Földényi: ”Înconjurat de un sentiment de regret”

În mai 2021 lui László F. Földényi i-a fost înmânat Premiul Târgului de Carte de la Leipzig pentru Înțelegere Europeană, care îi fusese acordat cu un an în urmă pentru lucrarea ”Elogiul melancoliei. Mesaje enigmatice”. Însă, anul trecut, ceremonia de premiere a fost anulată din cauza pandemiei. Cu prilejul ceremoniei de decernare a premiului, eseistul a ținut un discurs despre înțelegere, relațiile germano-maghiare și experiențele personale din timpul ocupației Universității de Teatru și Film (SZFE) din Budapesta în toamna anului 2020, unde a fost profesor până când universitatea a fost preluată de o fundație pro-guvernamentală.

DW: Înțelegerea necesită un limbaj și cunoștințe comune. Poate aceasta fi obținută dacă ignorăm de la bun început opiniile care nu ne convin? Cum evaluați perspectivele de înțelegere în Ungaria de astăzi?

László Földényi: Îmi place foarte mult termenul german ”Verständigung”, implicând nu numai înțelegere, ci și reciprocitate: două persoane sunt dispuse să vorbească una cu cealaltă pentru a găsi un numitor comun prin dialog. În limba maghiară, nu poți exprima acest lucru într-un cuvânt. Când mă gândesc la situația actuală din Ungaria, trebuie să spun că există diviziuni atât de profunde între grupuri individuale și oameni – inclusiv la nivelul familiilor și al cercurilor de prieteni - încât Ungaria a ajuns în punctul în care aproape că nu mai este posibilă înțelegerea între oameni cu opinii diferite. Iar politicienii, din păcate, exploatează această situație și o alimentează. Aceasta este o problemă pentru care nu văd nicio soluție.

Rușinea maghiară și interesele economice germane

În ce măsură poate Germania să înțeleagă Ungaria și viceversa? Mai există încă un limbaj comun și bunăvoință?

Am vorbit cu mulți germani la ceremonia de decernare a premiilor și a fost dramatic să mă confrunt cu faptul că toți mi se adresau ca unei persoane care a venit în Germania pentru a scăpa dintr-o situație demnă de compătimit. Indubitabil am fost înconjurat de un sentiment de regret, asociat cu uimirea înțelegerii motivului pentru care Ungaria este așa cum este. Acest lucru a fost exprimat de persoane cu opinii politice diferite. Nu doar de către germanii liberali, ci și de către cei foarte conservatori. Chiar mi-a fost rușine că țara mea natală are o reputație atât de rea în Germania la ora actuală. 

Ce părere aveți despre modul în care este percepută Germania în presa guvernamentală sau în presa publică din Ungaria?

Nu știu cum relatează presa publică despre Germania, pentru că nu am mai urmărit-o de ani de zile. Însă toată lumea știe care sunt interesele Germaniei în Ungaria și cum aspectele politice și culturale sunt subordonate intereselor economice. Angela Merkel, de pildă, a declarat odată în Ungaria că fondurile UE sunt folosite foarte bine și corect în această țară. Evident, această declarație era în interesul ei. O zi mai târziu, după ce s-a întors în Germania, a retractat afirmația. Acesta este un exemplu al complicității care există între cele două țări. Sunt profund întristat de acest lucru.

”Războiul cultural” fără cultură

Mulți critici văd în politica culturală a guvernului Orbán o extindere generală a puterii regimului. Cultura pare a fi doar un alt domeniu care trebuie preluat de apropiații guvernului. Cum vedeți situația?

Cultura politică din Ungaria poate fi descrisă cel mai bine prin termenul de ”război cultural”. De altfel, acest termen vechi este adesea folosit în varianta lui originală, în limba germană. Însă cultura nu joacă aproape niciun rol în acest război cultural. Aș spune că este un aspect foarte mic, marginal. Până de curând am fost profesor la Universitatea de Teatru și Film din Budapesta, de unde a trebuit să demisionez din motive bine cunoscute. (În mai 2020, s-a anunțat că prestigioasa universitate de teatru și film va fi preluată de o fundație publică a cărei conducere este stabilită de guvern, asupra căreia comitetele universitare nu au nicio influență. Ca urmare, studenții au ocupat clădirea universității în semn de protest în septembrie 2020, n.r.) Din acest punct de vedere sunt o victimă a acestui război cultural, pentru că mi s-a pus capăt carierei. Și nu doar a mea, ci și a altor 25 de cadre didactice și a sute de studenți. Dacă mă uit doar la această mică frântură, acest ”război cultural” din Ungaria de astăzi nu reprezintă altceva decât daune și distrugeri nesfârșite. Se toarnă sare pe rănile tuturor celor care fac altceva decât ceea ce se așteaptă de la ei.

Cum vedeţi astăzi ocuparea Universității de Teatru și Film și mișcarea studențească ”freeSZFE”, care a vrut să salveze independența universității și să continue studiile normale?

Trebuie să spun că această blocadă, la care am participat în calitate de profesor, a fost una dintre cele mai importante experiențe din viața mea. Nu cred că a mai existat vreodată în lume ceva asemănător, studenții făcând grevă alături de profesorii lor, în loc să lupte împotriva lor. În același timp, nicio altă universitate maghiară nu ne-a luat cu adevărat apărarea. Conferința rectorilor a fost tăcută și toată lumea a crezut că unitățile lor vor fi cruțate dacă nu fac nimic. Faptul că am fost lăsați singuri în felul acesta a fost foarte descurajant, dar tipic pentru realitatea maghiară. Chiar și în aceste condiții, am reușit cel puțin să facem ca studenții noștri să fie acceptați de cinci universități europene, de la Varșovia la Salzburg, acesta fiind un act de solidaritate între universitățile europene, așa cum ar trebui să fie firesc. Însă când treci pentru prima dată prin această experiență, nu-ți prea vine a crede că ea este reală. Aceste universități au decis să facă acest lucru nu din motive politice, ci pentru că au văzut că studenții aveau mare nevoie de ele. A fost o solidaritate pur profesională.