Afganistan: guvern cu dată de expirare?
21 septembrie 2014În Afganistan a avut loc prima schimbare democratică de putere. Preşedintele Hamid Karzai cedează locul câştigătorului alegerilor din 14 iunie. Cei doi rivali care vor să ocupe fotoliul de preşedinte au ajuns duminică la o înţelegere privind formarea unui guvern de uniune naţională. Potrivit înţelegerii, Ashraf Ghani devine şef al statului iar concurentul său Abdullah Abdullah preia postul de premier. Funcţia de prim-ministru tocmai a fost înfiinţată.
Experţii estimează însă că noul guvern se va confrunta cu mari dificultăţi. Conrad Schetter, director al International Center for Conversation (BICC) din Bonn, a evidenţiat pentru DW: "NATO face presiuni dar soluţia este doar una pe termen scurt. În viitorul apropiat nu va mai funcţiona". Expertul a adăugat de asemenea că cei doi rivali la funcţia de preşedinte, care formează acum guvernul de uniune naţională, au personalităţi mult prea diferite pentru a putea colabora. "Să îl analizăm de pildă pe Ashraf Ghani. Mulţi oameni au mari dificultăţi să lucreze cu el, fiindcă ştie foarte exact ce vrea şi nu tolerează să fie contrazis", afirmă Schetter. Totuşi, în opinia directorului BICC, cei doi au şi interese comune: "Ambii vor o prezenţă a NATO în Afganistan şi ambii sunt preocupaţi de dezvoltarea ţării lor".
În perioada alegerilor au apărut în Afganistan tensiuni interne de mare anvergură, care riscau să arunce ţara într-un război civil. În primul tur al prezidenţialelor niciun candidat nu a reuşit să câştige majoritatea, astfel că s-a impus un al doilea tur. Dar turul al doilea a fost şi mai contestat decât primul, şi ambii candidaţi, Ashraf Ghani şi Abdullah Abdullah, s-au declarat câştigători, acuzându-se reciproc de fraudă. În consecinţă, criza internă s-a tot agravat. Abia după două vizite ale şefului diplomaţiei americane, John Kerry, la Kabul, situaţia s-a mai calmat şi candidaţii au demarat negocieri. Kerry a mediat următorul compromis: buletinele de vot vor fi din nou numărate în totalitatea lor iar rezultatul va fi făcut public duminică, 21.09. Abdullah îi acuză însă pe Ghani, pe şeful Comisiei Electorale independente şi pe fostul preşedinte Karzai că au complotat împotriva sa şi au produs mai mult de un milion de voturi false în avantajul rivalului său. .
De îndată ce va fi învestit noul guvern, se va semna un tratat de securitate cu SUA. Acest tratat va permite NATO să-şi staţioneze efective în Afganistan şi în următorii ani. Guvernul va avea de asemenea de gestionat dificila problemă a talibanilor şi nu este deloc clar în ce direcţie se va îndrepta noul executiv de uniune naţională.