Agenda forumului de la Davos
"Noul context global" - este deviza ediţiei a 45-a a Forumului Economic Mondial, care se desfăşoară la Davos în perioada 21-24 ianuarie. Între cei 2500 de participanţi vor fi politicieni şi manageri din toată lumea.
Un Forum cu dublă agendă
În timpul Forumului, la Davos se concentrează o sumedenie de potentaţi din toată lumea. Sub privirile presei ei dezbat principalele teme de actualitate, "pentru a ameliora starea în care se află lumea", după cum susţin organizatorii. În culise se pun la cale şi afaceri de miliarde. Dar despre asta mai târziu.
O chestiune de încredere
Klaus Schwab, fondatorul şi preşedintele Forumului de la Davos, vede manifestarea ca pe o "platformă de cooperare publică şi privată". Pe fundalul numeroaselor crize şi conflicte, organizatorul în vârstă de 74 de ani subliniază că este importantă restabilirea încrederii într-o ordine mondială stabilă. Schwab speră că forumul poate să contribuie la aceasta.
Personalităţi şi teme de dezbatere
La forum participă anul acesta şefa guvernului german, Merkel, preşedintele Franţei, Hollande, premierul chinez, Li, şeful diplomaţiei americane, Kerry, şi preşedintele Africii de Sud, Zuma. Prezenţi vor fi de asemenea şefii unor mari bănci şi concerne. Pe ordinea de zi se află teme globale, cum ar fi terorismul, schimbările climatice, comerţul şi finanţele.
Terorism şi crize
Terorismul (în imagine luptători ai Statului Islamic din Siria şi Irak), războaiele civile şi instabilitatea din lumea arabă se află la Davos în fruntea agendei. Se va discuta şi despre criza din Ucraina şi despre conflictul dintre Rusia şi ţările industrializate din vest. Preşedintele ucrainean Poroşenko va participa la lucrări, omologul său rus, Putin, nu.
Schimbările climatice
La Paris (aici învăluit în smog) se doreşte semnarea, în cadrul unei conferinţe ONU pentru mediu, programată pentru finele anului curent, a primului acord cu caracter obligatoriu din ultimii 20 de ani. Care sunt şansele de înfăptuire a acestui deziderat - despre asta vor discuta la Davos, între alţii, fostul vicepreşedinte american, Al Gore, şi Christiana Figueres, responsabila ONU în domeniu.
Ebola şi diabet
Epidemia de Ebola din vestul Africii demonstrează cât este de importantă lupta împotriva viruşilor. Dar mult mai periculoase sunt maladiile necontagioase, cum ar fi diabetul, care a răpus anul trecut până la cinci milioane de oameni. O temă pe care o vor aborda preşedinţii din Guineea şi Mali, şefa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi numeroşi experţi.
Politica monetară şi zona euro
Când majorează banca centrală a SUA (FED) dobânda de referinţă? Când începe Banca Centrală Europeană să cumpere obligaţiuni de stat? Ce se va întâmpla cu zona euro, dacă alegerile din Grecia vor fi câştigate de alianţa de stânga condusă de Syriza? Despre asta vor discuta numeroşi şefi de bănci centrale. Şefa FMI, Lagarde, va fi şi ea prezentă la dezbateri.
Politici energetice
Ieftinirea petrolului le provoacă mari probleme ţărilor producătoare şi face incert viitorul metodei de extracţie prin fragmentare. Pentru alţii însă, fenomenul este îmbucurător. Constructorii de automobile, de pildă, înregistrează vânzări-record. Şefa General Motors, Barra, va fi prezentă la Davos, împreună cu şefii principalelor concerne energetice şi cu reprezentantul OPEC.
Tehnologii de viitor
Chinezul Jack Ma şi-a cotat în 2014 la bursă platforma comercială online, denumită Ali Baba. A fost cel mai mare eveniment de acest gen din istorie. La Davos, el va discuta cu şefii altor firme IT despre modul în care tehnologia modernă schimbă viaţa oamenilor. Microsoft, Yahoo, Google şi Facebook vor fi prezente la Davos prin reprezentanţi de rang înalt.
Inechitate crescândă
Forumul Economic Mondial nu vrea să fie perceput doar ca o întâlnire anuală a bogaţilor şi potentaţilor. La Davos se va discuta în egală măsură despre discrepanţe sociale şi refugiaţi (în imagine, refugiaţi africani în faţa coastelor italiene). Între participanţi: Şefa Băncii Mondiale şi a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, alături de multimiliardarul american Bill Gates.
Feriţi de ochii lumii
Decizii politice cu caracter obligatoriu nu se iau la Davos. Dar nu este exclus ca unii dintre participanţi să se întoarcă acasă cu idei noi. Sigur se ştie doar că în spatele uşilor închise sunt puse la cale în fiecare an afaceri de miliarde. "Trei zile la Davos fac cât trei luni de călătorii în jurul globului", a spus un bancher care a vrut să-şi păstreze anonimatul.