În Bundestag se va vota în favoarea ajutoarelor pentru greci
25 februarie 2015Vineri 28 februarie este data expirării actualului program de ajutoare pentru Grecia, acordat de UE și FMI. Până atunci, toate țările din zona euro trebuie să aprobe planul de prelungire a asistenței, plan negociat de miniștrii de Finanțe din uniunea monetară. Și șeful finanțelor germane Wolfgang Schäuble și-a dat acordul pentru prelungirea ajutoarelor, dar ultimul cuvânt îl are camera inferioară a legislativului de la Berlin - Bundestag.
Parlamentarii germani vor decide prin urmare dacă și ultima tranșă de 15 miliarde de euro va fi virată Atenei. În cazul unui vot negativ, Grecia nu mai vede niciun ban, pentru că acordul de asistență trebuie ratificat de toți membrii zonei euro. Ar urma în acest scenariu cel mult negocieri pentru un nou program. Timp în care Grecia ar rămâne fără bani, variantă foarte riscantă, nu doar pentru greci, ci și pentru zona euro. Conform autorităților de la Berlin, în eventualitatea unui faliment al statului elen, Germania ar pierde peste 60 de miliarde de euro din banii contribuabililor. O evoluție deloc în interesul guvernului german.
"Dușmanul" Atenei militează pentru ajutarea grecilor
De aceea până și ministrul german Schäuble, atât de criticat în presa elenă, încearcă acum să-i convingă pe deputații germani să aprobe continuarea sprijinirii financiare a guvernului lui Tsipras și Varoufakis. Ședința grupului parlamentar conservator, care a avut loc marți și la care a fost prezent și Schäuble - sprijinit de cancelara Merkel - nu s-ar fi desfășurat fără controverse. Cel puțin trei parlamentari din partea principalei formațiuni de guvernare ar fi anunțat că vor vota împotriva prelungirii ajutoarelor. Deputații conservatori se tem că noul guvern de la Atena nu se va grăbi să-și onoreze promisiunile de reformă și austeritate, în schimbul banilor europeni. Mulți membrii ai CDU/CSU nu vor deloc să alimenteze cu bani de la contribuabilii germani noul executiv elen în care actor principal este partidul de extrema stângă Syriza.
Cu toate acestea, se știe deja că ședința de vineri a Bundestagului nu se va solda cu vreun rezultat dramatic. Majoritatea necesară în favoarea adoptării pachetului pentru Grecia este destul de clară. Din cei 311 de parlamentari conservatori, cei mai mulți vor vota în favoarea inițiativei, pentru a nu-i sabota pe cancelara Merkel și pe ministrul de Finanțe Schäuble. Acesta este apreciat de multă lume pentru că a respins ferm prima propunere făcută de noile autorități elene, trasând astfel clar granițele răbdării germane și convingându-i astfel pe guvernanții greci să accepte condițiile partenerilor europeni. Angela Merkel a declarat miercuri la Berlin că în Europa s-a impus principiul acceptării unor responsabilități de reformă în schimbul ajutoarelor primite. În plus, cele 15 miliarde de euro sunt fonduri stabilite anterior, deci nu este vorba de ajutoare noi. Dacă la vară se va vorbi de un al treilea program de ajutoare pentru greci, opoziția s-ar putea să fie atunci mult mai dură.
"Șanse corecte pentru propriile reforme"
Liderul grupului parlamentar social-democrat Thomas Oppermann crede că și colegii săi de partid din Bundestag, 191 la număr, vor spune DA pachetului pentru Atena. Executivul elen ar fi primit șanse corecte de implementare a propriului program de reforme. Tonul SPD față de Syriza este mult mai prietenos decât în cazul colegilor conservatori din coaliția de guvernare de la Berlin.
În premieră, mai mulți deputați ai Partidului Stângii vor vota în favoarea prelungirii ajutoarelor pentru Grecia. Până acum, această formațiune a respins consecvent planurile de ajutor pentru Atena. Die Linke condamnă în continuare condițiile dure impuse statului elen de creditorii săi, după cum a precizat vicepreședinta grupului parlamentar al partidului, Sahra Wagenknecht. Partidul speră însă că formațiunea prietenă Syriza va reuși ceea ce nu au făcut guvernările anterioare: combaterea evaziunii fiscale și a corupției, majorarea impozitelor pentru grecii bogați. În plus, membrii Stângii salută sprijinul anunțat de miniștrii europeni de Finanțe pentru cei mai săraci dintre greci. Printre măsuri se numără acordarea unor tichete pentru achiziționarea de alimente.
Și ecologiștii, al doilea partid de opoziție, au anunțat că sprijină ajutoarele pentru greci. Grecia ar avea nevoie de mai mult timp, a explicat șefa grupului parlamentar ecologist Katrin Göring-Eckert. "Noi vrem să le acordăm acest răgaz", a punctat ea.