Armele neconvenţionale ale opoziţiei

Prima întrebare, care la prima vedere pare gratuită, priveşte scopul pe care îl au cele două partide pentru a ajunge la guvernare.

A doua întrebare se referă la mijloacele pe care le folosesc social-democraţii şi liberalii pentru a-şi atinge scopul.

Pe scurt aşadar, în ce scop şi prin ce mijloace vor cele două partide să ajungă la putere, nu la următoarele alegeri parlamentare din 2012, ci cît se poate de repede? Voi încerca să dezvolt cîte un răspuns la fiecare din cele două întrebări, care mie mi se par esenţiale pentru dezbaterea publică.

Scopul legitim al unui partid politic sau al unei alianţe politice este acela de a asigura o bună guvernare a ţării. Dacă acest lucru se întîmplă, atunci şi partidul sau alianţa politică nu vor avea decît de cîştigat, asigurîndu-şi în felul acesta încrederea electoratului şi şanse reale pentru o nouă guvernare.

Însă, în situaţia de faţă, cum bine ştim, atît PSD cît şi PNL s-au dovedit incapabile de a prezenta măsuri concrete pentru depăşirea actualei crize economice şi financiare. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, schiţele de program de guvernare ale celor două partide sînt practic imposibil de armonizat.

În aceste condiţii, poate fi considerat legitim scopul PSD şi PNL de a ajunge la putere? Altfel spus, sînt cele două partide pregătite de guvernare pentru binele ţării, sau altele sînt motivele care le mînă în luptă cu atîta înverşunare?

Eu cred că atît social-democraţii cît şi liberalii sînt împinşi de la spate de clientela politică. Presiunea acesteia asupra partidelor din opoziţie este pesemne uriaşă, dacă ne gîndim că marii investitori în susţinerea lui Geoană şi Antonescu în campania prezidenţială trebuie să îşi recupereze banii investiţi, ca în orice afacere, şi să mai facă şi un profit, pe care au mizat la vremea respectivă.

Trec acum la cea de-a doua întrebare, care priveşte mijloacele prin care opoziţia încearcă să ajungă la putere. Aceste mijloace sînt, în cea mai mare parte, neconvenţionale.

Mă refer în primul rînd la încurajarea şi chiar orchestrarea manifestaţiilor stradale, a celor aşa-zis "spontane", dar şi a celor organizate de sindicate. A amesteca sindicaliştii cu membrii de partid, a mărşălui, precum liderul PSD Victor Ponta în coloana de manifestanţi în timp ce parlamentul dezbătea moţiunea de cenzură a opoziţiei, eu consider a fi mijloace neconvenţionale ale luptei politice.

A te folosi de posturile de televiziune ale clientelei politice de care vorbeam pentru a semăna demagogie şi speranţe deşarte, violenţă şi vrajbă în rîndul societăţii nu ar trebui să aibă nimic de-a face cu politica.

Însă, după cum mulţi dintre noi n-am uitat, precedentele există încă de pe vremea mineriadelor.

Autor: George Arun
Redactor: Ovidiu Suciu