Afganistanul – piatra de încercare pentru NATO
3 iulie 2009... se poate citi azi sub fotografia reprezentînd chipurile a trei militari americani, publicată pe prima pagină a cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG.
Dilemele semantice care preocupă mai ales clasa politică germană par de-a dreptul sterile după lectura comentariului din paginile ziarului WETZLARER NEUE ZEITUNG care constată că pentru majoritatea cetăţenilor Germaniei este cît se poate de clar că în Afganistan se poartă un război şi ar fi timpul ca şi guvernul federal să spună lucrurilor pe nume.
La fel de limpede pare a fi pentru opinia publică şi faptul că lupta împotriva Talibanilor trebuie să continue, Afganistanul nemaiavînd voie să ofere culise, tabere de antrenament şi baze de luptă teroriştilor, scrie SCHWÄBISCHE ZEITUNG, explicînd că orice capitulare sau retragere echivalează cu punerea sub semnul întrebării a însuşi sistemului nostru social .
Din această perspectivă, ofensiva americană declanşată deunăzi, deşi constituie cea mai riscantă decizie luată de preşedintele Obama pînă acum, notează THE TIMES, pare lipsită de alternativă poate şi fiindcă fundamentala problemă a Afganistanului este puţinătatea acţiunilor întreprinse pentru a pacifica această ţară, crede BERLINER MORGENPOST.
Pornind de la premiza că o înfrîngere militară a Talibanilor este extrem de dificilă, DAGENS NYHETER insistă asupra importanţei reconstrucţiei civile a ţării, aceasta părînd a fi o condiţie sine qua non a fragilizării potenţialului terorist. Dar - relevă ziarul citat - pînă cînd masa musculară a Afganistanului va fi suficient de dezvoltată pentru ca ţara să poată sta pe propriile picioare, va mai trece mult timp .
Pe de altă parte, de actuala ofensivă militară pare a depinde şi soluţionarea definitivă a conflictului din Afganistan, dar şi destinul Alianţei NATO - asertează RECZPOSPOLITA. Cotidianul polonez explică această ecuaţie în termenii următori: Întrebarea cheie este cum definim succesul. Operaţiunile militare precedente îşi propuneau să identifice adversarul şi să-l distrugă. Acum ţelul este preluarea controlului asupra celor mai importante oraşe ale ţării şi protejarea populaţiei civile. Administraţia Bush vorbea despre edificarea democraţiei şi a societăţii civile. Administraţia Obama susţine că obiectivele erau, evident, prea ambiţioase. Noua putere de la Washington doreşte un Afganistan stabil care să nu mai fie spaţiul de acţiune al Talibanilor sau Al Qaidei.
Şi care să nu le mai permită militanţilor islamişti să acţioneze în lume – rezultă din comentariile publicate în presa germană referitoare la sporirea primejdiei teroriste în Republica Federală în ajunul alegerilor parlamentare din toamnă. Vigilenţa este preţul libertăţii, scrie, în această ordine de idei, AUGSBURGER ALLGEMEINE.
Deviza este valabilă şi în viaţa de zi cu zi, de pildă atunci cînd clienţii scot bani de la bancomate – se poate deduce din articolul publicat în KÖLNISCHE RUNDSCHAU, pornind de la capturarea în sfîrşit a membrilor unei bande de răufăcători din Europa de Est. Aceştia au sustras prin skimming suma de cel puţin 190.000 de euro de pe conturile unor clienţi germani, dar şi ai unor cetăţeni din Franţa, Italia, Spania, Anglia, Austria, Slovacia, România, ceea ce dă de înţeles că pagubele sunt cu mult mai mari decît cele estimate iniţial. Investigarea cazului a fost coordonată de autorităţile din Köln, fiindcă aici au fost reperate în vara anului 2008 primele două cazuri. Suspecţii se află în cercetare, investigaţiile continuă – informează ziarul colonez citat.
Autor: Rodica Binder
Redactor: Robert Schwartz