A fost Luther un antisemit?

Au rămas patru ani până la împlinirea a jumătate de mileniu de la celebrele 95 de teze ale lui Martin Luther, care deschideau, în 1517, calea reformei în lumea creştină şi duceau la naşterea bisericii evanghelice. O biserică deschisă către lume şi tolerantă. Toleranţa este şi tema centrală a anului jubiliar 2017.

Dar tocmai cel care avea să bată în porţile bisericii din Wittenberg tezele reformei s-a dovedit, mai târziu, intolerant - în speţă, la adresa evreilor. Luther împlinise 60 de ani când avea să ceară incendierea sinagogilor şi a şcolilor evreieşti, distrugerea caselor şi arderea cărţilor religioase.

Teologul Margot Käßmann a condus, recent, pentru o scurtă perioadă, Consiliul Bisericii Evanghelice din Germania (EKD) şi coordonează pregătirile pentru anul jubiliar. Ea a fost cea care a redeschis subiectul controversei cu propriul trecut al bisericii lutherane. Într-un comentariu publicat de cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung, Käßmann îl descrie pe bătrânul Luther ca pe un "exemplu înspăimântător de antisemitism creştin". În opinia teologului, jubileul Reformei ar fi incomplet dacă ar evita dezbaterile despre umbrele trecutului.

Iniţial, Luther avusese vorbe bune despre evrei. Teologul olandez Herman Johan Selderhuis este de părere că părintele reformei spera într-o creştinare a acestora. Ceea ce, desigur, nu avea să se petreacă. De aici şi antisemitismul acumulat de Luther. Şi nu era singurul, în vremea sa: umanistul Erasmus din Rotterdam, de exemplu, lăuda Franţa pentru că ţinea departe evreii.

A durat câteva secole până ce apelurile la incendierea sinagogilor să găsească teren fertil: naţional-socialiştii germani aveau să extragă din scrierile lui Luther acele pasaje ce veneau în întâmpinarea propagandei naziste. Pogromul din 1938, noaptea în care au ars sinagogi în întreaga Germanie, transformă apelurile lui Luther într-o veritabilă proclamaţie, într-un manual de acţiune.

Selderhuis atrage însă atenţia că anti-iudaismul religios şi ideologia rasistă antisemită manifestată ca politică de stat în prima parte a secolului trecut sunt chestiuni complet diferite. În vreme ce Luther avea o problemă cu religia şi cu refuzul evreilor de a se apropia de Cristos, ideologia politică a avut ca ţintă indivizii, evreii ca persoane.

În polemicile lui Luther nu a fost niciodată vorba despre moartea unui popor. Dar, desigur, naziştilor nu le-a fost greu să instrumentalizeze, secole mai târziu, un mesaj teologic în interes politic, sunt de părere şi Herman Johan Selderhuis, dar şi Margot Käßmann.

Luther nu ar fi avut cum să prevadă amplitudinea valului generat de vorbele sale.