Acutizarea crizei egiptene

Unii observatori evocă în context revolta extrem de sângeroasă care a pustiit Algeria după o victorie electorală islamistă, urmată de un puci şi trecerea islamiştilor la terorism.

Presa apuseană număra luni dimineaţa peste 40 de morţi cu care s-ar fi soldat schimbul de focuri din faţa unei cazărmi la Cairo. Oficial, altercaţiile au fost provocate de terorişti în semn de protest împotriva debarcării fostului preşedinte Mohamed Morsi, în speţă pentru eliberarea lui.

După arestarea sa, Morsi fusese reţinut în cazarmă, iar adepţii săi ar fi încercat s-o ia cu asalt. Islamiştii pretind, dimpotrivă, că forţele de securitate ar fi deschis focul, neprovocate.

În timp ce militarii au procedat la sute de arestări, islamiştii au chemat poporul să se răscoale împotriva celor ce, din unghiul fundamentaliştilor, le-ar fi „confiscat cu tancurile revoluţia”, relevă ediţia online a săptămânalului german „Der Spiegel”.

Şi mai grav este că islamiştii, şi nu doar Frăţia Musulmană, ci şi varianta lor mai radicală, salafistă, aliată iniţial cu fraţii, de care apoi aveau să se despartă , au blocat accesul ţării la un proces de transfer al puterii.

Armata care, după debarcarea lui Morsi, îl plasase în fruntea ţării pe preşedintele Curţii Constituţionale, Adli Mansur, intenţionase să învestească un premier civil, în persoana laureatului premiului Nobel pentru Pace, Mohamed el Baradei. Islamiştii salafişti l-au recuzat, aşa cum anterior refuzaseră numirea economistului social-democrat, Siad Bahha al-Din.

Cât de periculoasă e situaţia, reiese din numeroase luări de poziţie şi analize ale experţilor şi oamenilor politici occidentali, care se arată îngrijoraţi deopotrivă de riscul unui război civil, ca şi de pericolul unei eternizări la putere a generalilor.

O primejdie mare emană în mod cert de la islamişti şi mai cu seamă de la Frăţia Musulmană, care ar reprezenta o ameninţare net „mai gravă decât reţeaua teroristă al Quaida”, potrivit interviului acordat ziarului Die Welt de ziaristul şi cineastul, Abd-el-Gelil al Sharnoby.

La 38 de ani, Sharnoby a fost, timp de aproape un sfert de secol, membru al Frăţiei Musulmane, pe care, simţindu-se escrocat de islamişti, a părăsit-o după ce avansase la rangul de expert de PR şi de redactor şef al site-ului organizaţiei. Potrivit lui, Frăţia Musulmană minte de stinge ori de câte ori afirmă că ar dori „reforme”, când de fapt "nu vrea decât puterea", scop în care se foloseşte de religie pentru legitimarea ambiţiilor ei.

Construcţia organizaţiei e piramidală, şeful ei controlează şi ultima celulă a grupării. Potrivit lui Sharnoby, devenit ţinta unui atentat după ce şi-a părăsit organizaţia, Frăţia Musulmană, care „trimite oameni spre a-i maltrata” pe alţii, calificaţi drept „duşmani ai Islamului”, nu face altceva decât a făcut şi fostul regim Mubarak.

În fapt, mai relevă el, „Frăţia Musulmană este o organizaţie internaţională secretă”, al cărei scop e edificarea „califatului” în lume şi a cărei centrală se află în Egipt. Ar fi vorba de o „sectă” bazată pe „obedienţă absolută”, dispunând de o miliţie înarmată cu legături în nu mai puţin de 88 de state ale lumii. Cancelariile occidentale ar şti de existenţa ei, dar i-ar subestima serios virulenţa, ori s-ar preface că n-ar şti cât de periculoasă este.

Comparând Frăţia Musulmană cu al Quaida, ziaristul-disident egiptean a subliniat că, spre deosebire de reţeaua teroristă fondată de Osama Ben Laden, care este „o ideologie cu doar câteva celule”, Frăţia Musulmană este „o ideologie cu o structură internaţională”. Cea din urmă s-ar folosi de cea dintâi, al Quaida nefiind, prin comparaţie, decât „o biată rotiţă” în sistem. În fine, potrivit lui, aripa armată cea mai puternică a Fraţiei Musulmane, întemeiate de Hassan al Banna s-ar găsi în „Palestina”, o aluzie la organizaţia Hamas, dar părţi ale grupării din Egipt posedă arme.

Nu e prea greud e imaginat ce s-ar putea întâmpla dacă Frăţia abandonează procesul politic şi trece şi în Egipt, în mod sistematic, la lupta armată.