Refugiații - din Macedonia spre Serbia

”Sunt toți niște teroriști nenorociți”, exclamă un polițist macedonean, în timp ce încearcă să caute cu lanterna eventualii refugiați ascunși în vagoanele trenului. În fiecare zi, începe același scenariu, când trenul internațional Salonic - Belgrad trece granița dintre Grecia și Macedonia și oprește în orășelul Gevgelija. 2.000 de refugiați așteaptă cu bilete în gară, deși într-un tren încap numai 200. ”Teroriști, ce altceva? Până la urmă vin din Siria”, continuă polițistul nervos. Colegii lui sunt mai calmi. Deși dotați ca pentru lupte stradale, cu căști, scuturi și veste de protecție, cei mai mulți dintre oamenii de ordine fumează și vorbesc între ei râzând.

Trei zile libertate de mișcare

De vineri încoace se petrec scene deloc amuzante. Oameni care vin din diverse regiuni dominate de război trebuie să se lupte pentru a găsi un loc într-un tren arhiplin. Copiii sunt împinși pe geam, dacă părinții au reușit să urce. Unii își fac loc chiar cu arme albe, patru oameni au fost deja răniți. Mai nou, autoritățile macedonene le oferă refugiaților documente, care le permit transferul prin țară cu mijloace de transport în comun. Dar libertatea de mișcare este limitată la 72 de ore. În această perioadă, refugiații trebuie să părăsească țara sau să solicite azil. Nimeni nu alege ultima variantă. Cu alte cuvinte, refugiații au trei zile pentru a parcurge 180 km până în Serbia.

Mohammad e aici de două zile. Pakistanezul de 25 de ani a rămas pe peron, înconjurat de conaționalii lui. Toți au trecut printr-o călătorie periculoasă prin Iran, Turcia iar apoi cu o barcă până pe coasta grecească. După toate ororile prin care tânărul a trecut, așteptarea în gara din Gevgelija, fără un acoperiș deasupra capului sau posibilitatea de a se spăla, pare un fleac. ”Nu v-ați uitat la televiziunea pakistaneză? Talibanii au atacat o școală în urmă cu două luni, omorând nenumărați copii. Copii de șase și opt ani, total nevinovați”. Nu mai are chef de violență, mai ales pentru a găsi un loc în tren. E foarte bine că poliția le oferă prioritate familiilor cu copii, e de părere Mohamed. ”Eu însă nu am aici nicio șansă”.

Export cu probleme

În special oamenii ca Mohammad sunt clienții perfecți pentru Angel Stanojkov. Șoferul de taxi stă liniștit în mașina sa galbenă, ascultând muzică pop americană. Și el și colegii lui speră că unii refugiați se vor sătura de așteptare în gara Gevgelija și vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru a-i solicita serviciile. ”Costă 100 de euro pentru patru persoane până la Tabanovice. Prețul e realist, deloc exagerat”.

Tabanovice se află în nordul țării, la numai 2 km de granița cu Serbia. ”Noi îi ducem până la trecerea oficială de frontieră. Acolo coboară, o iau la stânga și merg puțin pe câmp până în Serbia”, povestește Stanojkov.

Țara săracă din Balcani, Macedonia e total depășită de valurile de migranți veniți din Grecia. Se preconizează că vin în jur de 2.000 de refugiați pe zi. Sistemul de preluare a colabat de mult. Din iulie, Macedonia implementează un sistem nu foarte creativ, dar măcar pragmatic: îi încurajează pe refugiați să meargă în Serbia, lăsând granița total nesupravegheată.

Afacere profitabilă

Primarul din Gevgelija, Ivan Frangov, are și el ideile lui. Inspirat de Ungaria, a venit cu propunerea ridicării unui gard între Macedonia și Grecia. Frangov a declarat pentru agenția sârbă de presă, Tanjug, că refugiații murdăresc orașul, lăsat și așa baltă de UNHCR și de UE.

Nu toți sunt însă de acord cu el, pentru că mulți macedoneni se folosesc de această oportunitate pentru a mai câștiga un ban. Mesele de plastic s-au înmulțit pe peroane, iar afacerile sunt în floare: cu un euro se pot cumpăra două banane, o pungă de popcorn, o sticlă cu apă, sau se poate încărca un telefon mobil. Bineînțeles totul fără chitanță. Poliția nu pare să fie deranjată. În schimb, micii afaceriști nu vor să stea de vorbă cu jurnaliștii.

Locuitorii s-au adaptat rapid noii situații. Ceva mai încolo, în zona pietonală și în jurul cafenelelor, se aud deja teorii conspirative, povestește șoferul de taxi, Stanojkov. ”Unii spun că migranții aduc cu ei boli, alții că vor să ne cotropească”. El nu crede, bineînțeles, asta, dar are ceva de spus referitor la sursa tuturor relelor. Stanojkov e convins că la mijloc e un ”joc internațional”. ”Cu siguranță trebuie să fi fost americanii sau poate europenii. Războiul din Siria nu a început din senin.”

Pe Mohammad, refugiatul din Pakistan, nu îl interesează zvonurile. Îi convine înțelegerea tacită cu autoritățile macedonene, prin care poate pleca mai departe către Serbia și Ungaria. Încă nu a auzit că Ungaria vrea să finalizeze zidul de la graniță până la sfârşitul lui august. Pentru el, lucrurile sunt clare: ”Mulți oameni emigrează către Europa...Și eu la fel”. În concepția lui Mohammad, ”adevărata Europă” începe acolo unde poți solicita azil cu speranța unui trai mai bun. ”Dacă am noroc, o să ajung în Germania”. Acolo vrea să-și găsească un serviciu și să-și asigure viitorul. ”Dacă am noroc!”, repetă el în final.