A eşuat NATO în Afganistan?

Insurgenţă, corupţie, guvern slab. Cu astfel de ingrediente, puţină lume crede că retragerea americană din Afganistan, programată pentru anul viitor, deschide calea unei democraţii funcţionale, cum se insinua la începutul războiului.

Însuşi preşedintele Hamid Karzai, poate principalul beneficiar al prezenţei misiunii ISAF în Afganistan, critica, într-un interviu acordat pe 7 octombrie postului BBC, eficienţa Alianţei Nord-Atlantice: "Pe planul securităţii, întregul exerciţiu NATO a provocat Afganistanului multă suferinţă, numeroase pierderi de vieţi şi nici un câştig, deoarece ţara nu are parte de securitate".

Afirmaţiile lui Karzai au fost repede contracarate de secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen: "Schimbările au fost remarcabile iar investiţia noastră în vieţi şi resurse a fost fără precedent. Nimeni nu poate nega asta. Aceste eforturi se cuvin tratate cu tot respectul."

Obiectivul principal al ISAF fusese să creeze premisele pentru ca guvernul afgan să fie capabil să asigure singur securitatea ţării şi să dispună de forţe care să garanteze că Afganistanul nu va mai deveni refugiul ideal pentru terorişti.

Un argument în favoarea succesului ar fi lichidarea celui mai căutat dintre teroriştii islamişti, Osama bin Laden. Un altul ar fi îndepărtarea guvernului taliban, cel care, de fapt, asigura protecţie grupurilor teroriste.

În contrapondere atârnă fragilitatea instituţiilor care ar trebui să perpetueze desprinderea de trecutul războinic, dar care, se pare, vor avea vremuri grele, după plecarea militarilor aliaţi. "Talibanii nu sunt la putere însă ameninţarea revenirii pluteşte în aer. Insurgenţii deţin controlul în câteva zone cheie din ţară, în sud şi sud-est", explică Michael Kugelman, de la Woodrow Wilson International Center for Scholars. Şi chiar dacă Al-Qaida nu mai are baze în Afganistan, "reţeaua" s-a mutat dincolo de graniţă, în învecinatul Pakistan.

Preţul plătit de comunitatea internaţională pentru cei 12 ani de prezenţă militară în Afganistan nu a fost deloc mic. Brookings Institution a contabilizat peste 3.300 de militari aliaţi ucişi de la începuturile intervenţiei, în octombrie 2001. Cei mai mulţi erau americani (2156 de victime).

Financiar, războiul a costat doar Statele Unite 660 de miliarde de dolari. 56 de miliarde fiind vărsate în serviciile de instruire a forţelor de ordine afgane.

Cu un asemenea bilanţ şi pe fondul fragilităţii siguranţei naţionale din ţara de sub Hinducuş, nu puţine voci au lansat suspiciuni cu privire la eficienţa întregii operaţiuni armate. Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) atrage între timp atenţia că, dacă în ultima vreme militarii aliaţi au fost tot mai rar ţinta atacurilor talibane, aceasta nu se datorează unui succes strategic al ISAF, ci unei modificări de tactică din partea insurgenţilor islamişti: aceştia ţintesc de acum liderii civili locali, în ideea de a intimida populaţia din zonele rurale.

În plus, numărul victimelor din rândul poliţiei afgane s-a dublat în perioada scursă de la predarea către forţele locale a prerogativelor de securitate publică. Conform aceluiaşi UNHCR, 590.000 de afgani şi-au părăsit, în perioada din urmă, locuinţele, cu 21% mai mult decât indicau rapoartele în luna ianuarie a acestui an şi de patru ori mai mulţi decât în 2006.

"Avem de-a face cu o reţetă sigură pentru dezastru", comentează Vanda Felbab-Brown, cercetător senior în programul de politici externe al Brookings Institution. "Trupele afgane au în continuare o logistică profund deficitară, nu dispun de capacităţi de susţinere şi sunt măcinate de corupţie, nepotism şi clivaje etnice sau patronale".

Comunitatea internaţională a promis să susţină pe mai departe Afganistanul şi după retragere - oferindu-i sesiuni de antrenamente, consiliere şi asistenţă financiară. Există angajamente politice în acest sens - însă când vine vorba despre metodologia aplicării acestor înţelegeri, nimic nu a fost încă sistematizat.

Expansiunea economică rapidă a ţării trebuie raportată la nivelul extrem de scăzut de la care a pornit productivitatea în Afganistan; or, dincolo de statisticile seci, realitatea este tristă: Afganistanul rămâne una dintre cele mai sărace naţiuni de pe glob.

"Progresele semnificative sunt în materie de comunicaţii, infrastructură de transporturi şi servicii de sănătate - iar meritul pentru aceste succese revine sprijinului NATO, în bună parte contribuţiei germane, Republica Federală investind aproximativ 430 de milioane de euro anual în reconstrucţia civilă", explică Rolf Tophoven, director Institutlui german pentru Studiul Terorismului şi Politici de Securitate (IFTUS). În acelaşi registru poate fi măsurată şi creşterea frecvenţei şcolare: de la un milion la 7,8 milioane de copii - dintre care 2,8 milioane sunt fete.

Afganistanul este, cel mai probabil, un loc mai bun decât fusese înainte de intervenţia aliaţilor. Dar viitorul naţiunii rămâne total impredictibil. Înşişi afganii au serioase îndoieli în privinţa securităţii lor sociale: se tem de pierderea locurilor de muncă şi de fragilitatea serviciilor publice. Corupţia împânzeşte pe mai departe aparatul de stat, inclusiv guvernul, confruntat cu o criză de legitimitate în urma suspiciunilor generate de presupusa fraudare a votului din 2009.

"Guvernul este perceput ca rapace, abuziv şi indiferent la problemele populaţiei", explică Felbab-Brown. În perspectiva alegerilor de anul viitor, felul în care acestea se vor derula va fi determinant pentru încrederea în noul Guvern şi pentru şansele de reconciliere cu talibanii.