Cazul Kristeva: Colaborare cu fosta Securitate bulgară?

Dosarul ei cuprinde două volume de material personal și unul de material operativ, șeful ei era locotenentul Ivan Dimitrov Boșikov, potrivit COMDOS (autoritatea bulgară de studiere a arhivelor fostei Securități). Motivul verificării dosarului scriitoarei a fost rolul acesteia de editor al săptămânalului bulgar «Literaturen Vestnik» după 1995. Autoritatea bulgară amintită verifică mai multe grupuri profesionale, printre care și editori și redactori-șefi din toată presa. Verificările ar trebui să facă lumină cu privire la colaboratorii serviciilor secrete comuniste până în 1991. Nu sunt prevăzute pedepse sau urmăriri penale pentru persoanele deconspirate. După cercetarea celor care au condus publicația „Literaturen Vestnik“, COMDOS a constatat că Kristeva a colaborat cu departamentele 3 și 4 ale fostei Securități bulgare în calitate de „agentă și colaboratoare secretă“. Autoritatea de studiere a arhivelor nu a dat detalii privind tipul și durata activității doamnei Kristeva în slujba serviciilor secrete comuniste bulgare. Într-o scrisoare pentru agenția Reuters și săptămânalul francez „L’Obs“, care a publicat o copie a raportului COMDOS, Julia Kristeva a dezmințit relatările: „Raportul potrivit căruia aș fi lucrat pentru serviciile secrete bulgare sub numele de cod 'Sabina' nu este doar neadevărat și grotesc. Nu îmi pătează doar onoarea și reputația, ci munca mea de o viață.“

Până acum, munca prestată de COMDOS a fost mereu curată. De aceea, este greu de crezut că autoritatea ar fi calomniat-o voit sau neintenționat pe scriitoarea apreciată la nivel mondial (inclusiv în Bulgaria). Este vorba de ruptura dramatică de care au suferit intelectualii din Europa de Est în timpul Războiului Rece, care a făcut ca personalități marcante din RDG, Polonia, Cehia, Bulgaria sau România să fie ruinate după ce s-a aflat că au colaborat cu serviciile secrete comuniste. Este vorba și de frică, conformism, șantaj, ignoranță.

Ce să se fi întâmplat în cazul Juliei Kristeva? Femeia de 24 de ani, o intelectuală foarte ambițioasă, primește o bursă la Paris pentru continuarea studiilor. Neobișnuit pentru anii '60, dar nu neapărat suspect. Kristeva se conectează repede cu scena intelectuală (de stânga) din Franța, se căsătorește cu cunoscutul scriitor francez Philippe Sollers și se preocupă de teme la modă pe atunci precum feminismul, psihanaliza și discursul poststructural. În 1971, un reprezentant al serviciilor secrete externe ale Bulgariei bate la ușa ei. După o discuție amicală i se cer informații suplimentare despre scena intelectuală franceză. O cerere dublată probabil de o aluzie la rudele din Bulgaria ale scriitoarei. „Știți deja că familia unei persoane care a fugit din țară ar putea avea probleme…“ - cam așa mergeau lucrurile pe atunci. E foarte posibil ca tânăra femeie, care deja simpatiza serios la acea vreme cu stânga comunistă internațională (inclusiv cu Mao), să considere cererea primită nu doar nepericuloasă, ci și demnă de a fi susținută: totul ar sluji cauzei anti-capitaliste. În anii următori, ea ar fi putut redacta câteva rapoarte inocente despre viața intelectuală de la Paris - uitând repede de agentul simpatic care a vizitat-o. El însă nu a uitat-o pe ea. Rapoartele ei sunt îndosariate conștiincios în documentul cu nume de cod „Sabina“, care acum ar fi fost scos la iveală.

Faimosul istoric Tony Judt, care a studiat mai amplu decât oricine poate școala intelectuală de gândire de stânga a secolului 20, rezumă astfel numeroase biografii comparabile: „Deciziile luate de acești oameni (și motivele lor) sunt de înțeles. Chiar și atunci când nu le acceptăm personal și chiar dacă știm că, 20 de ani mai târziu, ei regretă aceste decizii sau încearcă să le prezinte într-o lumină favorabilă ca pe niște păcate ale tinereții, ca rezultat al vremurilor de atunci și așa mai departe.“

Presupunem că și Julia Kristeva ar fi putut comite un astfel de „păcat al tinereții“, de care a uitat între timp. Și că ar fi putut acționa atunci din convingere ideologică sau de teama privind soarta familiei sale, din ignoranță, dar și cu conștiința că nu face nimănui niciun rău. Și putem spune, în aceeași notă cu Tony Judt, prezent și el pe scena intelectuală pariziană a anilor '70 și '80: motivele și contextele sunt de înțeles, chiar dacă nu suntem de acord cu ele. Erau alte timpuri și alte relații, după cum ar putea să admită azi orice intelectual din estul sau centrul Europei.

Autor: Alexander Andreev/os