1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Întrebări existențiale pentru naționaliștii scoțieni

Peter Geoghegan
4 decembrie 2018

Odată ce Marea Britanie a decis să părăsească UE, părea clar că vor urma presiuni pentru independență. Dar, deși electoratul scoțian a respins Brexitul, nu este tocmai pregătit să rupă legăturile cu Marea Britanie.

https://p.dw.com/p/39TUy
Demonstrație la Edinburgh pentru independența Scoției (06.10.2018)
Demonstrație la Edinburgh pentru independența Scoției (06.10.2018)Imagine: picture-alliance/dpa/J. Barlow

Pe 24 iunie 2016, la câteva ore după ce Marea Britanie a votat să părăsească Uniunea Europeană, premierul scoției, Nicola Sturgeon, a ieșit în fața presei la Edinburgh. Înconjurată de steagul Scoției și de cel înstelat al Uniunii Europene, șefa Partidului Național Scoțian (SNP) a declarat că un al doilea referendum pentru independența Scotiei ar putea proteja interesele țării sale în Europa. 

Aproape două treimi din scoțieni au votat să rămână în UE. Dar la doi ani și ceva mai târziu, când Marea Britanie se îndreaptă către ușa de ieșire, anticipatul avânt al scoțienilor de a sprijini independența ar trebui să se materializeze. Sondajele arată că numărul celor care au spus DA în 2014 la referendumul pentru independență a crescut ușor față de cei 45 la sută de acum patru ani. Dar susținerea pentru ieșirea din Marea Britanie este sub pragul majorității confortabile pe care ar vrea să o vadă Sturgeon, pentru a organiza un nou scrutin.

Cu toate acestea, subiectul independenței este general valabil în Scoția. Pentru mulți dintre membrii Partidului Național Scoțian (125.000) nesiguranța cu privire la Brexit atrage după sine necesitatea unui al doilea referendum pentru ieșirea din Marea Britanie. Sturgeon încearcă să-și liniștească votanții. Luna trecută, premierul a declarat în Parlamentul Scoțian din Edinburgh, că va planifica un al doilea referendum pentru independență, în momentul în care negocierile pentru Brexit sunt finalizate. Dar Londra este cea care are autoritate asupra constituției, iar guvernul Marii Britanii a exclus până în momentul de față ideea unui nou referendum pentru independență.

Naționaliștii doresc și ei statut special

Șefa SNP și-a exprimat cu vârf și îndesat opoziția față de planurile premierului Marii Britanii. Sturgeon a descris negocierile pe care Theresa May le-a purtat cu Bruxelles-ul ca pe ”o săritură în gol cu ochii legați”. Cu 35 de locuri în Camera Inferioară a Parlamentului britanic, Partidul Național Scoțian reprezintă o putere semnificativă la Westminster. Sturgeon a declarat că membrii parlamentului din partidul său vor vota împotriva Brexitului, îngreunând și mai tare negocierile pentru Theresa May. Votul va avea loc pe 11 decembrie.

Premierul Marii Britanii, Theresa May și Prim Ministrul Scoției, Nicola Sturgeon
Premierul Marii Britanii, Theresa May și Prim Ministrul Scoției, Nicola SturgeonImagine: picture-alliance/empics/J. Barlow

SNP a criticat în nenumărate rânduri negocierile diferențiate pentru Irlanda de Nord și faptul că Londra nu s-a consultat cu Edingurgh în ceea ce privește Brexitul. ”Dacă negocierile pentru Irlanda de Nord pot fi mai speciale, ca să o țină mai aproape de piața comună...atunci și Scoției trebuie să i se acorde statut special”, a declarat recent Mike Russel, ministrul scoțian pentru negocierile cu UE, pentru publicația The National. 

În timp ce Theresa May are dificultăți la Londra, la nordul granițelor se întețește vântul independenței. Patrick Harvie, liderul ecologiștilor scoțieni, pe ale căror voturi contează administrația SNP de la Edinburgh pentru a-și impune legislația, a declarat că în momentul de față există destulă claritate în ceea ce privește Brexitul, astfel încât Scoția să voteze din nou pentru independență. Mhairi Black, o tânără deputată SNP, a declarat că dacă guvernul de la Westminster cade și se organizează alegeri generale, ”atunci ar fi momentul ca SNP să pună independența în centrul agendei politice”. Unioniștii scoțieni i-au acuzat pe naționaliști că se folosesc de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană pentru a forța un al doilea referendum.

Scenă politică schimbată în Scoția

Deși Scoția a votat să rămână în Marea Britanie în 2014, referendumul a transformat politica din această țară. Dacă până acum laburiștii dominau în Scoția, în momentul de față naționaliștii se află în topurile sondajelor, iar conservatorii sunt opoziția la Edinburgh. Laburiștii scoțieni se opun în continuare independenței. Liderul partidului, Richard Leonard, crede că haosul din jurul Brexitului ar fi ”nimic” în comparație cu incertitudinile cauzate de un al doilea referendum în Scoția. Dar liderul laburist din Marea Britanie, Jeremy Corbyn, pare deseori mai relaxat când vine vorba despre un nou vot pentru independență.

Mhairi Black, tânără deputată SNP
Mhairi Black, tânără deputată SNPImagine: picture-alliance/empics/J. Barlow

În timp ce unii naționaliști scoțieni își doresc un al doilea referendum cât de curând, există prea puțină opoziție internă la strategiile prudente ale premierului Sturgeon. Cum conservatorii de la Westminster refuză cu îndârjire să permită un nou vot, probabilitatea ca scoțienii să meargă la urne pentru independență înainte de o schimbare a guvernului în Marea Britanie este foarte mică. Felul în care se va desfășura Brexitul ar putea avea un impact major asupra perspectivelor unui nou referendum. ”Per se, nu înseamnă că dacă Marea Britanie părăsește UE, dorința de independență crește și ea”, spune John Curtice, profesor de Științe Politice la Universitatea Strathclyde. Ceea ce contează mai mult este cum va evolua economia.

”Chiar dacă nu există încă un sprijin majoritar pentru independență, pentru electoratul nehotărât ideea este mai palpabilă decât era odată”, spune analistul politic Chris Deerin. ”Discursul politic în Scoția este aproape total detașat de cel de la Westminster. Consecințele pe termen lung ale acestei evoluții par a fi în favoarea SNP.”