Biserica salvată de pe fundul lacului

Dincolo de arhitectura sa, de pictura interioară sau pe amplasamentul său pitoresc – aflată pe unul dintre digurile ce separă apele din zona de nord limitrofă Bucurestiului, biserica este una dintre primele construcţii din România care a fost supraînălţată pentru a nu fi înghiţită de lacul antropic ce urma să se formeze.

Mai precis, în prima jumătate din secolul XX s-a decis creşterea rezervei de apă a lacului Buftea prin construirea unui baraj. Lacul a crescut cu aproape 4 metri iar biserica - veche atunci de aproape 300 de ani - risca sa fie înghiţită de ape. Administraţia Uzinelor Comunale ale oraşului Bucuresti care avea in raspundere sistematizarea lacurilor din jurul capitalei a decis in 1934 sa înalţe biserica cu 3,5m pe o limba de pamânt. Acest lucru s-a facut fara nicio dezasamblare sau fără ca monumentului să îi fie afectată construcţia in vreun fel.

Inițial, propunerea a fost ca biserica să fie reconstruită în altă parte dar această propunere a fost respinsă de Comisia Monumentelor Istorice care era atunci condusă de istoricul Nicolae Iorga. Nicolae Iorga a intervenit subliniind importanţa arhitectonică a monumentului și a picturilor interioare. Mica biserica s-a bucurat și de protecția unei alte vedete a epocii, anume arhitectul Nicolae Ghika – Budești care a susţinut protejarea și menținerea intactă a monumentului istoric.

Lucrările de supraînălțare vor avea loc în iunie-octombrie 1935 sub coordonarea unor cunoscuți ingineri ai perioadei interbelice precum Emil Pager, Tiberiu Eremia și Nicolae Carafil, ultimul renumit pentru sistematizarea salbei de lacuri din București și pentru pentru crearea Parcului Herăstrău și a întregii zone verzi din nordul Capitalei.

Cimitirul bisericii nu a putut fi salvat fiind acoperit de ape. Rămășițele au fost însă strămutate.

Cunoscută de localnici drept “biserica dintre ape”, originile monumentului aflat în satul Mănăstirea din comuna Crevedia îmbină factualul cu legendă. Astfel, legenda spune că pitoreasca bisericuța și-ar avea originea chiar mai devreme când, în drumul său spre Târgoviște, Mihai Viteazul a poposit în acele locuri și a decis înălțarea unui lăcăș de cult. Sursele istorice vorbesc de 1669 că anul de intemeiere al bisericii „Sf. Nicolae” – Rebegeşti de către marele logofăt Radu Crețulescu, proprietar al satului din imprejurime. Același an apare menționat alături de numele întemeietorului pe peretele exterior al bisericii.

Cumva atipică este arhitectura bisericii care amintește de aspectul bisericilor moldovenești datorită acoperișului de şită dar și brâului cu motive de sub acesta. Zidurile groase dar și ferestrele micuțe întăresc impresia de construcție moldovenească, model arhiterctonic care s-a răspîndit în acea perioada și în Țară Românescă. Pictură interioară păstrează elemente ale celei bizantine dar se observă și influențe renascentiste și ale stilului baroc.

Necesitând investiţii pentru întreţinere şi renovare, comunitatea locală cere intervenţia Ministerului Culturii, localnicii temându-se că orice incercare “de a spoi monumental” de catre autoritatile locale va reprezenta un dezastru pentru o constructie ce face parte din patrimoniul national