Cauze și perspective ale conflictului din Israel

Cele 15 secunde ale sistemului de alertă antirachetă i-au ajuns unei mame din Sderot, o localitate din apropierea Fâșiei Gaza, spre a-și lua pe sus băiețelul de cinci ani și a-l vârî grăbită într-o cameră-adăpost. E vorba de o încăpere fortificată din cele amenajate de israelieni în apartamente, spre a se pune la adăpost de rachete lansate periodic de grupările teroriste palestiniene Hamas, ori Jihadul Islamic. 

Hamas, o filială locală a Frăției Musulmane, controlează Fâșia Gaza, un teritoriu complet evacuat de statul evreu la mijlocul primului deceniu al mileniului și devenit o uriașă rampă de lansare de rachete asupra populației civile, israeliene. Proiectilul palestinian a spart zidul casei din Sderot, în care se cască acum o gaură imensă. Adăpostul improvizat n-a ajutat, de vreme ce fragmentele rachetei explodând în casă au ucis copilul. Și la Petah Tikva, lângă Tel Aviv, o rachetă a lovit în plin o clădire, rănind nu mai puțin de cinci persoane.

Celelalte victime ale făptașilor și riposta armată 

Ura, cântată și celebrată pe străzile din Gaza, a omorât, nu mai puțin crud și nemilos, și palestinieni, între care și copii. Peste Gaza au căzut, pe de o parte, sute de rachete ale Hamas și ale Jihadului Islamic, ratându-și, în deplina indiferență a grupărilor care le lansaseră din cartiere populate, țintele civile, israeliene. Pe de alta, s-au abătut asupra Fâșiei proiectilele armatei israeliene căutându-i pe comandanții grupărilor Hamas și Jihadul islamic. 

Potrivit unor surse din presa israeliană și apuseană, contraofensiva militară, israeliană, s-a soldat cu moartea a cel puțin 11 comandanți și ofițeri superiori ai Hamas, între care șeful serviciului secret al grupării. A fost distrus și Al Sharouk, un bloc turn din orașul Gaza, care, potrivit autorităților israeliene, era utilizat de Hamas în scopuri militare.

În replică, extremiștii palestinieni au lansat alte sute de rachete. A sporit la circa 1500 numărul celor trase în ultimele trei zile, inclusiv spre capitală și centrele urbane cele mai populate ale statului evreu. La Ierusalim și la Tel Aviv mulți și-au petrecut încă o noapte în adăposturi, împreună cu familiile, prietenii, cu pisicile și câinii lor, sperând să nu se afle într-unul din puținele locuri, în care sistemul de apărare israelian mai clachează. 

Arsenalul terorist față cu acul de cojocul lui aerian

Unii observatori avertizează că israelienii trebuie să se înarmeze cu răbdare, întrucât surse ale experților militari relevă că grupările militante ar fi adunat un arsenal considerabil, având destule rachete să bombardeze în continuare, timp de încă două luni, statul evreu. Or, în ciuda acestui arsenal, gruparea Hamas i-a cerut în zadar Israelului, prin intermediul Rusiei, să accepte o încetare a focului. 

Solicitarea e firească, fiindcă arsenalul ei balistic e inutil în proporție de 90 la sută, datorită acurateții ieșite din comun a combinației israeliene de radar și de interceptoare antibalistice formând, sub numele de ”Iron Dome, Cupola de Fier”, o parte din apărarea antiaeriană a statului evreu. 

Ierusalimul are, deci, ac de cojocul terorist. Dar ce-ar fi, oare, dacă la uriașul arsenal creat cu ajutorul Iranului, spre a amenința din sud teritoriul israelian, s-ar adăuga celălalt, net mai amplu, al Hezbollah, amenințând din nord cu alte mii de rachete, ținuturile populate ale statului evreu? 

Forțele militare israeliene mai dispun de încă două sisteme separate de apărare antibalistică, intitulate, biblic, ”Săgeata” și „Praștia lui David”, precum și alte redutabile mijloace de autoapărare. Dar nici unul dintre ele nu e infailibil. 

Ține, totuși, de evidență, că a accepta un armistițiu instantaneu după lansarea a sute de rachete asupra propriei populații nu poate fi o opțiune rezonabilă, din unghiul guvernului unui stat atacat, care se poate aștepta oricând la reluarea tirului sau al șantajului cu astfel de agresiuni, dacă nu le descurajează credibil. Și dacă nu distruge o cantitate suficientă din infrastructura inamicului, spre a se bucura de o perioadă prelungită de acalmie. 

Or, n-au trecut decât șapte ani de la distrugătorul conflict bilateral din 2014. Iar tot mai multe cancelarii, nu în ultimul rând occidentale, cer sau dau nerăbădător semne că preferă ca Israelul să accepte o rapidă, chiar imediată încetare a focului. 

În replică, premierul israelian, Netanyahu, a subliniat că se anunță extinderea operațiunilor militare. Unele surse evocau, la câteva zile de la debutul altercațiilor, eventualitatea unei ofensive israeliene terestre după lichidarea țintelor distruse pe calea aerului. Ca în trecut, statul evreu și Hamas se bombardează mutual și retoric, prin supralicitarea amenințărilor reciproce, dar nici una din părți nu pare în stare să dovedească definitiv, într-un interval previzibil, tabăra adversă. 

Lumea, SUA, greșelile americane și teroriștii islamiști

Totuși, aliații fățiși ori indirecți ai Hamas și liderii de la Teheran, Ankara, Moscova și Beijing se tem și urmăresc amplificarea presiunilor exercitate asupra guvernului Biden, sperând să-l convingă să scutească gruparea islamistă, prin intervenții la Ierusalim, de rușinea de a fi silită să-și admită eroarea de a fi lansat primul atac al acestui nou război. 

Și executivele vesteuropene nădăjduiesc ca SUA să nu mai blocheze, așa cum s-a întâmplat miercuri, o declarație comună a membrilor Consilului de Securitate ONU, menită, oficial, ”să reducă tensiunile” și ”să dez-escaladeze” conflictul din zonă, dar, în fapt, să forțeze mâna Israelului. Presiunile interne, americane, generate mai ales de extrema stângă, pro-palestiniană, a partidului democrat, s-au intensificat la Washington în ultimele zile, fără să determine administrația Biden să comită, încă, eroarea de a le ceda. 

Ca și Germania, SUA au rămas, spre lauda lor, ferme în a condamna aspru terorismul antiisraelian și tirul de rachete lansate din Gaza, precum și în a scoate în evidență ”dreptul la autoapărare” al statului evreu. Casa Albă a reliefat ieri că Biden și-a exprimat, în plus, telefonic, într-o discuție cu Netanyahu, susținerea ”de nezdruncinat pentru securitatea Israelului și pentru dreptul său legitim de a se apăra și de a-și apăra poporul”. Era și timpul. 

Fiindcă, forțele americane și ale NATO se retrag din fața talibanilor, deși radicalii islamiști afgani și-au continuat și extins crimele și riscă să cucerească Afganistanul rapid. Apoi, după cum reliefa expertul israelian Eytan Gilboa, de la Universitatea Bar Ilan, citat de Jerusalem Post, administrația Biden a greșit, contribuind la escaladarea actuală ”chiar înainte de a se lansa prima rachetă”. Căci, inversând măsurile administrației precedente, SUA au scos unilateral și necondiționat mișcarea  extremistă șiită, pro-iraniană, Huthi, de pe lista organizațiilor teroriste, sperând, în van, în aplanarea tensiunilor din Yemen. Au reluat, apoi, la fel de necondiționat, finanțarea de organizații palestiniene acuzate anterior, credibil, de complicitate cu terorismul. Și au lansat și alte semnale pernicioase, care i-au stimulat pe extremiști să testeze în continuare, fără jenă, America și restul Comunității Internaționale.    

Ura ca amenințare internă, israeliană și germană

Iar ura lor e mare și se exportă ușor. După decenii de sistematică întreținere și propagare, a otrăvit grav și alarmant relațiile interetnice și în Israel. Gloate arabe, sau evreiești, animate de fanatism, au creat o atmosferă de pogrom, atacând intolerabil, între altele, sinagogi și automobile aparținând, prezumtiv, etniei sau religiei celorlalți, mai întâi la Lod, apoi la Acro, sau Bat Yam. 

Au fost atacate cu pietre automobile, extrași din ele șoferii, ori capturați când încercau să fugă și răniți grav, sau omorâți în bătaie.

Ura ucigașă pe arabi manifestată astfel e în Israel un fenomen relativ nou și cu atât mai reprobabil, grețos și îngrijorător, alimentând teama internă de un proxim război civil. 

În ce-o privește, veche de milenii, ura antisemită s-a văzut reinstigată sistematic și exportată în lumea arabă și islamică mai întâi de naziști, apoi de seviciile secrete comuniste, în anii 60 și 70 ai veacului trecut, după cum, spre cinstea sa, admitea în cărțile lui, fostul general de securitate Ion Mihai Pacepa. 

După războiul din iunie 1967, versatila vrăjmășie iudeofobă din inima celei mai vechi teorii a conspirației s-a deghizat în antisionism, a fost reimportată în Europa și a început să contamineze masiv mediile de stânga apusene, încă neinfectate de stalinism. 

Întărită prin imigrație, azi este ubicuă în vest. E tot mai agresivă și mai rar ascunsă pudic chiar și în Germania, unde, conștiente de datoria lor istorică, oficialitățile au investit serios, dar parcă fără efect, în combaterea antisemitismului. 

Incomprehensibil de clemente verdicte ale unor tribunale nemțești excesiv de îngăduitoare cu făptași antisemiți, cochetăriile extremei stângi germane, ca și flirtul unei ample părți a presei cu radicalismul islamist le-au subminat efortul. Încât nu e deloc uimitor că ard din nou steagurile israeliene pe străzile germane în violente ”demonstrații de protest” și că trebuie iar întărită paza sinagogilor distruse și reconstruite după incendierea lor în nazista ”Noapte de Cristal”. 

Autoritățile germane s-au arătat alertate de afișările deschise de antisemitism virulent între altele în metropola Hamburg, în fosta capitală federală, Bonn, ca și la Münster.   

Dar până când?                    

Cât va dura această nouă explozie de ură? Nu vor înceta cât timp continuă incitările extremiste, la care pun umărul nu doar islamiștii, ori obișnuiții suspecți de la extrema dreaptă, ci și militanți de stânga și ecologiști ca Greta Thunberg, care le conferă nemeritat prestigiu. Și care abordează conflictul nu doar fără să-l înțeleagă, ci și colportând minciuni antisemite, uneori prin misiune, spre a califica măsurile de autoapărare israeliene drept ”crime de război”, ori prin omisiune, ca să ascundă vina Hamas. 

Și nu i se va pune capăt cât timp se va perpetua duelul militar dintre israelieni și grupările extremiste. Ce șanse au, deci, actualele apeluri la calm? 

Germania a făcut bine să condamne dur arbitrariul atacurilor criminale asupra populației civile, israeliene. SUA, Egiptul, Qatarul și organizația mondială și-au trimis mediatorii la lucru. Turcia și Rusia și-au corelat pozițiile pro-Hamas, stimulând terorismul și și-au reiterat sprijinul pentru mult invocata ”soluție a celor două state”. Una tot mai improbabilă, după repetatele explozii conflictuale regionale și eșecul celor mai generoase planuri de pace. 

Pe moment, numai semnale clare de regret ale militanților palestinieni cuplate cu reducerea sensibilă a puterii de luptă a teroriștilor și presiuni internaționale realmente ample și vătămătoare intereselor statului evreu par să poată determina Ierusalimul să procedeze la aplanarea reizbucnitului conflict militar, pe care interesele sale elementare de securitate îi cer să-l cîștige neapărat. 

Până atunci, Israelul are toate motivele să continue să anihileze și infrastructura Hamas și simbolurile puterii grupărilor teroriste. Ar satisface interesele legitime ale regiunii și ale lumii libere ca statul evreu să-și atingă obiectivele, evitând pe cât posibil victimele civile de ambele părți.