Şahul geopolitic la Marea Neagră şi pionul interesant

Precum vântul şi mirosul de aer umed anunţă ploaia, semnale aparent izolate prevestesc schimbările consistente din jocul geopolitic care se desfăşoară pe o scenă ocupată în punctul ei cel mai nordic de România.

Şahul geopolitic la Marea Neagră se înteţeşte

În urmă cu două zile, Aleksei Miller - directorul companiei ruseşti de gaz Gazprom – developa printr-o declaraţie schimbarea poziţiei Rusiei în ceea ce priveşte interesele sale în România. Consecutiv întâlnirii cu Adriean Videanu, ministrul român al Economiei, şeful Gazprom lua în calcul, o premieră!, participarea posibilă a românilor la proiectul conductei de gaz South Stream.

Partenerul balcanic preferat al ruşilor era Bulgaria, dar guvernul de la Sofia şi-a înăsprit de curând discursul, afirmând că proiectul concurent, conducta Nabucco, este de fapt cel prioritar. Nabucco va transporta spre Europa gaze provenind din zona Mării Caspice, scurtcircuitând monopolul energetic pe care Rusia îl deţine asupra Europei.

Gestul Sofiei transmite nemulţumirea bulgarilor în ceea ce priveşte ofertele venite până acum de la Moscova. Această îndrăzneală se datorează în primul rând dezechilibrului provocat de apariţia unui nou şi important jucător în zonă: Turcia.

Piesa imprevizibilă

Aliat fidel al Statelor Unite, guvernul de la Ankara şi-a descoperit vocaţia de lider regional cu un apetit crescut pentru independenţă. Relaţiile dintre Turcia şi Israel –un alt aliat american important - sunt astăzi mai încordate ca oricând, turcii opunându-se în plus Statelor Unite în chestiunea iraniană.

În complicatul joc de şah din regiune, Turcia s-a transformat din turnul blocat în colţ într-o puternică piesă cu arie mare de acoperire.

Replica în faţa acestei transformări este surprinzătoare: ediţia rusă a revistei Newsweek afirmă că noua doctrină de politică externă a Moscovei este una de integrare a economiei şi culturii ruse cu vecini precum Uniunea Europeană şi China.

O nouă iubire, o nouă axă

O apropiere între Statele Unite şi Rusia începe să se facă şi ea simţită, fiind în interesul ambelor capitale. Secretarul-general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, s-a oferit să consulte Moscova în privinţa planurilor de poziţionare a scutului antirachetă în Europă (plan care include şi România).

O astfel de apropiere ar neutraliza oarecum rolul crescut al Turciei în regiune, care devine pe zi ce trece un aliat imprevizibil şi pentru Moscova, şi pentru Washington.

România – un pion interesant

În tot acest tablou complicat, România joacă deocamdată doar rolul de pion de schimb. Într-un recent interviu acordat cotidianului România Liberă, ministrul de externe Teodor Baconschi recunoaşte incapacitatea României de a relansa dialogul cu Rusia.

Se încearcă în schimb întărirea legăturilor cu Turcia, noul lider al regiunii. Oricum, noua apropiere dintre ruşi şi americani transformă „celebra axă” Bucureşti – Washington într-o formulă golită de sens.

Vorbind despre cele două conducte concurente, devenite o cale de exersare a limbajului diplomatic în regiune, ministrul Baconschi afirmă disponibilitatea României pentru un dialog cu Rusia, dar în acelaşi timp opţiunea Bucureştiului de a-şi menţine poziţia de prieten ferm al Statelor Unite.

Însă statele importante îşi schimbă modelul politicilor externe de la tiparul învechit al alianţelor la fluida doctrină care spune: „lumea blocurilor de aliaţi a dispărut, acum doar interesele sunt cele ce contează”.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Ovidiu Suciu