Alegeri europene prin tragere la sorţi

Listele pentru europarlamentare sunt viu disputate din motive evidente. Conform Tratatului de la Lisabona, România va trimite în PE 31 de deputaţi, cu doi mai puţini decât în legislatura anterioară. Ţinând seama de configuraţia sistemului politic românesc foarte fărâmiţat, niciun partid nu va obţine mai mult de 12 mandate. Partidul aflat la limita pragului electoral va obţine un mandat sau cel mult două, în funcţie de gradul de participare la urne. Să mai spunem că în România se aplică un sistem de vot cu listă blocată, ceea ce înseamnă că ordinea candidaţilor este stabilită de conducerea partidului. Iată explicaţia suficientă a scandalurilor şi trivialităţilor care însoţesc mereu stabilirea listelor de candidaţi mai ales în cazul partidelor mici. Am arătat cu altă ocazie că transferul unor militanţi PDL la PMP s-a făcut tocmai pentru că nu încăpuseră pe listele europene. Faptul că scandalurile devin publice nu este întâmplător, căci fiecare speră să atragă simpatiile de partea sa. Grupuri politice care păreau sudate de convingeri şi idealuri au sfârşit în cea mai tristă discordie. Ar trebui să înţelegem însă că, mai înainte de a reprezenta pe cineva, candidaţii la europene se reprezintă pe ei înşişi şi propriile cariere.

E de presupus că nu toată lumea se împacă uşor cu situaţia. De aceea propunem câteva soluţii. Una dintre ele este o variantă moderată care ar permite totuşi alegătorilor să aibă şi ei un cuvânt de spus. În sistemul actual oligarhia de partid face o listă cu 30-40 de candidaţi din care numai câţiva din capul listei au şanse reale. E un sistem care, cel puţin în România, stimulează relaţiile clientelare. Dar dacă lista nu ar fi blocată şi s-ar permite alegătorilor să alcătuiască ei înşişi ordinea candidaţilor, atunci cearta preliminară pentru primele locuri nu ar mai avea loc. Dintr-o dată alegerile europene ar câştiga în decenţă. În orice caz, scandalurile care au însoţit alcătuirea listei PDL din 2009 şi cele care se reproduc astăzi în jurul listelor PDL şi PMP nu s-ar mai putea produce, deoarece ordinea iniţială de pe listă nu ar avea nicio importanţă.

În Europa sunt 9 ţări care practică la europene votul cu listă blocată şi 19 care au adoptat un sistem de vot preferenţial. Este clar că în lume se manifestă o înclinaţie specială pentru acest sistem care oferă alegătorilor posibilitatea de a exprima o preferinţă personală şi implicit mai multă putere.

Tratatele europene au stabilit ca alegerile să se desfăşoare conform unor principii comune, aşa încât nu se pot face prea multe inovaţii la nivel naţional. Dar în cadrul regulilor generale existente se mai poate imagina o formulă care ar fi cu siguranţă mult mai democratică decât cele aplicate până acum. Nici aceasta nu este nouă şi a fost practicată încă din antichitate: tragerea la sorţi. Partidele ar alcătui în fiecare judeţ un număr de candidaţi plauzibili, care ar intra la tragere la sorţi la nivel naţional. Lista astfel obţinută (listă blocată după modelul în vigoare) ar fi apoi înscrisă în competiţia electorală. Tragerea la sorţi ar face ca selecţia şi ordinea candidaţilor să fie perfect obiectivă şi în afara oricăror dispute, asta dacă nu cumva atribuim sorţilor o anumită intenţionalitate.

Horaţiu Pepine