009 să elimine şi acest ultim obstacol".