1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

...3, 2, 1: Britanicii decid

Barbara Wesel/Bernd Riegert/Claudia Ştefan23 iunie 2016

În Uniunea Europeană sau nu? Cu ocazia referendumului din Marea Britanie, Barbara Wesel (Londra) şi Bernd Riegert (Bruxelles) prezintă posibile scenarii privind prezentul, dar şi viitorul Marii Britanii şi al Europei.

https://p.dw.com/p/1JBiK
Imagine: Reuters/N. Hall

Joi 23 iunie

Ora 07:00 (ora locală)

Secţiile de votare din Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord s-au deschis. 46,5 milioane de alegători au avut deja ocazia să voteze în drum spre serviciu. Rezultatul referendumului depinde de prezenţa la urne. Cu cât mai mare prezenţa la vot, cu atât mai sporite şansele ca Marea Britanie să rămână în UE. Conform estimărilor, aproape toţi susţinătorii Brexit-ului se vor prezenta la urne. Ca atare, voturile indecişilor vor decide soarta ţării.

Bruxelles - "Business as usual"

Pentru funcţionarii de la Bruxelles şi înalţii reprezentanţi ai UE, 23 iunie este o zi de lucru obişnuită. În cursul dimineţii, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, l-a întâmpinat pe preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmud Abbas. Mulţi deputaţi nu se află însă la Bruxelles. Aproape toţi cei 73 de europarlamentari britanici au luptat în campania "Remain" sau "Leave", iar acum aşteaptă în circumscripţiile lor electorale rezultatele referendumului care i-ar putea costa locurile de muncă.

În cursul dimineţii

Oficial, campania electorală s-a încheiat miercuri seara. Cu toate acestea, premierul David Cameron şi liderul taberei Brexit, Boris Johnson, vor fi prezenţi în buletinele de ştiri pe tot parcursul zilei - după prezenţa acestora la urne.

Inclusiv în ziua referendumului mulţi voluntari încearcă să-i convingă pe britanici să meargă la vot. În Marea Britanie, vânătoarea de voturi din uşă-n uşă este tradiţie. Participarea la urne ar putea fi asemănătoare celei de la alegerile din 2015: 66,1%. Regina Marii Britanii nu-şi exprimă niciodată opţiunile politice, aşa că nici de data aceasta nu va merge să voteze.

Bruxelles ora 11:15 (ora locală)

Conferinţa zilnică a Comisiei Europene de la Bruxelles. "Aşteptăm rezultatul referendumului şi vom reacţiona în consecinţă", spune purtătorul de cuvânt al instituţiei. Preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, este pentru menţinerea Marii Britanii în Uniune. În cazul ieşirii Regatului din comunitatea celor 28, Juncker nu se va retrage din funcţie - a anunţat în ziua premergătoare referendumului un purtător de cuvânt al CE.

Europaparlament Juncker Debatte zu Brexit
Jean-Claude Juncker, presedintele CEImagine: picture-alliance/epa/P. Seeger

Marea Britanie, ora 22:00 (ora locală)

Secţiile de votare în cele 382 de circumscripţii electorale se închid. Spre deosebire de alegerile naţionale, la actualul referendum nu există exit-poll-uri. Referendumul pentru Brexit este o acţiune unică, astfel încât analiştii nu deţin date din anii anteriori pentru a putea elabora prognoze.

Există totuşi exit-poll-uri private ale fondurilor speculative (Hedge Fonds), care au dorit să-şi facă din timp o idee asupra rezultatelor referendumului.

Ora 23:30 (ora locală)

Primele rezultate ale referendumului sunt aşteptate în nord-estul ţării, în Sunderland. Voturile se numără manual, conform tradiţiei. Încet-încet, în cursul nopţii, încep să apară rezultatele de la toate secţiile de votare.

Vineri 24 iunie

Ora 04:00 (ora locală)

În zorii zilei de vineri, peste 50% dintre buletinele de vot ar trebui să fie numărate şi să se contureze o tendinţă. De un rezultat limpede nu se poate vorbi însă. Greu în balanţă vor atârna preferinţele oraşelor universitare Oxford şi Cambridge, de la care se aşteaptă un vot puternic pro Europa. Cu cât distanţa între cele două tabere va fi mai mică, cu atât vor fi mai atent numărate voturile până la ultimul.

Ora 07:00 (ora locală)

În UE sau în afara acesteia? Britanicii vor afla rezultatul final sau vor fi foarte aproape de momentul în care îl află. Cu puţină vreme înainte, indiferent de decizia alegătorilor, premierul David Cameron va face o declaraţie la Londra. Chiar şi în cazul unui Brexit, Cameron nu-şi va anunţa demisia. Dacă britanicii vor dori menţinerea ţării în UE, premierului îi va reveni greaua misiune de a-şi reuni poporul, dar şi formaţiunea sa politică. Dacă Brexit-ul va deveni realitate, Cameron va mai rămâne în funcţie, dar numai pentru o vreme. În culise a început deja lupta pentru găsirea unui succesor.

Fahne von Großbritannien mit zerrissener EU-Fahne
Imagine: picture alliance/chromorange/C. Ohde

Bruxelles, ora 07:00 (ora locală)

Preşedinţii grupurilor din Parlamentul European se reunesc la Bruxelles pentru consultări pe marginea rezultatului plebiscitului de pe insulă. La nevoie, mai toţi au tendinţa de a susţine o separare rapidă de Marea Britanie. Un an ar trebui să fie suficient pentru organizarea retragerii ţării din Uniune. Nu se ştie însă cât timp va dura până la stabilirea noilor relaţii cu Marea Britanie. Va avea această ţară statutul de partener privilegiat? Sau va face parte din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), cu drepturile şi obligaţiile de rigoare, ca Norvegia şi Elveţia?

Bruxelles, ora 08:30 (ora locală)

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, va face o primă declaraţie privind rezultatul referendumului.

Londra, ora 09:00 Uhr (ora locală) - Vinerea neagră?

Bursa de la Londra se deschide. În cazul unui Brexit, lira sterlină şi cursul acţiunilor vor fi supuse masiv presiunilor.

Ora 09:30 Uhr (ora locală)

Preşedinţii celor trei mari instituţii europene (Comisia, Parlamentul şi Consiliul) se întâlnesc pentru consultări. Jean-Claude Juncker, Donald Tusk şi Martin Schulz vor trebui să răspundă la întrebarea "Ce e de făcut de-acum încolo?". Desigur, telefoanele vor zbârnîi în continuu. Berlinul şi Parisul au pregătit deja o declaraţie comună. Probabil li se va alătura şi Varşovia.

Ora 13:00 (ora locală)

La Luxemburg este programată o sesiune specială a Secretariatului General al Consiliului. Organizaţia din care fac parte, de regulă, numai secretari de stat sau alţi înalţi funcţionari va trebui să pregătească raportul ce va decide summitul european de săptămâna viitoare. Raportul ar trebui să conţină calea pe care vor porni Marea Britanie şi UE după referendum. O separare rapidă, un lung proces de negocieri sau lucrurile rămân aşa cum sunt? Pe fondul importanţei acestei reuniuni, în mod excepţional, la Luxemburg va fi prezent şi ministrul federal de Externe Frank-Walter Steinmeier.

Karte Brexit EU ohne Großbritannien Symbolbild

Sâmbătă, 25 iunie

Miniştrii de Externe ai celor 6 ţări fondatoare ale Uniunii Europene se întâlnesc la Bruxelles sau Berlin. În cazul separării Marii Britanii de Uniune, reprezentanţii Olandei, Belgiei, Franţei, Italiei, Germaniei şi Luxemburgului se vor sfătui ce este de făcut în continuare: consolidarea sau relaxarea cooperării europene? Formarea unui nucleu european din care să facă parte aceste şase ţări?

Duminică, 26 iunie

Cancelara Angela Merkel şi preşedintele Francois Hollande plănuiesc o întâlnire la Berlin sau Paris în vederea pregătirii summitului european.

Marţi şi miercuri, 28 şi 29 iunie

Consiliul European, din care fac parte 28 de şefi de state şi guverne, se reuneşte la Bruxelles. 28? Este posibil ca premierul David Cameron să nu se mai numere printre aceştia, dacă Marea Britanie votează pentru Brexit. Dacă ţara va rămâne în comunitate, Cameron s-ar putea să ceară o consolidare a poziţiei speciale de până acum a Marii Britanii în UE.

În orice caz, UE va implementa deciziile adoptate deja la un summit în februarie, în scopul unei cooperări mai strânse la nivel comunitar. Ajutorul social acordat cetăţenilor europeni care trăiesc în Marea Britanie va fi limitat. Comunitatea monetară din care această ţară nu face parte va fi extinsă, dar poziţia financiară a Londrei oricum nu va fi afectată.