Atena şi ieşirea din zona euro

"Alianţa de stânga va catapulta Grecia din zona euro şi va transforma ţara într-o a doua Coree de Nord". Declaraţia nu aparţine unui politician german, ci însuşi premierului conservator al Greciei, Antonis Samaras. De partea cealaltă, carismaticul tribun, Alexis Tsipras, promite că "se va pune capăt crimei austerităţii, comisă împotriva poporului grec". În Grecia are loc o aprigă înfruntare electorală, iar în sudul Europei, lupta politică nu cunoaşte tabuuri.

În Germania, informaţiile privind aparenta disponibilitate a Berlinului de a accepta o ieşire a Greciei din zona euro, în cazul în care, după alegerile din 25 ianuarie, la putere va veni un guvern de stânga, anti-austeritate - au generat o amplă dezbatere despre viitorul monedei unice europene.

Unii analişti s-au grăbit să prezinte publicului o sumedenie de scenarii înspăimântoare, care ar decurge din gestul Greciei de a părăsi zona euro. Într-adevăr, din acest punct de vedere, decizia se află în mâinile responsabililor de la Atena.

Într-un alt context, precum cel de dinaintea ultimei campanii electorale, în 2012, recomandările şi avertismentele venite dinspre Berlin, ar fi lezat grav mândria grecilor, fiind considerate un amestec nepermis în treburile interne ale ţării. La acea vreme, Grecia se afla în faţa unei catastrofe naţionale, iar sistemul politic era în degringoladă.

Astăzi, situaţia este diferită. Atena are, deja, experienţa guvernelor de coaliţie. În actualul executiv se află foşti adversari politici aparent ireconciliabili: conservatorii de la Nea Dimokratia şi social-democraţii din Pasok. În acelaşi timp, reformele impuse de creditorii ţării par să îşi arate roadele pentru prima oară. Ei bine, în acest context, policitienii greci cred că ţin bine în mâini frâiele ţării.

Din acest motiv, dezbaterea "germană" despre ieşirea din zona euro este abordată cu maximă relaxare. Alianţa de stânga încearcă să ignore discuţia pentru a nu induce o stare de teamă alegătorilor. Reprezentanţii Syriza merg mult prin ţară în această perioadă, ţin discursuri, participă la evenimente şi oferă interviuri optimiste presei străine.

Sondaje recente arată că majoritatea grecilor este împotriva alegerilor anticipate. Cu toate acestea, principalii contracandidaţi, Nea Dimokratia şi Syriza au militat pentru acest pas. De altfel, Syriza a instrumentalizat de la bun început alegerile prezidenţiale în parlamentul elen, încercând să determine căderea guvernului. Conservatorii au vrut la rândul lor alegeri anticipate, temându-se de un raport (foarte probabil negativ) al Troicii în legătură cu progresele reformelor stabilite. În acelaşi timp, Samaras a propus la preşedinţie un candidat din partea Nea Dimokratia, care nu putea spera defel la voturi din partea opoziţiei.

Când este vorba despre manevre tactice, nimeni nu poate acuza partidele greceşti de lipsa imaginaţiei. Însă, tocmai acea strategie este una fragilă. O strategie care, acum, la cinci ani după falimentul ţării, rămâne o utopie. Lipsesc un minim consens în privinţa direcţiei pe care trebuie să o urmeze ţara, respectarea clară a regulilor din zona euro, o reformă radicală a sectorului public şi un plan pe termen lung de creştere a productivităţii.