Canicula reaprinde vechi conflicte

Ceea ce nu ar fi trebuit să se întîmple s-a întîmplat. Vizita în Ţinutul Secuiesc şi discursul lui Gabor Vona, căpetenia partidului Jobbik, l-au scos din fire pe preşedintele României Traian Băsescu într-atît, încît acesta s-a lansat într-un atac verbal neobişnuit de dur la adresa Budapestei. Cum era de aşteptat, incidentul nu a trecut neobservat .

FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG publică o pătrunzătoare analiză semnată de Karl-Peter Schwarz, dublată de o anamneză a nevralgiilor de care suferă periodic relaţiile Budapestei cu Bucureştiul, intrate de astă dată într-un stadiu acut. Dovada o oferă cuvintele rostite de Traian Băsescu la Universitatea de vară de la Izvorul Mureşului, după furtunoasa trecere a liderul maghiar extremist Vona prin zonă.

Astfel, cititorului german îi este dat să afle că în optica şefului statului român, Ungaria, prin felul în care abordează chestiunea statutului minorităţilor, ar fi o sursă de instabilitate în regiune, că paharul e plin şi că România va pune la punct ţara vecină. Este foarte posibil, remarcă în continuare autorul analizei, ca politicienilor de la Budapesta să li se interzică participarea anul viitor la manifestările minorităţii ungare din România. Băsescu a exclus şi eventualitatea instituirii unei autonomii a maghiarilor pe criterii etnice. Iar cine-şi închipuie că totuşi, actualii lideri politici de la Bucureşti ar fi dispuşi să accepte ideea unei autonomii, acela îi confundă pe aceştia cu nişte stalinişti. Semnatarul textului publicat în cotidianul german citat sesizează aluzia pe care Băsescu o face la perioada în care din ordinul lui Stalin, după al doilea război mondial, cu scopul de a învrăjbi relaţiile dintre Ungaria şi România, a fost instituită Regiunea Autonomă Maghiară în ţinuturile secuieşti.

Actualele controverse care par a fi atins apogeul ar fi început în iulie, cînd ministrul ungar de externe, sosit la cursurile Universităţii Maghiare din Tuşnad, a cerut Bucureştiului ca în cadrul preconizatei reforme administrativ-teritoriale a ţării să nu secţioneze Ţinutul Secuiesc, ci să respecte identitatea sa culturală şi lingvistică. Reacţia guvernului român, care a întrevăzut în spusele şefului diplomaţiei ungare o imixtiune în treburile interne ale ţării, nu a întîrziat, urmată imediat de o altă declaraţie explozivă a euro-parlamentarului Laszlo Tökes, căruia, cu patru ani în urmă, preşedintele Băsescu îi decernase ordinul Steaua României pentru curajul de a se fi ridicat împotriva lui Ceauşescu, la Timişoara, în decembrie 1989. În contextul actualelor disensiuni, Băsescu nu a scăpat nici ocazia de a-i contesta lui Tökes meritul de a fi un cetăţean român.

Analistul german remarcă, pe bună dreptate, că Băsescu nu a făcut o distincţie între revendicările minorităţii maghiare, între politica guvernului de la Budapesta faţă de ţările vecine şi între provocările căpeteniei partidului extremist Jobbik. Rolul pe care Vona îl joacă este însă demn de atenţie, crede Karl-Peter Schwarz, menţionînd că liderul extremist a cerut popoarelor Europei Centrale, cu prilejul popasului său în Transilvania, să lupte împotriva „Marelui Capital Internaţional” asupritor. Or, Vona întreţine de ani buni contacte cu naţionaliştii ruşi, mai ales cu ideologul naţional-bolşevic Alexander Dughin care propagă ideea instituirii unei Eurasii potrivnică Statelor Unite ale Europei. Dughin l-a mai consiliat şi pe preşedintele Putin în chestiuni geopolitice. Iar in luna mai a acestui an, la invitaţia lui Dughin, Vona a susţinut chiar o conferinţă la Universitatea Lomonosov din Moscova, despre Rusia şi Europa, cu care ocazie a reproşat UE că ar trăda continentul, livrîndu-l Americii.

Extremistul ungar a cîntat în strună gazdelor afirmînd între altele că Europei i-ar merge mai bine în mîinile Rusiei, care ştie a se împotrivi Americii. Sunt detalii care, menţionate în finalul analizei , pun într-o lumină cu totul nouă reaprinderea disensiunilor dintre Budapesta şi Bucureşti, dezvăluind faptul că ele nu sunt decît un episod al unei pe cît de aberante pe atît de periculoase campanii de semănare a urii şi zîzaniei în Europa. Că preşedintele Băsescu prin reacţiile sale înfierbîntate a căzut în capcana acestui sinistru scenariu, sesizează pe scurt şi SALZBURGER NACHRICHTEN.

Iar cotidianul TAZ se opreşte, mai pe îndelete, asupra unei noi legi emise de Budapesta care va da noi bătăi de cap autorităţilor de la Bruxelles. Şi anume că, dacă lucrurile se vor petrece după voia actualului guvern de la Budapesta, cetăţenilor străini li se va zădărnici, în mare parte, achiziţionarea de terenuri agricole în Ungaria. Legea, în actualul ei stadiu, nu promite nimic bun, facilitînd chiar exproprierea unor agricultori străini care nu ar îndeplini abracadabrantele condiţii preconizate de guvernanţii maghiari. Care par a se fi lăsat intimidaţi de peroraţiile liderilor partidului extremist Jobbik. În ochii acestora, guvernul Fidesz ar fi trădătorul, vînzătorul sfintei ţarini ungare. La votarea legii, membrii partidului Jobbik, aflat în opoziţie, au înscenat teatral un protest împotriva „vînzării Ungariei Mafiei sioniste”.

S-a întîmplat ce din nefericire, trebuia să se întîmple, scrie DIE WELT, comentînd ciocnirile extrem de violente din Egipt, între militari şi islamişti. Ziarul german invocă necesitatea unui compromis, întrebîndu-se totuşi dacă puţinele minţi care gîndesc la rece, din masa Fraţilor Musulmani, îşi vor putea impune voinţa de dialog.

Sîngeroasele ciocniri sunt considerate de THE TIMES drept un masacru, pe care nici Europa şi nici Statele Unite nu au voie să se prefacă a nu-l vedea. Ziarul britanic aminteşte că în lumea musulmană, a tolera în tăcere un eveniment echivalează cu o aprobare tacită. De aceea, comandantului armatei egiptene trebuie să i se spună clar şi răspicat că a mers prea departe.

Nici diplomaţia europeană nici cea americană nu au reuşit să faciliteze o soluţie paşnică a conflictului din Egipt, observă HANDELSBLATT, menţionînd că militarii egipteni nu acceptă să li se dea sfaturi. Ceea ce ziarul regretă este că în ultimele zile nici un lider occidental de vîrf nu s-a mai deplasat la Cairo. Astfel încît vărsarea de sînge este nu numai pentru Egipt, ci şi pentru diplomaţia internaţională, o ruşine, dă de înţeles publicaţia economică citată.