"Așa ceva nu se potrivește cu Freiburgul nostru"
7 decembrie 2016Cadavrul Mariei L. a fost găsit în râul Dreisam, la câțiva metri de stadionul echipei SC Freiburg, de către o femeie care făcea jogging, în dimineața zilei de 16 octombrie. Autopsia a arătat că studenta de 19 ani fusese violată, înainte de a se îneca în râu. Nu se știe dacă a fost înecată de făptaș. Maria L. ar fi împlinit miercuri 20 de ani. Vinerea trecută, un refugiat afgan de 17 ani a fost arestat sub suspiciunea că ar fi autorul crimei. El venise în 2015 în Germania din Afganistan, ca minor neînsoțit. Tânărul locuia la o familie germană prosperă și a intrat în vizorul autorităților din cauza unui fir de păr găsit de autorități pe malul râului unde a avut loc crima.
Implicarea oamenilor din oraș este imensă. Locul crimei a fost sigilat, dar la 100 de metri distanță este plin de lumânări și buchete de flori. Pe scoarța copacilor sunt lipite inimi și scrisori de compasiune. Pe o inimă de hârtie stă scris: "Suntem triști pentru tine. Ne gândim la familia și la prietenii tăi. Așa ceva nu se potrivește cu Freiburgul nostru."
Fără condamnări generale
Orașul Freiburg, cu 225.000 de locuitori, o așezare deschisă și liberală, este în stare de șoc după acest incident. Numeroși localnici se angajează în ajutorarea refugiaților, inclusiv victima Maria L. era membră într-o inițiativă studențească de acest tip. "Este cumva tragic că ea îi ajuta pe oamenii aceștia", spune Christiana J., care se plimbă zilnic în zonă cu câinele ei. Crima a întristat-o profund, la fel ca pe mulți alți locuitori din Freiburg.
Incidentul dă apă la moară pentru cei care, de la începutul crizei refugiaților în vara lui 2015, sunt adepții clișeului că străinii care se refugiază într-o țară devin acolo criminali și violatori. În special pe Internet au loc dezbateri pline de ură după arestarea refugiatului afgan. Populiștii de dreapta de la AfD au descris-o pe Maria L. drept victimă a culturii ospitalității. Primarul general din Freiburg Dieter Salomon a făcut apel, după arestarea tânărului afgan, să fie evitate condamnările unui întreg grup de persoane iar cazul să fie privit în singularitatea lui.
"Există multe voci raționale, dar cazul are și o încărcătură emoțională puternică, ceea ce este de asemenea de înțeles", spune Christiana J. "Multe femei pur și simplu au început să se teamă."
"Este rău, indiferent cine e vinovat, un german sau un refugiat", spune Julia Reigers, care împinge căruciorul în care se află copilul ei pe drumul pietonal de-a lungul râului Dreisam. "Dar atmosfera politică este influențată deosebit de negativ de un asemenea caz."
O privire la rece asupra culturii ospitalității
Trecătorii aduc în discuție în acest context și cazul Carolinei G. din Endingen, un orășel de lângă Freiburg. Femeia de 27 de ani a fost violată și ucisă în noiembrie în timp ce făcea jogging. Poliția nu are încă niciun suspect în acest caz. Nu există nici dovezi privind o eventuală legătură între cele două cazuri. Nesiguranța populației este însă tot mai mare.
Orașul privește acum mai la rece întreaga cultură a ospitalității, după ce de la începutul anului s-au înmulțit relatările privind agresiuni sexuale comise de azilanți în discotecile din Freiburg. În atenția opiniei publice s-a aflat mai ales clubul "White Rabbit", unde paznicii au refuzat să mai permită accesul refugiaților.
Dacă este vorba de cazuri separate sau de un trend vom vedea la începutul lui 2017, când va fi dată publicității statistica cu infracțiunile pentru acest an. Poliția din Freiburg face trimitere în prezent la datele din 2015: azilanții au comis în cea mai mare parte infracțiuni minore, de genul călătoriilor fără bilet și furturilor din magazine. Doar 0,5% din agresiunile sexuale au fost comise de refugiați.
"Există acum și mai multă ură"
Și pe Hassan Raid Kadhum l-a șocat uciderea Mariei L.. Irakianul de 21 de ani se află de un an în Germania, unde a ajuns pe ruta balcanică. El așteaptă acum să-i fie aprobată cererea de azil. Freiburg ar fi în opinia sa un oraș frumos, unde refugiații au fost foarte bine-primiți. Kadhum este îngrijorat însă după această crimă. "A existat și înainte de incident ură față de refugiați", spune el. "Acum este și mai multă ură." El crede că este important ca lumea să facă diferența. "Peste tot există oameni răi. Și la refugiați, și la germani."
După atentatele de la Paris și agresiunile sexuale din noaptea de Revelion la Köln, Kadhum a demonstrat în centrul Freiburgului împotriva violenței. Acum vrea să o facă din nou. "Suntem un mic grup de refugiați iar mesajul nostru este că nu suntem toți la fel. Vrem să stăm acolo cu lumânări în mâini și să arătăm că și noi suntem triști pentru cele întâmplate."
Autor: Christoph Ricking