Antonio Guterres, favorit la şefia ONU

Antonio Guterres a reuşit să fie mai convingător decât restul candidaţilor la postul de secretar general al ONU în cursul audierilor desfăşurate la mijlocul lunii aprilie în faţa Adunării Generale. Fostul înalt comisar ONU pentru refugiaţi s-a impus ulterior ca favorit pentru succesiunea lui Ban Ki Moon, câştigând şase scrutine informale organizate în cadrul Consiliului de Securitate.

Pus la grea încercare de cea mai gravă criză a refugiaţilor din toate timpurile, provocată de războiul civil din Siria, politicianul în vârstă de 67 de ani nu a încetat să adreseze apeluri comunităţii internaţionale, cerând mai multă solidaritate faţă de milioanele de refugiaţi şi solicitanţi de azil.

Bilanţul celor două mandate Guterres la conducerea UNHCR (2005-2015) este marcat de o reformă a organizării interne care a permis reducerea cu o treime a personalului aflat la post la Geneva. Scopul urmărit a fost amplificarea capacităţii de intervenţie urgentă la nivel internaţional.

De formaţie inginer, Antonio Guterres s-a născut la Lisabona pe data de 30 aprilie 1949. Şi-a început cariera politică în organizaţii catolice şi s-a alăturat ulterior Partidului Socialist portughez (PS), pentru care a activat intens după Revoluţia Garoafelor din 1974, cea care a pus capăt unei perioade de 50 de ani de dictatură, dominată de Antonio de Oliveira Salazar.   

Ales deputat în 1976, Guterres a activat multă vreme în Parlament, unde şi-a câştigat reputaţia de bun orator, dar şi porecla de "picamer vorbitor". În 1992 a devenit secretar general al Partidului Socialist, aflat atunci în opoziţie. Dar, sub conducerea lui Guterres, laburiştii au câştigat legislativele din octombrie 1995, iar liderul formaţiunii a devenit premier.

Portugalia a cunoscut în acea perioadă o fază de expansiune economică accelerată iar forţa de muncă a ajuns să fie ocupată în proporţie de aproape 100%. Această evoluţie i-a permis premierului Guterres să introducă un "venit minim garantat", ceea ce i-a sporit foarte mult popularitatea şi i-a creat imaginea de om politic responsabil şi deschis pentru dialog. În calitate de proeuropean convins, el a fixat drept obiectiv prioritar al Portugaliei aderarea la zona de circulaţie a monedei euro, un obiectiv atins cu succes. Detractorii lui Guterres, mai ales cei din propria tabără politică, îi reproşează însă până astăzi că a contribuit la victoria taberei care s-a opus la referendumul din 1998 liberalizării avorturilor, fiindcă acest catolic practicant nu şi-a ascuns niciodată reticenţele faţă de întreruperile voluntare de sarcină.     

În condiţiile în care Timorul de Est, fostă colonie purtugheză, a fost zguduit de masacrele comise de miliţiile pro-indoneziene în 1999, după victoria la referendum a partizanilor independentişti, Guterres a recurs la toată priceperea sa diplomatică pentru a convinge comunitatea internaţională de necesitatea unei intervenţii a Naţiunilor Unite.

În primul semestru al anului 2000, Portugalia a deţinut preşedinţia prin rotaţie a UE. Prin eforturile lui Guterres, în acea perioadă considerată de mare succes s-a organizat prima reuniune la vârf UE-Africa şi a fost adoptată Agenda de la Lisabona pentru creştere economică şi muncă. Totuşi, în Portugalia, popularitatea premierului a început să se estompeze. Conjunctura economică s-a înrăutăţit iar Guterres s-a dovedit incapabil să-i dea un nou avânt. La finele anului 2001, socialiştii au pierdut alegerile locale şi secretarul lor general a demisionat pe loc din funcţia de şef al executivului, deşi se afla la mijlocul mandatului.

Guterres, care a fost ales preşedinte al Internaţionalei Socialiste încă din 1999, a abandonat apoi viaţa politică portugheză pentru a se consacra unei cariere diplomatice în străinătate.

De atunci, numele său a figurat mereu între cele ale potenţialilor candidaţi la alegerile prezidenţiale din Portugalia, dar Guterres a refuzat cu consecvenţă să-şi asume un asemenea rol de arbitru. El a subliniat în repetate rânduri: "Iubesc acţiunea, terenul, chestiunile care mă obligă să intervin în permanenţă."

Antonio Guterres are doi copii cu prima sa soţie, decedată în 1998. Între timp, el s-a recăsătorit.

afp / rtre / dpa / ia