Analiză: Geoană vrea să fie Cuza și să facă un "New Deal"

Diplomat de carieră, Mircea Geoană și-a pierdut de câteva ori răbdarea în fața ziariștilor când a fost incomodat de anchetele sau întrebările lor: cel mai grav atunci când l-a acuzat pe jurnalistul Attila Biro că ar face parte din operațiunea de încercare de asasinare a procurorului general al Bulgariei. Totul după o investigație de presă internațională, unde a participat și Biro, din care a rezultat că fostul coordonator al campaniei lui Geoană, Rareș Mănescu, era partener de afaceri cu un controversat om de afaceri rus, mare admirator și propagandist din proximitatea lui Putin, Aleksei Kozlov. De câte ori a făcut politică activă, Geoană s-a înconjurat de personaje dubioase, care i-au marcat decisiv cariera. Fie nu-i pasă cine sunt și cu ce se ocupă, folosindu-se pragmatic de serviciile lor (și viceversa), fie știe exact ce fac, care le e direcția, cât de compromiși sunt și își asumă riscul de a fi asociat cu ei (în folosul tuturor părților).  Așa a ajuns în 2009, înaintea confruntării finale cu Traian Băsescu, să-și petreacă seara la unul dintre cei mai controversați moguli media ai momentului, după ce mai înainte apăruse pe posterele electorale cu ștampila „garantat Vanghelie”. Marian Vanghelie, fostul primar PSD al Sectorului 5 din București, s-a întors din nou să-l susțină, potrivit unor înregistrări publicate de marile televiziuni de știri: același care i-a făcut cadou pe vremea când Geoană era șeful social-democraților (2005-2009) trei ceasuri de lux, cu o valoare mai mare de 100.000 de euro. Vanghelie a fost condamnat în 2021 la 11 ani de închisoare pentru 9 infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi 7 de spălare de bani, dar sentința nu e definitivă. 

Soclul politic pe care și l-a construit Mircea Geoană cu atâta sârg e destul de precar, deși în această campanie electorală a adunat aproape de el profesioniști din multe domenii. Nivelul lor e mult deasupra candidatului, dar Geoană a făcut atât de multe gafe, că e tot mai greu de salvat. La dezbaterea de la Digi24 s-a făcut antipatic prin atitudinea lui condescendentă față de Elena Lasconi. Gafele și aerul de superioritate afișat prea des în această campanie l-au făcut să piardă multe puncte. Inițial a crezut că va fi susținut de unul din partidele mari să candideze pentru fotoliul de la Cotroceni și a încercat în multe feluri să fie adoptat. La începutul anului a avut lipsa de inspirație să se laude că s-a întâlnit cu liderul PSD, care i-ar fi propus să intre în cursă, numai că Marcel Ciolacu i-a replicat direct de la televizor cu o ironie groasă: „După ce i-am cerut domnului Mircea Geoană să fie președinte, am sunat-o pe doamna Şoşoacă şi i-am propus să fie premier”. „Joc în altă ligă”, le-a răspuns Geoană foștilor săi colegi de la PSD, poate și fiindcă era încă numărul 2 în NATO. Mai târziu, despre fostul președinte Traian Băsescu a spus că „e într-o zonă de degradare biologică”.  Pot fi explicate aceste excese prin aspirația lui Geoană de a semăna cu Alexandru Ioan Cuza? „Aș vrea să fiu amintit ca un om care a încercat din răsputeri să schimbe România în profunzime”, s-a lăudat admiratorul lui Cuza. 

Mircea Geoană s-a hotărât să candideze cu aproape doi ani în urmă, când încă mai era în conducerea NATO. A ținut în acest răstimp o serie de conferințe în care voia să-și arate superioritatea față de oferta slabă a elitei politice autohtone. Acum un an a vorbit într-un discurs despre nevoia unui „New Deal Românesc”, explicând că programul de reforme al președintelui american Franklin D. Roosevelt din anii 30 ai secolului trecut poate primi o replică în România de azi. Roosevelt le propunea americanilor un plan de refacere a industriei, de salvare a celor loviți de criza economică, de garantare a unor standarde minime de trai, într-o țară în care un sfert din locuitori își pierduseră locurile de muncă. Fără să spună concret în ce-ar consta eventualul New Deal Românesc, Geoană se întreba între altele: „Vor continua fondurile și politicile europene să țină locul unei gândiri proprii în politica economică a țării? Vom avea nevoie, în continuare, de un profesor aspru din afară care să ne oblige să facem transformările structurale de care știm că avem nevoie, dar pe care nu ne pricepem sau nu vrem să le facem decât cu biciul de afară?”. Mircea Geoană nu a dat răspunsuri clare la aceste întrebări complicate, care în subsidiar ar putea sugera că România i-a ascultat prea mult pe cei de la Washington și de la Bruxelles, că a făcut prea mult tot ce i s-a spus și că ar veni vremea să se scuture și să se întoarcă pe drumul ei original. Poate că nu e vorba chiar despre calea originală pe care a invocat-o acum 30 de ani Ion Iliescu, primul său mentor politic, pe care de altfel l-a trădat imediat ce i s-a oferit ocazia. Poate că Mircea Geoană, la fel ca George Simion, crede că nu mai avem nevoie de atâta Europă, deși pe de altă parte pozează în atlantistul sadea. În fond, a fost ambasador în Statele Unite între 1996-2000, ministru de Externe între 2000-2004 și secretar general adjunct al NATO din 2019 până în 2024, și în fiecare din aceste funcții a avut busola îndreptată spre Vest. Totuși, când a devenit candidat la prezidențiale în 2009 s-a lăsat convins de oamenii din jurul lui că ar avea nevoie de o vizită în Rusia. Nu e clar ce a fost acolo, dar faptul că s-a dus înainte să fie ales, nu era doar un semn de slăbiciune, ci și o decizie proastă, în care Moscova și Washingtonul s-au uitat probabil la el ca la un posibil vasal al Kremlinului. 

Geoană nu e omul rușilor, a spus-o și NATO, care l-a verificat până în măduva oaselor. E doar o fire slabă, influențabilă, fără instincte de conservare, suferind de un complex de superioritate fatal, cu o judecată bine exersată, dar incapabil să aibă grijă de propria reputație. A ratat la limită președinția în 2009, dar pare să nu-și fi învățat lecțiile primite atunci.

Acest articol face parte dintr-o serie de portrete ale principalilor candidați la alegerile prezidențiale de duminică.