1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cazul Ideke: trafic cu măcelari români sub protecţia unui senator de Bihor

Ştefan Cândea7 decembrie 2004

De la 1 octombrie, nici un muncitor din domeniul prelucrării cărnii nu mai poate veni la muncă în Germania, pentru că Guvernul federal a hotărât să nu mai autorizeze acordurile de transfer de forţă de muncă dintre firmele de profil din România şi Germania pe o perioadă nelimitată. Motivul acestei decizii drastice îl reprezintă implicarea unor grupări de crimă organizată în traficarea măcelarilor români în Germania, la adăpostul unor contracte de muncă aparent legale, binecuvântate de un senator PSD.

https://p.dw.com/p/B36C
Parchetul Naţional Anticorupţie de la Bucureşti a fost informat dar nu se atinge de demnitarii români
Parchetul Naţional Anticorupţie de la Bucureşti a fost informat dar nu se atinge de demnitarii româniImagine: DW

Cazul penal care a dus la o decizie ce afectează în jur de 5000 de măcelari români, este cunoscut în Germania drept Cazul Ideke – acesta fiind numele cetăţeanului german care a organizat angajarea ilegală a aproape 1000 de măcelari din România, de-a lungul ultimilor 4 ani. Wilfried Ideke, creierul operaţiunii care i-a adus un profit ilegal de peste cinci milioane de euro, nu a lucrat singur. El a colaborat cu mari abatoare din Germania şi cu firme de plasare a forţei de muncă din România. Dar afacerea nu ar fi mers atât de bine dacă Ideke nu ar fi reuşit să ajungă să mituiască un senator PSD pentru a-şi asigura protecţia în România. La adăpostul senatorului PSD, membru al Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupţiei şi Petiţii din Camera superioară a Parlamentului de la Bucureşti, sute de măcelari români au fost traficaţi şi puşi să muncească în condiţii de sclavie. Actele le-au fost confiscate, salariile înjumătăţite şi unii dintre ei au fost brutalizaţi sau ameninţaţi cu pistolul în momentul în care au încercat să protesteze.

Ideke a primit o pedeapsă de peste trei ani de închisoare, iar întreaga sa avere se află sub sechestru. La fel, şi proprietarii abatoarelor care au beneficiat de munca măcelarilor traficaţi, abatoare cu peste o mie de angajaţi fiecvare, vor fi închise sau vândute. Muncitorii din România s-au întors acasă fără banii promişi, brutalizaţi şi extenuaţi după o muncă fizică susţinută. În România însă, încă nimeni nu a răspuns în faţa legii pentru participarea în acest caz de crimă organizată. Nici proprietarii firmelor de plasare a forţei de muncă, care şi-au prezentat firmele ca pe companii specializate din domeniul prelucrării cărnii, nici funcţionarii publici sau demnitarii care au asigurat protecţia şi fluenţa traficului cu măcelari.

Am discutat cu echipa care a condus investigaţia, în oraşul german Oldemburg, echipă formată din doi poliţişti de la Poliţia Criminală şi procurorul Bernard Südbeck. ”Procuratura Oldenburg a anchetat încă de la începutul anului 2003 un caz complex de crimă organizată, caz care întrece în dimensiuni orice anchetă anterioară din domeniu”, ne-a relatat Südbeck, explicând: ”Un cetăţean german a încheiat contracte de reprezentanţă cu parteneri români, care i-au permis să intermedieze angajarea măcelarilor români în cadrul unor firme germane din domeniul prelucrării cărnii. Măcelarii români au fost înşelaţi, salariile promise nu au fost plătite nici pe jumătate. Am stabilit că învinuitul german a câştigat peste cinci milioane de euro din aceste intermedieri iar de partea română s-au primit comisioane pentru măcelarii trimişi, profitul ilegal estimat fiind la câteva sute de mii de euro”.

Afacerea cu măcelari se baza pe trimiterea din România a unui număr mare de muncitori, într-un timp foarte scurt. Pentru ca lucrurile să se mişte repede şi fără complicaţii, Ideke a căutat un sprijin în România, şi l-a primit, contracost: este vorba de senatorul Vasile Duţă, care şi-a dat recent demisia din cadrul PSD. Numele lui ne-a fost confirmat de echipa de investigatori germani, care au specificat că ”învinuitul german a mituit un personaj important din România, un om politic. Mita a fost dată pentru obţinerea de forţă de muncă din România într-un timp foarte scurt. Este vorba de măcelari care au venit în anul 2003. În mod normal, validarea actelor durează foarte mult timp, dar aceşti măcelari erau trimişi în câteva săptămâni aici. Pentru aceasta, învinuitul german i-a dat ca mită senatorului român o maşină de teren marca Mercedes, în valoare de aproape 40.000 de euro. Ideke vroia să aducă măcelari cu ajutorul senatorului prin firma EMDAN din România. Duţă a cerut şi a primit maşina de la Ideke” a mai adăugat procurorul Südbeck.

Trebuie precizat că senatorul Vasile Duţă a fost vicepreşedinte PSD Bihor şi este membru al Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupţiei şi Petiţii în Camera superioară a Parlamentului României.

O anchetă desfăşurată în Germania, dar care necesită informaţii din România, poate să se desfăşoare foarte greu în momentul în care persoane atât de bine poziţionate sunt implicate. Persoanele care ar putea da detalii sunt foarte speriate, iar anchetatorii români se pot mişca foarte greu. ”Pentru că aici câştigau aici foarte mulţi bani, măcelarii români comparativ cu România şi chiar dacă au fost abuzaţi nu doreau să depună mărturie, ancheta a evoluat pe alocuri anevoios. În plus, au fost ameninţaţi, le era frică să nu fie trimişi înapoi în România şi să-şi piardă locul de muncă; uneori au fost brutalizaţi şi chiar ameninţaţi cu pistolul” a menţionat procurorul german.

De fapt, poliţia germană nu a primit nici un ajutor din România. Mai degrabă ea a ajutat organele de anchetă române, trimiţând Parchetului Naţional Anticorupţie o copie a dosarului penal deschis în Germania în cazul mituirii lui Duţă. De partea germană, lucrurile au fost deja clarificate: ”Ancheta s-a încheiat, au fost condamnaţi trei cetăţeni germani cu ani de închisoare, sute de mii de euro amenzi şi cu confiscarea profiturilor de milioane de euro dobândite ilegal. Opt milioane de euro, în plus, au fost recuperate la bugetul asigurărilor sociale” a declarat Südbeck.

Consecinţele cazului Ideke sunt însă din cele mai grave pentru măcelarii români: ”Ca o consecinţă politică a acestei anchete, Guvernul federal a decis interzicerea contractelor noi din domeniul prelucrării cărnii, atât cu România cât şi cu Bulgaria, de la 1 octombrie 2004. Este vorba de 5000 posibili măcelari din România care nu mai pot lucra în Germania începând cu această dată” adaugă procurorul german.

La aceste consecinţe se mai adaugă iminenta închidere a unui abator gigant din nordul Germaniei, pentru că proprietarii sunt condamnaţi la închisoare. Este vorba despre ”D und S Fleisch”, abator cu 1200 de angajaţi, livrări în întreaga Europă şi peste 15 ani de activitate.

În România, în schimb, nu se întrezăreşte nici o anchetă serioasă. Procurorul german vede însă exact care este vina firmelor româneşti: ”Am tras concluzia că firmele româneşti care au trimis măcelari în Germania erau de fapt birouri de plasare a forţei de muncă; deci, împotriva legii. Aceste firme nu erau active în domeniul prelucrării cărnii ci şi-au modificat actele de constituire special pentru a trimite măcelari în Germania şi pentru a-şi încasa comisioane. Numai aceste amănunte dacă ar fi fost cunoscute de către autorităţile germane şi ar fi dus la neacordarea dreptului de muncă pentru pentru firmele respective şi pentru măcelarii trimişi prin aceste firme. Aceste amănunte erau cunoscute atât de către firmele de intermediere româneşti, cât şi de către partenerii germani. Am mai stabilit şi faptul că mulţi dintre măcelarii trimişi în Germania nici măcar nu erau şcoliţi că măcelari şi nu aveau vreo experienţă anterioară în acest domeniu; ei lucrau, de fapt, ca muncitori nespecializaţi”, conchide procurorul Suedbeck.

Despre ce firme este vorba? Ideke era reprezentantul în Germania a şase astfel de societăţi comerciale: Social Com, Carnetec, Emdan, Poiana Prodcom, Carnexim Banat şi Caf. Doar una dintre aceste firme are ca obiect de activitate prelucrarea cărnii. La restul, principala ocupaţie era plasarea forţei de muncă, construcţiile, consultanţa financiare sau comerţul. Anchetatorii germani susţin că patronii acestor firme sunt la fel de vinovaţi ca Ideke, cu toţi ştiind că acţiunile lor sunt ilegale. Dacă acest lucru este clar în Germania, în România încă nimeni nu a anunţat demararea unei anchete.

De neînţeles rămâne lipsa unei anchete în România cu privire la funcţionarii publici şi demnitarii care s-au implicat în protejarea traficului cu măcelari. Una din aceste persoane – Vasile Duţă – este cunoscută, acum, dar ar trebui stabilit asupra căror funcţionari şi-a exercitat senatorul influenţa – acţiune, cum sppunea procurorul german, răsplătită cu o maşină în valoare de 40 de mii de euro. Senatorul Vasile Duţă nu este un oarecare, chiar dacă şi-a dat demisia din PSD la începutul lunii octombrie. Demisia din PSD aminteşte de mişcarea lui Marian Vanghelie, primarul sectorului 5 din Bucureşti, care a revenit în PSD imediat după consumarea alegerilor locale. Duţă este foarte aproape de partid în continuare. El este acţionar la firma braşoveană Transcarpatica Trust, alături de senatorul PSD Sergiu Nicolaescu, deputaţii PSD Lazăr Dorin Maior, Valentin Păduroiu, Codrin Ştefănescu, Mircea Bucur şi de expertul parlamentar Sergiu Vâlcu. Aceştia fac parte din comisiile de Apărare, Ordine publică şi Securitate Naţională, de Abuzuri şi Corupţie şi respectiv de Politici economice, reformă şi privatizare, atât din Senat cât şi din Camera Deputaţilor.

Am încercat să-l contactăm telefonic pe senatorul Duţă, însă ne-a fost imposibil. Nici măcar avocatul său nu a fost de găsit pentru o replică vis-a-vis de acuzaţiile ce îi sunt aduse demnitarului bihorean. Între timp, anchetatorii germani investighează şi alte cazuri asemănătoare afacerii Ideke. În ultimii patru ani, cu complicitatea unor funcţionari publici sau demnitari din România, traficul de măcelari către Germania a devenit o afacere bănoasă şi sigură. Singura condiţie era ca în ţară să ajungă comisionul la timp şi la persoanele potrivite.