41 de candidaţi la preşedinţie în Afganistan
21 iulie 2009Ashraf Ghani a elaborat un plan detaliat pentru ţara pe care doreşte să o conducă, măcinată în continuare de instabilitate şi conflicte interne la opt ani după înlăturarea talibanilor de la putere.
"Afganistanul are nevoie de o conducere care transformă visele mari în programe care pot fi aplicate în mod concret"
, a declarat Ashraf Ghani, care a lucrat în trecut la Naţiunile Unite şi la Banca Mondială.Experienţa profesională a candidatului, cât şi faptul că este doctor în antropologie, constituie atuuri importante, în special în ochii americanilor, principalii aliaţi ai Afganistanului. Pe de altă parte, la poalele munţilor Hinducuş, alegerile nu se câştigă prin programe electorale, ci mai degrabă datorită unor reţele complicate, prin negocieri în spatele uşilor închise cu autorităţile religioase şi şefii de trib.
Fiind de etnie paştună, candidatul Ashraf Ghani încearcă să-şi asigure sprijinul membrilor celei mai mari minorităţi din Afganistan. Dacă această susţinere nu va fi suficientă, a pregătit o cooperare cu alt candidat cu şanse ridicate, şi anume, cu Abdullah Abdullah.
Fostul ministru de externe al Afganistanului Abdullah trece drept un reformator moderat, care şi-a propus descentralizarea puterii şi întărirea rolului parlamentului. Acest candidat, acceptabil şi pentru Statele Unite, mizează în special pe voturile populaţiei din nordul Afganistanului. Recent, guvernatorul foarte influent al provinciei Balkh s-a pronunţat în favoarea lui Abdullah.
În plus, observatorii consideră că mulţi candidaţi cu şanse slabe vor renunţa în favoarea celor cu perspective mai bune. Politologul Hamidullah Noor Ebad a declarat în acest sens:
"Unul dintre trucurile acestor candidaţi este că încearcă să-i convingă pe politicienii cu perspective să le asigure o funcţie după alegeri, în schimbul voturilor, să spună deci, mă retrag şi îmi încurajez susţinătorii să te aleagă pe tine, dar vreau ceva în schimb."
Abullah şi Ghani ar putea să împiedice ca actualul preşedinte, Hamid Karzai, să fie ales din primul tur de scrutin. Însă un succes este posibil doar dacă unul dintre cei doi contracandidaţi cu cele mai mari şanse l-ar sprijini pe celălalt. Este puţin probabil că vom asista la o astfel de evoluţie, din moment ce setea de putere a celor doi candidaţi este foarte mare, iar rivalitatea lor ar putea să-l favorizeze în cele din urmă, tot pe Karzai.
Autor: Sabine Matthay / Alexandra Sora
Redactor: Rodica Binder