Acordul de Asociere a Moldovei la UE a fost ratificat de Parlamentul European
14 noiembrie 2014“Ratificarea acordului de asociere UE-Moldova este o clară recunoaștere a succesului procesului de reformă politică și economică în Moldova, care stabilește perspectivele sale europene și dovedește determinarea sa ca la un moment dat să adere la UE”, a spus raportorul Petras Auštrevičius. “Este momentul să felicităm poporul moldovean pentru acest succes istoric, mai ales în contextul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, care vor fi cruciale pentru acestă țară”, a adăugat el.
Acordul acoperă ”întreg teritoriul recunoscut internațional al Republicii Moldova”, adică și regiunea transnistreana.
Bucurie la Chișinău
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a salutat actul de ratificare și a felicitat cu această ocazie cetățenii țării, care au demonstrat unitate în susținerea parcursului european al țării. Nicolae Timofti apreciază votul parlamentarilor europeni drept o recunoaștere a progreselor înregistrate de Republica Moldova pe calea reformelor democratice și, totodată, constituie un pas important în consolidarea procesului de integrare politică și economică dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
„Această zi este una deosebită pentru viitorul Republicii Moldova, Acordul de Asociere fiind cel mai important tratat pe care l-a avut țara noastră. Pentru noi, asocierea cu UE înseamnă modernizare după modelul european, înseamnă dezvoltare economică, salarii și pensii decente, justiție corectă, servicii medicale accesibile, educație de calitate, drumuri mai bune, precum şi soluționarea conflictului transnistrean prin reintegrarea țării”, a menționat președintele Parlamentului, Igor Corman, prezent la sesiunea plenară a Parlamentului European, care a ratificat Acordul de Asociere.
El și-a exprimat speranța că și parlamentele naționale ale statelor membre UE vor urma exemplul Parlamentului European și vor accelera procedurile de ratificare a Acordului. 7 din cele 28 de țări membre ale Uniunii Europene au ratificat până în prezent Acordul de Asociere: România, Bulgaria, Letonia, Estonia, Lituania, Malta și Slovacia.
Prim-ministrul Iurie Leancă a salutat decizia Parlamentului European de a ratifica acordul de asociere politică și integrare economică între Republica Moldova și UE. „Sunt convins că doar un viitor european va oferi cetățenilor noștri un trai mai bun, venituri mai mari, drumuri de calitate, educație și medicină cu cele mai bune servicii, acces la o piață de jumătate de miliard de consumatori, instituții care vor funcționa după modelul european”, a spus Leancă.
Marius Lazurca: „Un eveniment important pentru întreaga Europă”
„Ratificarea de către Parlamentul European a Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi UE este un eveniment politic deosebit - un moment de bucurie”. Este declaraţia ambasadorului României la Chişinău, Marius Lazurca. Potrivit diplomatului, această ratificare încununează un efort de mai mulţi ani. „Este un eveniment important pentru întreaga Europă, fie că ne referim la statele membre, fie că ne referim la instituţiile comunitare. Felicit autorităţile Republicii Moldova, dar în acelaşi timp, adresez un cuvânt de felicitare tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, fiindcă în fond efortul tuturor reformelor, efortul transformării acestui stat stă pe umerii cetăţenilor, chiar mai mult decât pe umerii autorităţilor guvernamentale şi politice ale Republicii Moldova”, a spus ambasadorul.
Și partidele aflate la guvernare în Republica Moldova au salutat ratificarea Acordului de Asociere şi au felicitat cu această ocazie cetăţenii Republicii Moldova. Potrivit unui comunicat al Partidului Liberal-Democrat din Moldova, acest eveniment este unul cu adevărat istoric şi reprezintă rezultatul unui efort continuu depus din 2010 până în prezent. “PLDM mulţumeşte tuturor celor care au fost implicaţi plenar în realizarea obiectivului respectiv, dar şi celor care au crezut sincer şi au contribuit, în măsura posibilităţilor, la îndeplinirea acestui mare vis a milioane de cetăţeni ai Republicii Moldova”, se arată în comunicatul citat.
Partidul Liberal Reformator, de asemenea, a salutat ratificarea Acordului de Asociere. Potrivit unui comunicat al partidului, evenimentul care a avut loc joi reprezintă un moment istoric pentru Moldova. „Ratificarea Acordului de Asociere dovedește încă odată că liberalii reformatori au luat decizia corectă pentru țară când au venit la guvernare anul trecut, militând pentru reforme și pentru drumul european. PLR a asigurat stabilitatea guvernamentală fără de care azi nu s-ar fi făcut reformele și nu s-ar fi ratificat Acordul”, se arată în comunicat.
Tăcere suspectă a partidelor pro-ruse
Partidele pro-ruse din Republica Moldova, care s-au pronunțat anterior pentru denunțarea imediată a Acordului de Asociere în cazul preluării puterii după alegerile parlamentare din 30 noiembrie, păstrează o tăcere suspectă după ratificarea documentului de către Parlamentul European.
Europarlamentarul român, Monica Macovei a ținut un discurs în plenul Parlamentului European în care și-a îndemnat colegii să voteze ratificarea acordului de asociere cu Republica Moldova “în bună pace” și “cu dorința de a ajuta Republica Moldova, de a o aduce în familia europeană cât mai repede, cât mai aproape”. În opinia europarlamentarului român, Uniunea Europeană trebuie să fie alături de statele șantajate de Federația Rusă, în special Republica Moldova, pentru a consolida democrația și pentru a ajuta oamenii din aceste țări să rămână în democrație.