1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Actrita Romy Schneider ar fi implinit 70 de ani

23 septembrie 2008

Pentru nicio altă actriţă nu au curs atâta râuri de cerneală in Germania precum a fost cu Romy Schneider. Ajunsă celebră in Germania in anii `50, Romy Schneider a devenit cunoscută ulterior în întreaga lume.

https://p.dw.com/p/FNYe
Imagine: dpa

Viaţa ei a alimentat permanent curiozitatea obsesivă a presei. Pe 23 septembrie actriţa ar fi împlinit 70 de ani.

Romy Schneider a decedat în 1982, la Paris, la vârsta de doar 43 de ani, în urma unui atac de cord şi nu de "inimă rea", aşa cum s-a grăbit să scrie presa. Vedeta a ştiut să-şi savureze succesul:

"Publicului i-a plăcut, mie mi-a făcut plăcere, deci a fost perfect! Am fost binecuvântată, am fost prinţesă în faţa aparatului de filmat. Eu am fost prinţesa!"

Debutul actriţei pe marile ecrane, la mijlocul anilor 50, s-a produs în trilogia "Sissi" peliculă care a proiectat-o în topul celebrităţilor din lumea filmului. Angajamentele au curs unul după altul, iar Romy Schneider a ţinut să le onoreze pe toate. Multe producţii sunt renumite în ziua de astăzi doar pentru distribuţia lor. Cândva, rutina şi oboseala au început să-şi spună cuvântul:

"Nu vreau să-mi mai consum toată energia şi nervii practicând această meserie"

- declara Romy Schneider la apogeul carierei sale.

A avut succes, dar a fost nefericită

Romy Schneider als Sissi
Imagine: dpa - Bildfunk

În schimb, i-a lipsit talentul de a-şi organiza viaţa privată. Numeroasele ei relaţii amoroase au fost de scurtă durată şi au sfârşit, de cele mai multe ori, sub ochii publicului pentru că presa i-a încălcat constant sfera privată. La început, actriţa a crezut că-şi poate stăpâni temperamentul şi că-şi poate găsi un echilibru sufletesc.

"Pentru mine nu există decât raiul sau iadul. De aceea ştiu că multora le vine greu să trăiască sau să muncească alături de mine. Uneori încerc să mă controlez, să nu exagerez, pentru a nu-i şoca pe cei din jur."

Romy Schneider a căutat apariţiile publice, dar, în acelaşi timp, le-a şi urât. În ultimii ani din viaţă şi-a strigat nefericirea şi exasperarea în multe roluri. Până în 1982, Romy Schneider a încarnat roluri în aproape 60 de filme, a cochetat cu lumea teatrului, a apărut în talk-show-uri şi la nenumărate festivaluri.

Ultimii ani din viaţa vedetei s-au consumat într-un episod tragic, iar moartea neaşteptată a conferit un aer şi mai misterios personalităţii ei.